Prinţul Paul al României va rămâne în Malta, în închisoare
- Emanuel Nițulescu
- 10 mai 2024, 15:55
Cererea de eliberare pe cauţiune făcută de autointitulatul prinț Paul al României a fost respinsă de magistraţii din capitala Maltei, La Valletta. Prin urmare, acesta va mai rămâne în închisoarea de pe insula mediteraneeană cel puțin până pe 14 mai.
Cavalerii de Malta au reacționat
Într-o fotografie făcută pe 28 aprile în Malta, ziua în care fugarul a fost capturat de autoritățile din insulă, prinţul Paul de România apărea alături de prinţesa Lia încoronată şi cu un crucifix la gât. În descrierea fotografiei, postată de un italian pe o reţea de socializare se menționa: "O seară foarte interesantă în Malta cu sora şi noul Mare Maestru al Cavalerilor Maltei".
Afirmația de pe rețeaua de socializare, precum și declaraţiile lui Paul al României din sala de judecată, unde acesta s-a plâns de faptul că arestarea l-ar fi umilit în faţa Cavalerilor de la Malta, i-a făcut pe adevăraţii Cavaleri de Malta să iasă cu o replică.
Într-un comunicat oficial al adevăraţilor Cavaleri de Malta aceștia arătau că fprințul Paul nu a fost niciodată invitat la evenimentele Ordinului.
Paul al României a fost invitat de o altă organizaţie
În realitate, prinţul Paul al României a fost ivitat în Malta de Organizaţia Corespondenților Diplomatici care însă nu are nimic de-a face cu organizația Cavalerilor de Malta. Aceasta din urmă are o istorie de peste o mie de ani.
Pe de altă parte, Organizaţia Corespondenților Diplomatici este condusă de Cattello Marra, un personaj cu un trecut dubios, care a înființat-o pentru a profita de dorinţa unora de a purta uniforme cavalereşti și titluri onorifice, lipsite însă de orice valoare.
Într-un interviu exclusiv pentru News Hour With CNN, Cattello Marra a povestit cum a ajuns să-l cunoască pe unul dintre cei mai căutaţi fugari români.
Mărturia celui care l-a dus pe Paul al României în Malta
“În luna februarie m-a chemat acest cavaler al nostru care locuiește în Franța. Şi mi-a spus, Lello, dacă vrem să avem un nou protector, există o persoană care probabil că o poate face. Şi el mi-a spus că este Prințul Paul al României”, a declarat Cattelo Marra.
Catello Marra spune că prințul Paul al României i-ar fi arăta și documentele şi deciziile instanţelor de la Paris care au respins cererea de extrădare a Statului Român, acesta din urmă fiind convins că nu i se va întâmpla nimic atunci când va ajunge în Malta. Prin urmare au programat evenimentul.
“Prietenul meu George a spus: "Bine, atunci îl invit să participe la ceremonie, să vadă cum decurge ceremonia". Şi apoi, dacă, imediat ce rezolvă restul problemelor, va fi de acord să ne ofere protecția lui, este în regulă, altfel vom alege pe altcineva”, mai precizează Catello Marra.
La ceremonia din La Valletta au fost prezenţi zeci de membri ai Organizaţia Corespondenților Diplomatici. Italianul a mai declarat că Paul nu a plătit niciun fel de cotizaţie şi nici nu a făcut vreo donaţie către organizaţie.
„El acum nu se află într-o situație financiară foarte bună, mai mult acum şi cu costurile juridice pe care le acoperă acum în Malta au făcut, să zicem, un mix de donații între cavaleri, pentru a plăti aceste cheltuieli legale pentru această problemă pe care prințul o are acum”, a dezvăluit Marra.
Magistraţii maltezi i-au mai respins însă lui Paul al României cererea de eliberare pe cauţiune pe care o adresase instanței malteze. Paul de România va rămâne în arest până pe 14 mai, când se va judeca extrădarea.