7 mai 1986 - Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Performanța va rămâne irepetabilă în România

7 mai 1986 - Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Performanța va rămâne irepetabilă în România

7 mai 1986 - Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Cum a fost posibil? Ce legende s-au țesut despre această performanță?

Steaua București a avut un parcurs excepțional până în finala de la Sevilla. Legendele țesute în jurul echipei din Ghencea erau nenumărate. Valentin Ceaușescu, fiul liderului de atunci al României a fost foarte discret referindu-se la acest moment de excepție din 7 mai 1986.  Generalul Constantin Olteanu în schimb va mărturisi cum a luptat pe linia Armatei, care deținea Clubul de Fotbal Steaua pentru a aduce marii jucători ai țării la Steaua.

Emerich Jenei a reușit imposibilul la Sevilla! Cam care era răsplata unui fotbalist de top la Steaua?

Un fotbalist de top de la Steaua câștiga în cea mai bună lună a sa, 100 000 lei, cu puțin peste prețul de fabrică al unei Dacii noi, cu tot cu „atențiile” necesare să nu stai cinci ani la coadă. În această „sută” intrau primele de joc, banii de la club, Națională.

În 1986, salariul minim în România era de 205 dolari, cam 3 000 lei și ceva. Dolarul era 14,5 lei la cursul oficial. La negru, dolarul ajungea și 100 lei. Maradona, titular la Napoli primea 200 000 dolari lunar, deși Napoli nu avusese în 1986 perfomanțele Stelei. Sute de mii de mărci vest-germane reprezentau primele individuale de joc pentru calificarea la CM 1986. Nicolae Ceaușescu, liderul României socialiste era salarizat cu 18 000 lei lunar. Era cel mai mare salariu din România.

Steaua era văzută ca un intrus. Presa catalană tipărise deja ziarele cu victoria Barcelonei!

Steaua București era văzută ca un outsider. Presa catalană deja tipărise prima pagină cu victoria Barcelonei. Urmau să fie interviuri cu legende ca Jose Ramon Alexanko sau portarul Uruti. Despre Lăcătuș, Dukhadam sau Anghel Iordănescu, antrenor-jucător, abia dacă se spunea ceva.. Și totuși..

Meciul s-a terminat egal la capătul perioadei regulamentare și după prelungirile de rigoare. Soarta a făcut ca Marius Lăcătuș să înscrie primul gol pentru Steaua iar Helmuth Dukhadam în zi de grație să apere patru lovituri de la 11 metri, un record mondial fotbalistic.

Au trecut 38 de ani de atunci. Se știe că în 1989, Steaua a reușit un sezon de excepție dar atunci, coșmarul Stelei s-a numit AC Milan, în marea finală. Erau alți jucători, altă valoare.  Dan Petrescu, încă un copilandru se învârtea la propriu în jurul legendei vii Ruud Gulitt. Marco van Basten a făcut paradă. Cei doi au marcat câte două goluri pe 24 mai 1989, pe Camp Nou, stadionul legendar din Barcelona. S-a terminat atunci 4-0 pentru Milan.

Totuși, succesul de la Sevilla și victoria din Supercupa Europei a Stelei au arătat că fotbalul românesc strălucea în Europa. În noiembrie 1989, după un meci dramatic cu Danemarca, România se califica la Coppa del Mondo Italia 1990, cu un lot compus în marea sa majoritate din steliști. Dar asta este o altă poveste....

 

Ne puteți urmări și pe Google News