Gabriela Firea neagă o înțelegere cu Piedone. Planul pentru a recâștiga Capitala

Gabriela Firea neagă o înțelegere cu Piedone. Planul pentru a recâștiga Capitala Gabriela Firea. Sursa foto: Arhiva EVZ

Gabriela Firea a declarat că nu știe despre o posibilă înțelegere pentru ca Piedone să renunțe la candidatura sa la Primărie.

Gabriela Firea nu crede că există o înțelegere între Ciolacu și Piedone

Scenariul unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone ar renunța la candidatura sa la PMB a apărut tot mai des în spațiul public.

Întrebată despre o posibilă înțelegere, Gabriela Firea a spus că nu are astfel de cunoștințe:

„Dacă există, eu nu ştiu de ea şi nu cred că există o astfel de înţelegere. Eu spun cu fermitate şi credeţi-mă că nu am vorbit niciodată din mesajele de la partid, cum am văzut că le mai spuneţi unor invitaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nici nu am mesaje de la partid. Eu vă spun din practică, pentru că am fost acolo, ştiu administraţie, ştiu ce am greşit, ştiu ce greşeli nu aş mai repeta, ştiu cea ma de făcut din a doua zi când ajung în Primărie, nu trebuie să mă calific la locul de muncă şi nici nu voi avea un ritm de lucru al actualului primar care are un ritm de melc în administraţie”, a explicat Gabriela Firea la B1 TV.

Piedone

Candidata PSD l-a criticat dur pe Nicuşor Dan

Gabriela Firea l-a criticat pe Nicușor Dan din cauză că nu a reușit să fluidizeze traficul din Capitală:

„Am văzut şi dezbaterea matematică vs usturoi. Nu! Eu văd altfel, eu văd oameni care sunt capabili să fie manageri, să conducă echipe, să formeze echipe să le conducă, să apeleze la specialişti atunci când nu ştiu să rezolve o problemă, nu să folosească specialiştii în campanie, de exemplu nume mari, cum a folosit din păcate domnul Dan, numele unui mare specialist în fluidizarea traficului, nu l-a mai contactat după campanie. Atunci când promitem mult în campanie şi nu faci nici 30% din ceea ce promiţi îi dezamăgeşti pe cetăţeni.

Toţi avem o problemă. De vreme ce bucureştenii au fost şi sunt atât de dezamăgiţi acum tind să nu mai creadă pe nimeni. Aici cred că intervine rolul meu să le aduc aminte bucureştenilor ce am făcut patru ani de zile, în ciuda campaniei negative”, a spus Gabriela Firea.

Nicușor Dan

Sondaj INSCOP pentru Primăria Capitalei

Nicușor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general.

Acesta are 38,5% din opţiuni, urmat de Cristian Popescu Piedone - 27,4% şi de Gabriela Firea - 21,4%.

Actualul primar al Capitalei conduce şi în topul notorietăţii, după un nou sondaj. Pe locul doi se află Gabriela Firea, iar pe al treilea, Cristian Popescu Piedone. În topul încrederii, Cristian Popescu Piedone ocupă primul loc, fiind urmat de Nicuşor Dan şi de Gabriela Firea.