Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Revin temperaturile specifice verii
- Iulia Moraru
- 28 aprilie 2024, 14:19
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru perioada următoare, 29 aprilie – 27 mai, iar potrivit acesteia ne așteaptă valori termice peste normalul perioadei.
În a doua jumătate a lunii mai, temperatura aerului va fi ușor peste media normală pentru această perioadă în toată țara și va ploua puțin, cantitățile de precipitații fiind apropiate de normalul perioadei.
Prognoza meteo. Temperaturile urcă din nou
Săptămâna 29 .04.2024- 06.05.2024
Temperaturile vor înregistra valori peste medie pentru această perioadă în întreaga Românie, cu accent pe regiunile nordice.
În ceea ce privește precipitațiile, se preconizează cantități apropiate de normalele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Temperaturile medii se vor apropia de valorile normale pentru această perioadă în toate regiunile, după cum arată prognoza meteo din această săptămână.
Cantitățile de precipitații se vor situa în general la nivelul obișnuit pentru acest interval, cu posibile excedente în zonele montane.
Temperaturile vor trece peste valorile normale în această perioadă
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Valorile medii ale temperaturii aerului vor fi ușor peste normalul acestei perioade în întreaga țară.
Cantitățile de precipitații se vor situa în general aproape de normalul specific acestui interval în toate regiunile, arată prognoza meteo.
Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024
Temperaturile vor fi ușor peste medii pentru această săptămână, în toată România. În ceea ce privește ploile, se așteaptă în general cantități apropiate de normalul pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
O cantitate mai mare de precipitații e posibil să se înregistreze în partea de sud a țării, potrivit ANM.
Prognoza meteo de Paști
Potrivit meteorologilor ANM, din punct de vedere termic ne vom menține pe un fond de vreme caldă, inclusiv în noaptea de Paști.
Prognoza meteo arată că Nopțile nu vor fi reci, iar temperaturile minime se vor situa între 2 si 11 grade Celsius.
Doar în zonele de depresiune se vor înregistra temperaturi ceva mai scăzute, de zero grade.
De asemenea, spune meteorologul ANM, Diana Giugiu, prognoza meteo arată că se vor înregistra pe alocuri și ploi, inclusiv în noaptea de Înviere, la nivel local și regional.