Viața la bloc. Persoanele care îți pot intra în casă fără mandat
- Ionel Sclavone
- 26 martie 2024, 07:03
Viața la bloc implică respectarea unor reguli de conviețuire în comun, multe stabilite prin lege. Una dintre acestea prevede sancțiuni destul de usturătoare pentru cei ce nu permit anumitor persoane accesul în locuință.
Administratorul sau președintele asociației de proprietari are dreptul să intre în orice apartament dintr-un bloc de locuințe. Cei care nu permit accesul riscă amenzi destul de consistente, de până la 3.000 de lei.
Viața la bloc implică reguli de urmat
Reprezentanții asociației de proprietari, cum ar fi administratorul sau președintele, au dreptul să intre în orice apartament din bloc. Viața la bloc implică reguli de respectat pentru toată lumea. Acest lucru este prevăzut de legea asociațiilor de proprietari, iar cei care se opun riscă sancțiuni usuturătorare.
Cei menționați nu au dreptul să intre în casă în orice condiții, ci doar după îndeplinirea unor proceduri prealabile și doar în anumite situații. Legea stabilește că proprietarii trebuie să permită accesul în locuință atunci când trebuie făcute inspecții, reparații sau trebuie înlocuite anumite elemente care țin de proprietatea comună.
Viața la bloc nu implică, însă, o supraveghere din partea administratorului sau a președintelui de asociație. Aceștia trebuie să-ți anunțe vizita înainte cu cel puțin cinci zile, în scris.
„Cu un preaviz de 5 zile, proprietarul este obligat să accepte accesul în apartamentul sau în spațiul său al unui delegat al asociației, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spațiu”, este explicat în lege.
Situații în care preavizul nu este necesar
Sunt și situații excepționale în care legea permite delegatului să intre în apartament fără înștiințare prealabilă. Este vorba despre cazurile de urgență ce trebuie stabilite prin statutul asociației de proprietari. Acesta este un document, adoptat în adunarea generală a proprietarilor ce reglementează viața la bloc. Statutul trebuie aprobat de cel puțin două treimi dintre proprietari.
De regulă situațiile excepționale sunt cele în care este nevoie de reparații urgente, ce nu pot aștepta cinci zile. De exemplu, spargerea unei conducte de apă. Tot o situație de urgență este atunci când proprietarul unei locuințe organizează o petrecere zgomotoasă care îi deranjează pe vecini. Reprezentanții asociației sunt abilitați să intervină și să soluționeze rapid o astfel de situație.
Administratorul blocului poate să intre într-un apartament atunci când apa este uitată deschisă la robinet și provoacă daune altor locuințe. Această măsură este considerată necesară și urgentă.
Încălcarea regulilor pentru viața la bloc se sancționează
Conform legii nr.196/2018, persoanele care locuiesc la bloc și refuză accesul administratorului sau a președintelui asociației de locatari riscă amenzi. Sancțiunile contravenționale variază între 500 de lei – 3.000 de lei.
Important de știut este că, viața la bloc presupune adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru a menține clădirea și instalațiile comune în stare de siguranță. Instalațiile comune sunt, de exemplu, liftul, instalațiile de alimentare cu apă, de încălzire centrală, instalațiile electrice și de gaze.