Război în Ucraina, ziua 759. Atac cu rachete rusești asupra Odesei

Război în Ucraina, ziua 759. Atac cu rachete rusești asupra OdeseiSursa foto: Volodimir Zelenski - Facebook

Război în Ucraina, ziua 759. Un nou atac asupra regiunii Odesa a fost efectuat de forțele rusești vineri seara, rachetele lovind și o parte din Crimeea.

Război în Ucraina, ziua 759. Atac cu rachete rusești asupra Odesei

Autoritățile locale au raportat că forțele ruse au efectuat vineri seara un atac cu rachete asupra regiunii ucrainene Odesa, provocând un incendiu ca urmare a loviturii.

Inamicul a folosit din nou balistica la Odesa. Acesta a lovit din Crimeea ocupată temporar, probabil cu Iskander-M, încercând să distrugă infrastructura regiunii. În regiunea Odesa a izbucnit un incendiu în punctul de impact, care a fost stins cu promptitudine. Oamenii nu au fost răniți.

Încă o dată, vă cer: răspundeți prompt la semnalele de raid aerian și adăpostiți-vă”, a transmis guvernatorul regiunii Oleg Kiper, într-un mesaj pe Telegram.

Război în Ucraina, ziua 759

Război în Ucraina. Sursa foto: Facebook. Volodimit Zelenski

În seara zilei de vineri, 22 martie, forțele aeriene ale Ucrainei au emis o avertizare cu privire la o posibilă amenințare de utilizare a armelor balistice din Crimeea, conform informațiilor furnizate de Ukrainska Pravda, care citează radiodifuzorul ucrainean Suspilne.

Forțele ruse au lovit de opt ori cel mai mare baraj hidroenergetic din Ucraina

Război în Ucraina, ziua 759. După ce a încercat să impună termenul de „operațiune militară specială”, Kremlinul afirmă, pentru prima dată, că este în „stare de război” cu Ucraina, din cauza intervenției Occidentului.

În noaptea de joi spre vineri, rușii au atacat de opt ori cel mai mare baraj hidroenergetic din Ucraina, situat pe fluviul Nipru, în regiunea Zaporojie.

Război în Ucraina, ziua 759

Bombardamentele au cauzat daune și incendii la stația electrică, însă autoritățile au declarat că nu există riscul unei spărturi în baraj.

Cu peste 60 de drone Shahed și aproape 90 de rachete de diferite tipuri, lansate peste noapte, rușii au atacat mai ales infrastructura energetică din diferite zone ale Ucrainei.

Peste un milion de consumatori au fost privați de curent electric - majoritatea în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, situat în est, dar și în sud, în regiunile Odesa și Zaporojie.

Război în Ucraina, ziua 759. Ucraina neagă că SUA i-ar fi solicitat o oprire a atacurilor asupra rafinăriilor rusești

Conform informațiilor obținute de Financial Times (FT) și citate de surse familiare cu situația, Statele Unite au îndemnat Ucraina să înceteze atacurile împotriva infrastructurii energetice rusești, avertizând că utilizarea dronelor ar putea duce la o escaladare și ar putea influența prețul petrolului la nivel global.

Cu toate acestea, Președinția de la Kiev a negat rapid această informație.

Mihailo Podoliak, consilier al şefului Cancelariei prezidenţiale ucrainene, a negat însă că Washingtonul a cerut Ucrainei să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere ruseşti, scrie Ukrainskaia Pravda. 

„Aceasta este o informaţie fictivă. După doi ani de război în toată regula, nimeni nu va dicta Ucrainei termenii acestui război. În cadrul dreptului internaţional, Ucraina poate „degreva” instrumentele de război ruseşti.

Combustibilul este un instrument de bază al războiului. Ucraina va distruge infrastructura de combustibil”, a declarat Podoliak pentru canalul rusesc Dojd, care funcţionează în străinătate, fiind interzis în Rusia.