Tezaurul românesc, mult mai valoros decât se crede. De ce nu vrea Putin să ni-l dea înapoi
- Iulia Moraru
- 16 martie 2024, 08:54
Traian Băsescu a abordat și el problema tezaurului românesc confiscat de Rusia și a explicat de ce valoarea acestuia e mult mai mare decât se crede, de fapt. Monedele de aur ar avea valoarea cea mai mare.
Potrivit fostului președinte al României, cantitățile de monede de aur au o valoare semnificativă mai mare decât lingourile de aur, datorită vechimii acestora de sute de ani. Traian Băsescu afirmă că aceste piese au o valoare dificil de evaluat în prezent.
Traian Băsescu explică care e adevărata valoare a tezaurului românesc
Potrivit declarațiilor lui Băsescu, tezaurul cuprindea două componente distincte. Una ce includea opere de artă, documente de arhivă, și piese istorice. În timp ce cealaltă era formată din documente bisericești.
„A fost așa-numita, să zicem, de către mine, „arhiva civilă” și partea de arhivă a Băncii Naționale a României, care a însemnat rezerva de aur a României. Plus bijuterii ale coroanei. Rezerva de aur a României constă din 91,5 tone de aur fin în monede, în cea mai mare parte”, a declarat Traian Băsescu.
Monedele de aur sunt valoroase prin vechimea pe care o au
Fostul președinte al României a explicat faptul că monedele de aur au o valoare mult mai mare decât cea a lingourilor de aur. Și asta datorită vechimii pe care o au acestea.
„Sunt monede de valoare cu vechime de 300, de 400, de 500 de ani, de 100 de ani, deci sunt monede vechi. De aceea cele 91,5 tone de aur fin reprezintă o valoare greu de cuantificat în momentul de față, pe o piață în care aurul joacă sus și jos”, a mai spus Traian Băsescu.
Fostul șef de stat a adus în discuție existența unui document care atestă faptul că guvernul țarist, la momentul transferului, a asigurat transportul, depozitarea și restituirea tezaurului, inclusiv a rezervelor de aur.
Ce i-a spus Vladimir Putin lui Traian Băsescu despre tezaur
„Din păcate, au venit bolșevicii după Primul Război Mondial și nu s-au mai ținut de cuvânt. Deși au returnat și ei, așa cum vă spuneam, ceva obiecte de artă”, a mai spus Traian Băsescu.
În plus, fostul lider al statului a evocat și discuția avută cu Vladimir Putin cu privire la tezaur. Întrebat despre el, președintele rus i-ar fi spus lui Băsescu că „nu se găsește”.