Cum se victimizează Papa Francisc după gafa cu capitularea Ucrainei

Cum se victimizează Papa Francisc după gafa cu capitularea Ucrainei Papa Francisc. Sursa foto: Arhiva EVZ

La scurt timp după gafa făcută de Papa privitor la capitularea Ucrainei, care a scandalizat pe foarte multă lume, au început să apară fragmente din autobiografia Papei Francisc, care încearcă să-l pună într-o lumină pozitivă.

Papa Francisc se plânge de „politica” de la Vatican

„Când a sosit prima doză de vaccin la Vatican, am rezervat imediat și apoi am făcut și injecțiile de rapel și, slavă Domnului, nu am fost niciodată infectat”, povestește Papa Francisc în autobiografia sa „Life. Povestea mea în istorie”.

În carte, José Bergoglio notează că, atunci când era internat în spital, „unii erau mai interesați de politică, de campania electorală, gândindu-se la un nou conclav. Nu vă faceți griji, este uman, nu trebuie să vă scandalizați! Cand Papa este în spital, mulți își fac multe gânduri, şi unii speculează în interes propriu sau pentru profitul ziarelor”.

Critici voalate, post-mortem, pentru fostul Papă Benedict

Totuși, nu s-a gândit niciodată să demisioneze. „Cred că slujirea petrină este ad vitam și, de aceea, nu văd nicio condiție pentru o renunțare. Lucrurile s-ar schimba dacă ar apărea un impediment fizic serios, iar în acest caz am semnat deja la începutul pontificatului scrisoarea cu renunțarea, care este depusă în Secretariatul de Stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă s-ar întâmpla acest lucru, nu m-aș numi Papă Emerit, ci pur și simplu Episcop Emerit al Romei și m-aș muta la Santa Maria Maggiore, pentru a reveni să fac spovedanii și să aduc împărtășania bolnavilor”, scrie Papa Francisc.

Suveranul Pontif vorbește despre originile sale italiene - „piemonteza a fost prima mea limbă maternă” - și despre tinerețea sa în paralel cu marile evenimente ale istoriei, începând de la bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki: „Folosirea energiei atomice în scopuri de război este o crimă împotriva omului, împotriva demnității sale și împotriva oricărei posibilități de viitor în casa noastră comună”, atacă Bergoglio.

Papa Francisc suferă de bronşită infecţioasă acută. Decizia luată de medicii Suveranului Pontif

Papa. Sursa foto: Arhiva EVZ

Papa depre „darul iubirii” homosexuale

Suveranul Pontif mai povestește și că, în calitate de iezuit, i-ar fi plăcut să fie misionar în Japonia, dar că nu i s-a permis din cauza stării sale de sănătate: „Dacă m-ar fi trimis pe acel tărâm de misiune, viața mea ar fi luat o cale diferită; și poate că unii din Vatican ar fi dus-o mai bine decât acum”.

Papa Francisc reparcurge și povestea iubirilor din tinerețe, lovitura de stat din Argentina - „a fost un genocid generațional” și acuzațiile împotriva lui au fost „răzbunarea unor siniștri” -, exilul său la Cordoba ca pedeapsă, relația cu fostul papă Ratzinger și zilele Conclavului din 2013.

Papa Francisc îi definește pe medicii care fac avorturi drept „ucigași plătiți”, în timp ce deschide „acoperirea legală” pentru cuplurile homosexuale, care „trăiesc darul iubirii”. Și vorbește despre jurământul pe care l-a făcut în 1990, de a nu se mai uita la televizor.

(ANSA; Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)