Compania care deţine acţiuni în numele statului român în Roşia Montană Gold Corporation, fără activitate

Compania care deţine acţiuni în numele statului român în Roşia Montană Gold Corporation, fără activitateSursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Economiei, Radu Oprea, susține că firma Minvest, care deține acțiuni în numele statului român în Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), sub controlul Gabriel Resources, este lipsită atât de fonduri, cât și de activitate.

Întrebat dacă statul, reprezentat prin compania Minvest, care deține o participație minoritară în Roșia Montană Gold Corporation, ar trebui să plătească o parte din cheltuielile estimate la zece milioane de euro, pe care România ar trebui să le primească de la RMGC în urma procesului pe care l-a intentat și pierdut la Tribunalul Arbitral, Radu Oprea a declarat că e un subiect unde trebuie să se stabilească care sunt acţiunile imediat următoare.

Compania Minvest, acționar în Roșia Montană Gold Corporation, fără fonduri și activitate

„Cu certitudine, a fost una dintre cele mai bune veşti pe care le-am primit în ultima vreme faptul că la Curtea Internaţională de Arbitraj statul român a câştigat, ceea ce înseamnă că nu vom avea de plată absolut nimic în acest caz care a durat şi a ţinut agenda publică foarte mulţi ani.

Este o companie care nu funcţionează şi nu a funcţionat în fapt de foarte mulţi ani, neavând buget, neavând nici activitate. Vorbesc despre acţionarul minoritar care este în coordonarea Ministerului Economiei.

Este o companie care astăzi nu are fonduri, sub nicio formă. Nu prea cred, din ce ştiu eu despre această companie, că ar avea”, a afirmat Radu Oprea într-un interviu pentru Europa Liberă.

Roșia Montană

Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Economiei spune că înţelege că ar putea să mai fie o cale extraordinară de atac în procesul Roșia Montană şi de aceea preferă să vorbească despre asta când e cazul.

Potrivit ministrului, contestarea eventualei decizii a Tribunalului Arbitral nu cade în sfera de competență a Ministerului Economiei.

Strategie privind materiile prime neenergetice din responsabilitatea Ministerului Economiei

El a anunțat că s-a elaborat o strategie care urmează să fie supusă procesului de avizare, documentul incluzând, printre altele, condiții stricte pentru desfășurarea activităților miniere, inclusiv necesitatea obținerii consimțământului comunităților locale.

Roşia Montană

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Am lucrat în ultima perioadă – şi nu avea legătură cu cazul Roșia Montană– este vorba despre strategia privitoare la materiile prime neenergetice care sunt în responsabilitatea Ministerului Economiei. Este gata această strategie acolo va intra în circuitul de avizare interinstituţional săptămâna viitoare – şi acolo vorbim despre minerit durabil, despre minerit verde despre transparenţă, despre implicarea comunităţilor locale, despre tehnologii verzi, prietenoase cu mediul.

Şi eu cred astăzi că în momentul în care toate aceste ingrediente sunt puse în acelaşi loc, aducă să ştim că avem tehnologii care sunt bune, prietenoase cu mediul, că este o comunicare foarte bună şi că îşi doresc această activitate să se întâmple acolo, atunci se va putea vorbi despre minerit în România, în contextul mai larg al noilor dezvolătri în Europa”, a adăugat Radu Oprea.