Prognoza meteo, 9 martie. Revin temperaturile blânde, de primăvară. Unde va fi cel mai cald

Prognoza meteo, 9 martie. Revin temperaturile blânde, de primăvară. Unde va fi cel mai caldSursa foto: Pixabay

Vremea se va încălzi, sâmbătă, 9 martie, spun meteorologii. Temperaturile vor fi cu puțin peste mediile specifice primei decade a lunii martie. Cerul va fi variabil în toată țara.

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 9 martie, arată că în nord-estul țării va fi cer senin,  iar în restul teritoriului vor exista înnorări temporare. Este posibil să plouă în dealurile submontane, iar la altitudinile de peste 1.400 de metri se vor înregistra precipitații mixte, potrivit ANM.

Pe timpul nopții se vor semnala ploi slabe în sud-vestul țării, unde nebulozitatea se va extinde. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali.

Prognoza meteo, sâmbătă, 9 Martie.  Cum va fi vremea în București

Vremea, prognoza meteo

Sursa foto Arhiva EVZ

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade Celsius, iar cele minime între -6 și 4 grade Celsius. Cele mai scăzute valori termice vor fi în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -8 grade Celsius. Vor fi condiții de ceață pe arii restrânse dimineața și noaptea, precizează meteorologii.

în București temperaturi ridicate față de ziua precedentă. Cerul o să fie mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. De asemenea, șansele de ploaie sunt reduse.

Temperaturile maxime vor  ajunge până la 13 C în Capitală, iar cele minime  vor atinge 1 grad Celsius.

Cum va fi vremea în principalele orașe ale țării

Prognoza meteo

Sursa foto: Arhiva EVZ

Conform ANM, sâmbătă, 9 Martie,cel mai cald va fi la Timișoara, unde se vor înregistra 14 C. Iată temperaturile maxime din principalele orașe ale țării:

  • Timișoara: 14 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 65%, Vânt: 11 km/h
  • Oradea: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 64%, Vânt: 11 km/h
  • Baia Mare: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 70%, Vânt: 11 km/h
  • Cluj Napoca: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 70%, Vânt: 10 km/h
  • Sibiu: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 56%, Vânt: 10 km/h
  • Alba Iulia: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 65%, Vânt: 8 km/h
  • Craiova: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 75%, Vânt: 14 km/h
  • Târgu Jiu: 10 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 66%, Vânt: 6 km/h
  • Suceava: 5 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 81%, Vânt: 10 km/h
  • Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 70%, Vânt: 6 km/h

Vremea în Europa, sâmbătă, 9 martie

Prognoza meteo arată că, sâmbătă, 9 martie, în Europa, vremea este capricioasă. La Roma, se vor înregistra ploi slabe, iar temperatura maximă ajunge la 14 C, la Madrid, vremea va fi mohorâtă și se vor înregistra ploi. Temperatura maximă nu va depăși 7 C, iar cea mnimă va ajunge la 3 C. Cel mai cald va fi la Atena(Grecia), unde temepratura maximă va ajunge la 20 C, iar cea minimă la 5 C.

 

Ne puteți urmări și pe Google News