Trump, provocare pentru Biden. Vrea dezbatere „oriunde și oricând”

Trump, provocare pentru Biden. Vrea dezbatere „oriunde și oricând”Joe Biden / Sursa foto: EPA/ERIK S. LESSER

Donald Trump și Joe Biden se pregătesc de alegerile prezidențiale din noiembrie. În prezent, toate privirile sunt acum îndreptate către Congresul de joi, în cadrul căruia Biden va ține un discurs despre Starea Uniunii.

În timp ce Joe Biden se pregătește pentru discursul din Congres,  Trump se arată dispus să ia parte la o confruntare directă "oriunde și oricând", promițând astfel o replică pentru rivalul său.

Joe Biden, discurs așteptat de milioane de americani

Ambii candidați au obținut scoruri importante în alegerile primare ale partidelor lor. În prezent, Joe Biden și Donald Trump se pregătesc pentru un duel electoral.

„Este important, pentru binele ţării noastre, ca Joe Biden şi cu mine să dezbatem chestiuni cruciale pentru Statele Unite şi poporul american. De aceea fac apel la organizarea de dezbateri, oriunde şi oricând.”, a transmis Donald Trump.

Joe Biden, președintele SUA

Joe Biden Sursa Foto: Arhiva EVZ

De altfel, acesta a refuzat să ia parte la dezbateri cu contracandidații săi din partid. Singurele dezbateri dintre Joe Biden şi Donald Trump  au avut loc în toamna anului 2020.

Decizia luată de Nikki Haley, detaliu important în duelul electoral

Retragerea fostei contracandidate a celor doi, Nikki Haley, din cursa pentru nominalizarea republicană, aduce o perspectivă asupra alegerilor. Atât Biden, cât și Trump își dispută susținerea electoratului ei, recunoscând importanța alegătorilor independenți pe care aceasta i-a mobilizat. Cu 570.000 de alegători în joc, Haley devine o miză crucială pentru trimiterea oricărui dintre cei doi la Casa Albă.

Electoratul lui Haley devine acum centrul atenției, iar atât Biden, cât și Trump, își arată intențiile de a-l aduce de partea lor.  În timp ce actualul președinte i-a adus lui Haley doar cuvinte de laudă, Trump a punctat mereu că a reușit să o învingă în competiția republicană.

„Donald Trump a spus clar că nu o vrea pe Nikki Haley susţinătoare. Vreau să fiu clar: există un loc pentru ei în campania mea.”, a spus Biden.

Trump, Joe Biden

Donald Trump. Sursa: captura video C-SPAN

Joe Biden și Donald Trump, duel cu o miză uriașă

Biden se pregătește pentru discursul său în Congres, prin intermediul căruia își va evidenția realizările,  însă va aborda și problemele interne. De asemenea, șeful SUA va face și un apel pentru cooperare în Camera Reprezentanților.

Totodată, acesta va aduce în față aspecte legate de conflictele din Ucraina și Gaza. Înainte de a ține discursul așteptat de milioane de americani, Biden  a aflat că Olena Zelenska și Iulia Navalnaia nu vor lua parte la eveniment.

„Iulia a fost într-adevăr invitată şi a luat în considerare posibilitatea de a merge, dar cred că toată lumea uită circumstanţele în care s-au desfăşurat evenimentele. Soţul Iuliei a murit în urmă cu două săptămâni. Ea a călătorit în tot acest timp. Astăzi este prima zi în care a fost acasă. Ca orice fiinţă umană, ea are nevoie de timp pentru a se recupera şi, prin urmare, deşi apreciază foarte mult invitaţia, trebuie să se refacă măcar puţin acum.”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Iuliei Navalnaia, Kira Iarmîş

Prima-doamnă a Ucrainei a refuzat invitația, iar Navalnaia a invocat oboseala ca motiv.