Horoscopul lui Dom’ Profesor – 24, 25 februarie 2024. Lună plină de Dragobete
- Radu Stefanescu
- 23 februarie 2024, 22:33
Horoscopul lui Dom’ Profesor. Cu toate că sâmbătă pari absent şi îngrijorat, nu trebuie să-ţi fie frică, păstrează speranţa şi porţile evenimentelor bune sunt larg deschise pentru tine. Nimic foarte rău în acest weekend de Dragobete!
24,25 februarie
Horoscopul lui Dom’ Profesor. Dacă v-aţi născut pe 24 februarie poate aveţi ceva în comun cu : Wilhelm Grimm, Giovanni Pico Della Mirandola, Michel Legrand, Alain Prost, Sir Cyril Arthur Pearson, Edward James Olmos, Harry Brauner, Marga Barbu, Nicolae Martinescu, Nicolae Tăutu, iar dacă v-ați născută pe 25 februarie poate aveți o carcateristică și a lui: Pierre-Auguste Renoir, Friedrich Haendel, Enrico Caruso, Carlo Goldoni, Anthony Burgess, George Harrison, Benedetto Croce, Tom Courtenay, Costache Antoniu, Richard Oschanitzky, Jean Georgescu, Virgil Duda.
În calendarul creştin-ortodox pe 24 februarie este Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, iar pe 25 februarie sunt Sfinţii: Tarasie din Constantinopol, Alexandru şi Ipatie.
Horoscopul lui Dom’ Profesor. În noaptea de 24-25 februarie este Lună Plină, în Fecioară
După o perioadă mai mare, numai de muncă, în care strămoşii noştri se pregăteau pentru muncile de primăvară, dar şi pentru campaniile de război, luna Martie vine de la zeul războiului Marte, iată o nouă sărbătoare în calendarul vechi, folcloric, al poporului român: Dragobetele. Sărbătoare fixă, se celebrează la 24 februarie. Peste veche sărbătoare dacică, creştinii au aşternut o sărbătoare mare, cu cruce neagră în calendar: "Întâia şi a doua Aflare a Capului Mergătorului înainte şi Botezătorului, Sf. Proroc Ioan Botezătorul". Sărbătoare să fie!
Despre Dragobete am mai vorbit, dar repetiţia este mama învăţăturii. Dragobetele, Drăgostiţele, Logodna paserilor, Cap de primăvară este un reper al primăverii, de o vechime considerabilă, poate chiar de la primii locuitori ai Europei. Aceiaşi sărbătoare o au mulţi europeni vechi. Să amintim numai de comercialul Sf. Valentin care s-a reimportat în Europa din puternica Americă, marele licurici!
Unii autori, pe unii i-am auzit când eram foarte tânăr, când tata scria Istoria României, la Academie, afirmau că este o veche sărbătoare feminină, poate din matriarhat, din comuna primitivă, de la agatârşi, când, se pare, că femeile îşi alegeau perechea, bărbatul, posibil că numai pentru un an de zile.
Și ajuns aici trebuie să mai risipesc o superstiție. Se spune, în media, dând și nume de savanți și personalități de seamă că cutare sau cutare sărbătoare populară de exemplu Dragobetele este ”documentată doar din secolul XIX” strecurând bănuiala că vechimea este discutabilă. Săracii savanți au dreptate, dar în media românească, ca și în cea internațională, cei cu cultura foarte limitată îi inlocuiesc, încet-încet, pe ziariști. Și ce este rău în asta, o să mă întrebați! Este rău, foarte rău, este părerea mea, dar și al unui studiu ordonat de Rupert Murdoch.
O să revin asupra acestei probleme. Ceea ce doresc să precizez este că de la jumătatea secolului XIX a existat în România o înclinare și o activitate către culegerea și înregistrarea folclorului românesc, cu un vârf la începutul secolului XX. Adică în România folclorul are mii de ani, dar a fost înregistrat, scris, începând de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Pentru echilibrul naturii, siguranţa conceperii şi fecunditatea recoltelor şi a animalelor domestice, femeile şi bărbaţii trebuie neapărat în această zi „să se atingă, să se sărute”. Să se echilibreze energiile şi să coopereze la bunul mers al vieţii, al universului domestic, ţărănesc. De aici: ”Dragobetele sărută fetele”!
Ca denumire, Dragobetele este, clar, foarte recent, istoric vorbind, de provenienţă slavonă evidentă. Straturi, peste straturi, peste alte obiceiuri şi tradiţii europene. Sunt multe obiceiuri. Căutaţi-le, împărtăşiţi-vă din energia originară a poporului nostru! Această energie curată vă înzdrăveneşte şi vă dă puteri.
Dar, vorba lui Alecsandri, unul dintre primii culegători de folclor: „E unul care cântă mai dulce decât mine? Cu-atât mai bine ţării, şi lui cu-atât mai bine. Apuce înainte ş-ajungă cât de sus!” Pentru mine, regina mitologiei şi a folclorului românesc poate fi numai doamna Antoneta Olteanu. Am vrut de multe ori să-i iau numărul de telefon de la prietenul meu, profesorul Sorin Paliga, ca să-i spun cât de mult o admir, pentru opera ei, pentru cum şi ceea ce a scris. Dar, un pustnic arhonit ca mine este timid şi temător. Aşa că nu am îndrăznit. Cred, că, mentorului meu, marelui Mircea Eliade i-ar fi plăcut istoria ruşilor, calendarele românilor sau şcolile de solomonie ale doamnei Antoaneta.
Aşa că, mai bine, s-o lăsăm pe doamna Antoneta Olteanu să ne spună despre Dragobete: „Într-o lună considerată de primăvară, ziua de 24 februarie, probabil un vechi început de an agricol (alteori sărbătorit la 1 sau 25 martie) păstrează încă numeroase ecouri ale unor practici magice de propiţiere (uneori se consideră că acum iese ursul din bârlog). Prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul unei zeităţi mitice, Dragobetele, este ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. Asemeni unui accidental Sf. Valentin, amplasat în aceiaşi lună, dar puţin mai devreme, pe 14 februarie, sărbătoarea trebuia să asigure tranziţia către un an roditor, în ultimă instanţă, fast („Pasărea care rămâne fără soţ, moare!”). A se vedea, în mod asemănător, groaza faţă de lipsa perechii în calendarul mobil – Miercurea, Numărătoarea Ouălor.
În plus, tot acum acţiona şi magia întoarcerilor: cloştile se întorc la cuib, vitele se întorc de la iesle, copiii se întorc de la mâncare – ceea ce reprezintă într-adevăr o dovadă de spor, de economie, de viitor trai bun. Pe lângă valenţele de divinitate protectoare a păsărilor, strâns legat de fecunditate, de renaşterea naturii, Drgobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare ale lunii martie, dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii. Păstrată în credinţele populare sub numele de Dochia (Dacia)” – legendă culeasă și pusă în circulaţie de Gheorghe Asachi. Sursa: Antoaneta Olteanu, CPR, ed. II 2009, Paideia, pag. 91.
Domniile voastre mă întreabă, cu o grijă care vă face cinste, dacă nu mă simt singur, dacă nu mă plictisesc. Cum să mă simt singur, cum să mă plictisesc? Am șase căței! Pomi și multe acareturi, care cer multă muncă, grijă și atenție. Și apoi, iată, pe un fotoliu stă Mircea Eliade și pufăie din pipă. Tutunul lui miroase a vanilie și cireși amare. Stăm puțin de vorbă, despre sacru și profan. Apoi îi aprind o țigare Gitanes, Orianei Fallaci și discutăm despre musulmani și cât de mult rău fac ei lumii europene. Nostradamus mă cheamă pe terasă să-mi arate ceva, a descoperit ceva interesant pe cer, uitându-se prin refractorul Gina.
Cum să se simtă singur, cum să se plictisească, un om care are o bibliotecă de 30.000 de volume, nu se uită la tv și citește cărți? Sper că nu este interzis de lege! Nu încă... Dar, la o cafeluță, iată că Margaret Mitchell spune: nu cumva am stat cu tine cam mult, să ne scuzi, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor – 24,25 februarie 2024
BERBEC Ideile noi, chiar îndrăzneţe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba, poate, de un proiect ambiţios de weekend. Tu alegi, stelele doar arată! Concentrează-te, zâmbeşte cu calm şi vezi-ţi de ale tale! Sâmbătă informaţiile contradictorii creează dileme. Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Sigur, dacă nu iei în consideraţie mofturile capricioase ale... unor persoane, ştii tu care!
TAUR Primeşti nişte veşti contradictorii, mai aşteptă până se limpezesc apele. Da, dar astăzi poţi să ai şi o veste bună pe care o aşteptai şi o seară relaxantă şi plăcută, poate la un spectacol. Weekendul te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Cu rudele, de exemplu. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, bârfelor, mai ales dacă se referă la prieteni.
GEMENI Astăzi trebuie să fii punctual şi politicos, se pare că faci, sau primeşti vizite. De Dragobete. Un weekend pe fugă, cu drumuri şi spectacole, în care ajungi peste tot în ultima clipă. Dar... ajungi! Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Duminică, din nou, ai de ales între mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi in amănunte, în analize şi reacţionezi superficial.
RAC Din nou, probleme sentimentale? Cine nu are! Doar este Dragobetele, rezolvă-le! Stelele spun, în acest weekend, că este bine să asculţi sfatul unei persoane cu experienţă. Chiar dacă nu eşti foarte încântat, măcar ascultă! O veste bună urmată de o pierdere, sau mai curând rătăceşti un lucru, sau ai impresia că ai uitat ceva. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Duminică, poate la un film, seara, apoi se poate să ai de luat o decizie.
LEU În acest weekend e momentul să iei atitudine, să-ţi aperi interesele şi ideile. Să-ţi delimitezi teritoriul, să prevalezi, după obiceiul puternicelor feline. Haide, haide, eşti Leu, nu cine știe ce mâță leșinată! Sâmbătă poți finalizeza în condiţii bune promisiunile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. In acest weekend probabil că trebuie să faci ceva cumpărături. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă, dar păzeşte-ţi teritoriul!
FECIOARA Fie că eşti pe drum de weekend, fie acasă, sâmbătă dai prea multă atenţie amănuntelor, detaliilor, după năravul zodiei. Trebuie să te concentrezi mai mult pe esenţial, nu-ţi mai face griji! Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Duminică, dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decât de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate.
BALANŢĂ La cumpărături, sau la film! Sunt doua locuri unde poţi să te simţi bine şi să-ţi reîncarci bateriile, cam uzate. Weekendul acesta este un prilej de recuperare. Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi epuizezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, peştera, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti. Puţină curăţenie şi puţină ordine... atât, restul, odihnă şi relaxare!
SCORPION Ai multă energie, sâmbătă şi în tot weekendul, de fapt. Sâmbătă, probabil, una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Duminică, norocul îti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara să faci prea mult efort. Dar, atenţie la ce-ti doreşti!
SĂGETĂTOR Conjunctură favorabilă. O zi de sâmbătă liniştită, poate întreg weekendul, pentru majoritatea nativilor. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, fără să renunţi la odihnă! Sâmbătă, armonia si echilibrul Cosmosului te ajuta sa-ți înțelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitaţile şi drumul pe care sa-l urmezi. Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi, te întrebi degeaba ce să faci!
CAPRICORN Sâmbătă eşti prea expansiv, prea vorbăreţ, contrar obiceiului. Nu mai bate pe toată lumea la cap, nu o să obţii nimic în acest weekend. Concentrează-te şi vorbeşte mai puţin, fii mai precis! Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Duminică, ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism.
VĂRSĂTOR În acest weekend ai probleme financiare şi personale. Ia-le pe rând! Sâmbătă, termină ce ai început şi ia în serios sfaturile familiei, prietenilor. Se pare că îţi vor doar binele! Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine.
PEŞTI Cu toate că sâmbătă pari absent şi îngrijorat, nu trebuie să-ţi fie frică, păstrează speranţa şi porţile evenimentelor bune sunt larg deschise pentru tine. Nimic foarte rău în acest weekend de Dragobete! Duminică, stelele te favorizează în achizitionarea unor obiecte de îmbrăcaminte de sezon rece pe care o să le porţi cu placere, pentru că îţi stau bine. Neapărat să fie din lână de calitate, evită porcăriile din plastic.