Se cer daune de 1 milion de euro. Primarul Timișoarei și USR, chemați în instanță de un om de afaceri

Se cer daune de 1 milion de euro. Primarul Timișoarei și USR, chemați în instanță de un om de afaceri Sursa foto: Arhiva EVZ

Anul electoral 2024 va fi plin de evenimente, iar la Timișoara, orașul premierelor, tocmai e pe cale să se întâmple una. Edilul în exercițiu va intra în cursa electorală în calitate de pârât într-un proces care se anunță plin de adrenalină.

Un om da faceri din Timișoara îi cheamă în fața instanței pe primarul orașului, Dominic Fritz, în calitate de președinte al filialei locale a partidului pe care îl reprezintă, pe fostul sau consilier personal și publicația acestuia, dar și USR România și USR Timiș. El cere daune în valoare de 1 milion de euro, prejudiciu de imagine. Acțiunea, care se anunță a fi procesul anului în România, a fost înregistrată în instanță luni, 5 februarie, la Tribunalul Timiș.

Omul de afaceri Dan Dinu cere 1 milion de euro daune morale în instanță, ca prejudiciu de imagine, după ce publicația fostului consilier personal al primarului timișorean, Bogdan Marta, a publicat un articol în care, printre altele, pretinde că omul de afaceri este „condamnat penal” în urma unui eveniment care s-ar fi petrecut în urmă cu 8 ani, în 2016.

Ne puteți urmări și pe Google News

Articolul respectiv făcea referire la o întâlnire dintre omul de afaceri și fostul edil al orașului Nicolae Robu, cei doi fiind fotografiați, pe stradă, în zona centrală. „(…) Ce este, însă, și mai interesant este că Robu nu are nicio problemă să se asocieze cu încă un personaj cu trecut penal. În 2016, presa vremii relata că Dinu a primit 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce a fost acuzat de ultraj”, se arăta în articol. Conform presei locale, conturile de pe rețelele de socializare ale USR au sponsorizat și distribuit articolul respectiv.

Se cer daune de 1 milion de euro în procesul anului

În replică,  la finele săptămânii trecute, Dan Dinu și-a publicat cazierul, curat. Și a anunțat, că asemenea denigrări nu pot rămâne nepedepsite și că va intenta proces. Prin urmare el a deschis acțiunea în instanță și pretinde daune de 1 milion de euro pentru prejudiciile de imagine aduse. Amintim că omul de afaceri a devenit cunoscut în perioada în care a fost finanțatorul principal al celei mai titrate echipe de rugby din Romania ultimilor ani, cea de la Timișoara. El are în prezent o serie de business-uri în mai multe domenii de activitate.

„Asta este problema lor, că Dan Dinu s-a întâlnit cu Nicolae Robu? Suntem oameni, ne întâlnim, ne salutăm, vorbim. Ceea ce face USR e o adevărată campanie de denigrare, atent exprimată. Ei vorbesc despre „penalul” Dan Dinu. Pe de o parte cu  conotația de „condamnat penal”, așa cum se afirmă în articol. Iar pe de altă parte ca apelativ denigrator, cu sensul de cea mai joasă speță. Acestea sunt lucruri care e firesc să ajungă în instanță”, a declarat Dan Dinu, pentru EVZ.ro.

Sursa foto: Arhiva EVZ.ro, Facebook