Bogdan Buta, decizie de ultimă oră. Ce se întâmplă cu festivalul Untold

Bogdan Buta, decizie de ultimă oră. Ce se întâmplă cu festivalul UntoldBogdan Buta. Sursa foto: Instagram

Omul de afaceri Bogdan Buta, fondatorul Untold, a luat o decizie de ultimă oră ce va afecta viitorul renumitului festival de muzică. El este cercetat într-un dosar penal pentru act sexual cu un minor, după o serie de dezvăluiri din presa clujeană.

Bogdan Buta a anunțat o decizie radicală. El a hotărât să se retragă din activitatea companiei care se ocupă de organizarea festivalului Untold, în contextul anchetei deschise de poliție privind acte sexuale cu minori. Poliția a inițiat cercetările după apariția unor dezvăluiri, pe acest subiect, în presa din Cluj.

Bogdan Buta, decizie radicală

Untold este cel mai important festival de muzică din România, care se desfășoară anual în municipiul Cluj Napoca. Scandalul declanșat de acuzațiile aduse fondatorului său, Bogdan Buta, ar putea afecta imaginea evenimentului. În acest context, omul de afaceri a hotărât să se retragă. El și-a anunțat decizia printr-un comunicat de presă, emis de avocații săi, în care a respins acuzațiile care i-au fost aduse în mass-media.

„Din respect pentru oamenii din echipa sa, dar şi pentru a se putea dedica exclusiv în a-şi demonstra nevinovăţia, Bogdan Buta a decis să se retragă din calităţile executive pe care le deţine şi să le predea către ceilalţi co-fondatori şi echipei executive. De asemenea, toate operaţiunile de zi cu zi vor fi preluate şi încredinţate echipei de management a grupului până în momentul în care cazul va fi soluţionat de forurile competente şi se va face dreptate”, se arată în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, omul de afaceri respinge acuzațiile care i-au fost aduse cu privire la „pretinse fapte” ce ar fi avut loc în urmă cu trei ani. Totodată, fondatorul Untold anunță că-i va chema în justiție pe cei care au făcut „afirmații defăimătoare” la adresa lui

„Bogdan Buta respinge cu fermitate acuzaţiile aduse în media cu privire la pretinse fapte ce ar fi avut loc în urmă cu trei ani. Pe baza informaţiilor pe care le deţinem, am decis să acţionăm în justiţie toate persoanele care, prin afirmaţii defăimătoare, afectează imaginea, dreptul la demnitate şi viaţa privată ale lui Bogdan Buta”, precizează avocații omului de afaceri.

Untold

Sursa foto: Arhiva EVZ

Fondatorul Untold se adresează justiției

Omul de afaceri Bogdan Buta se va adresa justiției pentru a clarifica acuzațiile ce i-au fost aduse. Potrivit sursei citate mai sus, el are în vedere atât acțiuni civile, cât și penale.

„Răspunsul nostru este ferm şi procedurile judiciare iniţiate atât în plan civil, cât şi penal împotriva celor responsabili vor demonta fiecare acuzaţie şi vor demonstra planul constant de a distruge reputaţia lui Bogdan Buta”, se mai arată în comunicat.

Totodată, el și-a exprimat încrederea că Justiția îi va sancționa pe responsabilii cu defăimarea sa. Iar acuzațiile ce i-au fost aduse se vor dovedi neadevărate.

„Avem încredere că justiţia îi va trage la răspundere pe cei responsabili de acest atac mediatic. Suntem convinşi că în urma procedurilor, toate «acuzaţiile» se vor dovedi a fi neadevărate, iar în final cei responsabili vor răspunde pentru aceste grave acuzaţii false”, precizează avocații în comunicat.

Președinte al Academiei Române: „Festivalul Untold ține de anularea culturii”

Sursa foto: Facebook/ Untold

Bogdan Buta cercetat de polițiști

Poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal în cazul acuzaţiilor care îl vizează pe patronul festivalului Untold, Bogdan Buta. În urma analizei faptelor, aceștia au decis să schimbe încadrarea juridică din „agresiune sexuală” în „act sexual cu un minor”. Poliția a transmis o serie de precizări legat de această anchetă, referitoare la fondatorul Untold. Bogdan Buta a fost acuzat că ar fi întreținut relații sexuale, în anul 2021, cu doi minori.

„La data de 29 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele reclamate în spaţiul public, privind săvârşirea unor fapte de agresiune sexuală. Azi, 30 ianuarie, ca urmare a cercetărilor, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de agresiune sexuală în infracţiunea de act sexual cu un minor. În cauză se administrează probatoriul pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt”, au precizat polițiștii clujeni.

Potrivit sursei citate, cercetările se efectuează ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor de investigaţii criminale sub coordonarea unui procuror.

 

Ne puteți urmări și pe Google News