Cea mai sigură destinație turistică. Nu vei avea nicio problemă aici
- Emma Cristescu
- 28 ianuarie 2024, 17:38
S-a aflat care este cea mai sigură destinație turistică. Raportul a luat în considerare diverse criterii, inclusiv terorismul, urgenţele meteorologice, măsurile de sănătate şi siguranţa grupurilor subreprezentate.
Canada a obţinut titlul prestigios de cea mai sigură ţară din lume pentru călători, conform unui raport realizat de Berkshire Hathaway Travel Protection, o companie americană de asigurări de călătorie. Clasarea în vârf reflectă reputaţia Canadei pentru diversitate, incluziune şi rate impresionant de scăzute ale criminalităţii şi terorismului.
Canada, cea mai sigură țară din lume
Turiștii care au fost în Montreal şi Toronto, în parcurile naţionale uimitoare Jasper şi Banff, s-au simțit în siguranță atât singuri cât și în grupuri.
Restul celor mai sigure ţări din top 10 este în mare parte dominat de naţiuni europene. Elveţia a obţinut poziţia a doua, renumită pentru pacea şi ratele scăzute de criminalitate. Norvegia a ocupat locul al treilea, urmată de Irlanda, Olanda, Regatul Unit, Portugalia, Danemarca şi Islanda. Australia, singura ţară non-europeană din top 10, a obţinut locul zece.
Ce criterii au fost luate în considerare
Berkshire Hathaway Travel Protection a compilat aceste constatări în raportul său anual „State of Travel Insurance Safest Destination”. Rezultatele au fost obţinute din sondarea a 1.702 de călători între 24 august şi 13 septembrie 2023. Raportul a luat în considerare diverse criterii, inclusiv terorismul, urgenţele meteorologice, măsurile de sănătate şi siguranţa grupurilor subreprezentate. Datele provenite de la surse precum Departamentul de Stat al SUA, The Economist şi Global Finance, printre altele, au fost, de asemenea, luate în considerare în clasament.
Cel mai sigur oraș din lume
Honolulu, capitala Hawaii-ului, a ocupat primul loc în lista celor mai sigure oraşe din lume. Montreal din Canada a obţinut poziţia a doua, urmat de Reykjavik, capitala Islandei. Oraşul Sydney din Australia s-a clasat pe locul al patrulea, iar alte oraşe din top 10 includ Amsterdam (Olanda), Dubai (Emiratele Arabe Unite), Copenhaga (Danemarca), Londra (Regatul Unit), Seoul (Coreea de Sud) şi Veneţia (Italia).
Cei care vor să plece în vacanță se pot ghida după acest clasament, mai ales dacă doresc să mearagă cu persoane vârstnice sau copii, potrivit Observator.