Curtea de Conturi a descoperit că un liceu dădea burse ilegal
- Antonia Hendrik
- 26 ianuarie 2024, 13:18
Un liceu din Ploiești au dat burse școlare fără să respecte criteriile, în perioada 2021-2022. Neregulile au fost descoperite de Curtea de Conturi.
Un liceu din Ploiești a dat burse unor elevi care nu îndeplineau criteriile. Totul s-a descoperit în urma unui audit al Camerei de Conturi. Mai exact, la Liceul „Victor Slăvescu” din Ploiești, inspectorii financiari au constatat că nu au fost respectate criteriile de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
Mai mulți elevi au primit ilegal burse
Elevii care aveau mai multe absențe decât permite cadrul legal pentru încasarea burselor au primit în total 20.800 lei. Acum, aceşti bani trebuie recuperaţi de conducerea unității de învățământ.
Cuantumul bursei sociale pentru elevii din mediul rural a fost de 200 de lei pe lună și era condiționată de numărul de absențe. Dacă elevii aveau 10 sau mai multe absențe într-o luna, nu mai primeau bursa pe luna respectivă.
Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației în 2022, după doar un an în care s-a acordat. Nici în anul școlar 2023-2024 nu a fost inclusă.
Elevii trebuie să returneze bursele primite ilegal. Sursa foto: Pixabay.com.
Elevii care învață în altă localitate nu mai primesc burse sociale
Bursele sociale pentru elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu au fost eliminate, pentru că „li se va deconta transportul”. Ministerul Educației pregătește modificări legate de acordarea burselor de merit începând cu anul școlar 2024 – 2025.
„Am văzut că există un procent redus, într-adevăr, de medii mici care primesc această bursă la clasa a IX-a exclusiv. Schimbările pe care le-am gândit până acum vor fi făcute publice, pentru că vom scoate în dezbatere publică întreg pachetul legislativ. Este nevoie de o modificare legislativă în legea primară și este nevoie de o modificare de metodologie.
Elevii trebuie să returneze bursele primite ilegal. Sursa foto: Pixabay
Le vom scoate în dezbatere publică, separând, practic, ceea ce avem acum în categoria bursă de merit în două, rămânând pe bursa de merit doar cei care au peste 9.50, câți vor fi ei într-o clasă, împreună cu cei care iau premii la olimpiade, concursuri, concursuri sportive ș.a.m.d, plus încă o categorie, până la 30% din efectivul fiecărei clase, care se va numi ori bursă de reziliență, ori bursă pentru stimularea performanței școlare pentru cei care sunt, așa cum spuneam, cei mai buni, prima treime din clasă, care au peste media 7 și nu au absențe. Aceasta este soluția pe care noi o vom propune.
În funcție de contribuțiile din spațiul public, pentru că e normal să preluăm feedbackul, vom face schimbările legislative necesare, urmând ca următoarele dosare depuse, pentru că ele se aprobă anual, să fie realizate pe baza acestor modificări”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca.
Elevii cu medii mici iau bursă de merit
Reamintim că în anul școlar 2023-2024 s-a schimbat metodologia de acordare a burselor de merit, astfel încât 30% din elevii unei clase primesc acum câte 450 de lei/lună, fără să existe o notă minimă.
Așa s-a ajuns în situația ca și elevii cu note mai mici, chiar de 1 și 2, să încaseze burse de merit, fapt care a determinat Avocatul Poporului să reacționeze, e drept, cu întârziere.
Aproape 8.500 de elevi care au media mică iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023. Cu medii între 9.50 – 10 sunt 242.665 de elevi cubursă de merit, adică 52.55%.