Veste bună pentru șoferi. ASF a anunțat măsuri noi în privința asigurărilor RCA
- Cristian Raducanu
- 21 ianuarie 2024, 22:06
ASF și sindicatele din transporturi au ajuns la un acord. Asigurările RCA vor putea fi plătite în rate, indiferent de nivelul acestora. Măsura se aplică atât persoanelor fizice cât și entităților juridice
După negocierile purtate cu fermierii și transportatorii, reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au transmis că în perioada următoare vor aplica un pachet de măsuri care să diminueze valoarea polițelor RCA.
Tarifele RCA se vor diminua
ASF a pus bazele unui cadru mai amplu de analiză, repectiv de identificare, a unor măsuri viabile și sustenabile necesare soluționării problemelor, pe care le întâmpină transportatorii în privința tarifelor RCA.
„Autoritatea a creat astfel un cadru mai amplu de analiză și de identificare a unor soluții concrete și sustenabile necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă industria de transport referitoare la polițele RCA”, se precizează în comunicat.
Astfel, Autoritatea de Supraveghere Financiară alături de părțile implicate în negocieri au abordat toate variantele posibile care să răspundă nevoilor transportatorilor și ale fermierilor privind plata asigurărilor RCA.
Prin urmare, Autoritatea ia în considerare măsuri conținute într-un plan de acțiune care urmează să fie aprobat în perioada următoare.
ASF anunță noi măsuri
Printre măsurile anunțate de ASF pentru reducerea tarifelor la polițele auto regăsim următoarele:
- Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
- Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
- Revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale.
Prețurile RCA se vor calcula în funcție de tariful de referință
„În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat.
Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință”, transmite ASF.
Negocierile vor continua
Negocierile se vor desfășura și săptămâna viitoare în scopul de a identifica noi soluții pentru rezolvarea problemelor înaintate de transportatori.
Cu puțin timp înainte de publicarea comunicatului ASF, Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și transportatorilor Autorizați (COTAR), a transmis că patronatele și conducerea din ASF au ajuns la un acord în privința tarifelor RCA.
Au convenit ca valoarea asigurărilor auto obligatorii la vehiculele mai grele de 16 tone să se facă la tariful de referință. Astfel, în perioada următoare am putea asista la o reducere a prețului polițelor. Acest lucru ar trebui să ducă la o scădere a prețului pentru asigurările auto obligatorii.