Politică în locul justiției. Un fost magistrat anticorupție candidează la alegeri

Politică în locul justiției. Un fost magistrat anticorupție candidează la alegeriJustiție. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un fost magistrat belgian. implicat în dosarul „Qatargate”, are a zguduit Parlamentul European, a anunţat că va candida la alegerile parlamentare din țara sa. În vârstă de 68 de ani, el a afirmat că vrea să-și continue „lupta pentru justiţie” dintr-o funcţie politică.

Politică în locul justiției, este alegerea pe care a făcut-o un fost magistrat din Belgia. Michel Claise a fost judecător de instrucţie în dosarul „Qatargate”, scandalul care a zguduitParlamentul European. El a anunţat că va candida la alegerile parlamentare, care vor avea loc în Belgia pe 9 iunie, după cum transmite AFP.

Politică după o carieră de magistrat

Michel Claise a ieșit la pensie după scandalul provocat de acuzațiile de corupție la nivelul conducerii Paramentului European. Ca judecător, el s-a specializat în combaterea corupției și a infracţiunilor financiare. În acest context, s-a declarat „îngrozit de mai mulţi ani” de creşterea puterii organizaţiilor infracționale.

Aceasta în vreme ce, spune, „lumea politică nu doar că nu reacţiona, ci mai mult, reducea forţa de luptă împotriva fenomenului”. Pensionat, în vârstă de 68 de ani, el a afirmat că doreşte să continue „lupta pentru justiţie”. De această dată o va face, însă, dintr-o funcție politică. Fostul magistrat ocupă locul al treilea pe lista candidaților pentru circumscripţia din Bruxelles a partidului de centru DéFI. El a renunțat la justiție.

„Mi-am spus că decât să continui să critic lumea politică, aşa cum am făcut până acum, ce-ar fi să-mi suflec mânecile?” a declarat Claise pentru AFP.

Politică va face un fost judecător din Dosarul Qatargate

Michel Claise a ales o carieră în sistemul politic. Sursa foto. Facebook

Programul electoral al fostului magistrat

Candidatul Michel Claise susţine ideea unui „plan Marshall de refacere a justiţiei belgiene”. În opinia sa, sistemul este subfinanțat grav, iar acest lucru îi afectează eficiența. Drept care a ales să rezolve o astfel de situație dintr-o poziție politică.

„Mă lupt de ani de zile pentru crearea unui secretariat de stat pentru combaterea criminalităţii financiare. (...) Ceea ce contează pentru mine este să pot, în cadrul campaniei şi al pregătirii programului, să fac publicul să conștientizeze importanţa acestor lupte”, a arătat fostul magistrat care a ales o carieră politică.

În 2023, magistratul belgian s-a recuzat din dosarul Qatargate. Este vorba despre ancheta în care oficiali ai statului arab au fost acuzați că au mituit politicieni din Parlamentul European pentru a-și asigura un tratament favorabil. Judecătorul a renunțat la caz din cauza unui posibil conflict de interese. După un an de la izbucnirea scandalului, ancheta pare să întâmpine probleme.

Politică și corupție în Parlamentul European

Avocaţii eurodeputatei Eva Kaili din Grecia, incupată în dosar, au cerut Curţii de Apel din Bruxelles să verifice legalitatea procedurii în cadrul unui proces în genul celor de instrucţie. Magistratul Michel Claise susţine că nu este îngrijorat, dar refuză să facă alte comentarii.

El vorbeşte despre numeroasele „enormităţi, fake news, manipulări apărute în legătură cu dosarul” despre lumea politică pe care l-a instrumentat. Totodată a insistat asupra faptului că astfel de cauze se soluționează în instanțe, iar nu în spațiul public.

În decembrie 2022, în dosarul Qatargate au avut loc mai multe arestări care zguduit scena politică. La Bruxelles au fost confiscate valize şi genţi cu 1,5 milioane de euro cash de la Kaili şi de la fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri.

Anchetatorii au indicii că în Parlamentul European s-au primit bani în schimbul unor decizii sau luări de poziţie în favoarea Qatarului şi a Marocului. Guvernele de la Doha, respectiv Rabat au negat că ar fi plătit asfel de servicii. În afară de Kaili şi Panzeri, în dosar au mai fost inculpaţi alţi cinci suspecţi.

Ne puteți urmări și pe Google News