Alocația pentru copii în 2024. Cu cât se majorează în funcție de vârstă
- Antonia Hendrik
- 1 ianuarie 2024, 08:11
Alocația pentru copii în 2024 se va mări. Aceste majorări sunt de fapt o corecție raportată la rata inflației care în acest an a variat între 5 și 10 procente, dacă nu mai mult.
Alocația pentru copii în 2024 se va mări. În acest moment, alocația este de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap. Iar 256 pentru cei de până la 18 ani. Aşadar, veniturile copiilor cresc începând de luni, 1 ianuarie 2024.
Alocația pentru copii în 2024. Cu cât se majorează în funcție de vârstă
Este vorba despre o majorare de 87 de lei pentru copiii de până în doi ani și cu 35 de lei pentru cei între 2 și 18 ani. Mai exact, pentru copiii de până în 2 ani, alocațiile vor crește cu 87 de lei, ajungând la 719 lei. Iar pentru cei cu vârsta până în 18 ani se vor majora cu 35 de lei, ajungând astfel la 291 de lei.
- 718 lei pentru copiii de până la 2 ani
- 291 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani.
Creșterile reprezintă indexarea cu rata inflației
Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată în 2022. Drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.
Alocația pentru copii în 2024 se va mări. Sursa foto: Arhiva EVZ
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021.
Când se va încasa alocaţia
Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți.
Iar legea în ceea ce privește acordarea alocațiilor pentru copii s-ar putea schimba semnificativ. Deputatul PSD Vasilică Toma a depus la Senat un proiect de lege care prevede că dreptul la alocația de stat pentru copii este stabilit începând cu data nașterii copilului. Nu cu luna următoare celei în care s-a născut, cum este în prezent.
Alocațiile se acordă prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (prin AJPIS-urile județene) care aparține de Ministerul Muncii. Plata alocației poate fi făcută prin mandat poștal ori prin transfer bancar.