Revelionul 2024 la Mamaia și Poiana Brașov este mai scump decât în Dubai. Unde s-au reorientat românii
- Alexandru Stan
- 30 decembrie 2023, 12:10
Pentru turiștii români care vor să petreacă revelionul la mare sau la munte, Revelionul 2024 vine cu prețuri astronomice. Așadar, românii se reorientează spre stațiuni turistice mai ieftine din afară.
Revelionul 2024 la munte și la mare, în România, îi va costa pe români mai mult decât în alți ani.
Antena 3 susține că tarifele de cazare din România sunt „astronomice” în comparație cu alte destinații exotice.
Cât te costă Revelionul la Poiana Brașov și la Mamaia
Două nopți de cazare la un hotel de patru stele în Poiana Brașov te poate duce la 13,000 lei, cu micul dejun inclus, susține site-ul televiziunii de știri. La Mamaia, două nopți de cazare, cu vedere spre litoral, te poate duce la 9,000 lei, deși sezonul estival este încheiat de la 1 septembrie 2023. Cazarea la un apartament cu două dormitoare pentru două nopți costă 14,000 lei, adaugă Antena 3.
Dar potrivit Booking.com, cazarea pentru doi adulți la hoteluri de trei stele poate să coste 1,710 lei (30 decembrie 2023-1 ianuarie 2024, la Vila Sorina) sau 2,500 lei la hoteluri de patru stele (31 ianuarie 2023 - 2 ianuarie 2024, Rizzo Boutique Hotel).
Revelionul la Dubai, mai ieftin decât Mamaia și Poiana Brașov
În comparație, Dubaiul pare o destinație mai accesibilă pentru români cu salarii medii.
Prețul pentru cazarea de două nopți la un hotel de cinci stele ajunge la 3,000-7,000 lei. Burj al Arab, singurul hotel de șapte stele din lume, are tarife de 12,000 euro dacă dorești cazare de două nopți. Potrivit Booking.com, o noapte pentru doi adulți la Burj Al Arab Jumeirah poate să coste 29,887 lei. Însă, românii cu salarii medii pot să găsească cazare la prețuri mult mai mici: 2094 lei la URBAN Al Khoory Hotel,în intervalul 30 decembrie 2023 - 1 ianuarie 2024. La Landmark Summit Hotel, o cameră pentru doi adulți, cu acces la piscină pe acoperiș și mic dejun inclus, poate costa 1.726 lei pe două nopți, între 30 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024.
„Dubaiul a devenit mai ieftin decât Mamaia-Sat”, concluzionează Antena 3.
Ce destinații preferă românii?
Înscrierile pentru cele 33 de programe de Crăciun și Revelion organizate de DAL Travel au început, o parte dintre ele fiind deja sold-out. Rezervările pentru Crăciun și Revelion au înregistrat deja o creștere remarcabilă de 40% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.
Propunerile diverse ale celor 33 de programe de Crăciun și Revelion cuprind circuite prin Piețele de Crăciun în orașele europene, destinații exotice și îndepărtate, croaziere, orașe cosmopolite pline de lumină și viață, precum și insule exotice. Românii sunt interesați de destinațiile din America Centrală și de Sud, din Extremul Orient, din Orientul Apropiat, de pe continentul african și din Australia. Cele mai populare destinații sunt Asia, Marea Caraibilor, Londra, Cambodgia, Costa Rica, Turcia și Iordania.