Săptămâna trecută, noul guvern polonez condus de Donald Tusk a depus jurământul în fața președintelui țării, Andrzej Duda, după ce la 12 decembrie obținuse votul de încredere în Sejm (Parlament). După 8 ani de guvernare național-conservatoare și aproape două luni de obstrucții din partea șefului statului, executivul lui Tusk a pornit pe drumul remodelării sistemului intern polonez.

Potrivit noului prim-ministru, ,,politica externă va rămâne de tip asertiv, strâns ancorată în relația cu Statele Unite și Uniunea Europeană. Polonia va acorda sprijin deplin Ucrainei în fața agresorului rus’’. Vorbe frumoase. Precizez că alegerile din 15 octombrie, câștigate de coaliția de centru condusă de Tusk (liderul Platformei Civice) - fost premier al Poloniei și președinte al Cosiliului European (2014-2019) - au fost considerate de presa poloneză drept cele mai importante pentru țară după scrutinul din 4 iunie 1989, care a marcat sfârșitul dominației sovieto-comuniste.

Anevoioasa coabitare cu un președinte din ,,vechea gardă’’

În prima sa vizită la Bruxelles - a fost prezent la Consiliul European din 14-15 decembrie  - Tusk a garantat revenirea țării sale la statul de drept dinaintea ,,ingineriilor politice’’ ale Partidului Dreptate și Justiție (PIS) condus de Jaroslaw Kaczinski, secondat de președintele țării, Andrzej Duda și premierul până mai ieri, Mateusz Morawiecki. Numai că Andrzej Duda este în continuare președinte al Poloniei - unde va rămâne până în 2025 - iar partidul său controleză încă Tribunalul Constituțional, Consiliul Magistraturii, Banca Națională, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Arhitectura creată de PIS este la locul ei, iar sistemul pare solid. Adam Glapinski, președintele (guvernatorul) Băncii Naționale va rămâne la conducerea instituției până în 2028, adică în perioada întregului mandat al actualului legislativ. El este și președinte al Consiliului de politică monetară, cu putere decizională asupra ratei dobânzilor.

Tribunalul Constituțional - echivalentul Curții Constituționale de la noi - este format din 15 judecători și nu sunt șanse reale ca alianța condusă de Tusk să obțină o majoritate de 8 în următorii ani, dacă ținem seama de legile în vigoare promovate de gruparea lui Kaczinski. Această instituție este fundamentală pentru iterul legislativ întrucât confirmă validitatea actelor normative inițiate de executiv. În plus, președintele țării - pe lângă influența asupra Tribunalului - are puterea de a bloca legile trecute prin Sejm. În acest context, guvernul și alianța vor întâmpina mari dificultăți în onorarea promisiunilor electorale.

Șicane actuale și viitoare

Coabitarea Tusk-Duda nu-i va fi de bun augur actualului premier atunci când va trebui să confirme victoria în algerile din 15 octombrie câștigând confruntarea electorală din iunie 2024 pentru Parlamentul European. Dacă problemele datorate sistemului implementat de fostul guvern nu vor fi rezolvate, o eventuală înfrângere va conduce la o reducere a puterii reale a executivului Tusk sau chiar la alegeri anticipate.

Lanțul șicanelor însă, nu se termină aici. Din 2016, ministrul justiției are și atribuțiile procurorului general al țării delegând mare parte din acestea procurorului național care acum este Dariusz Barski , numit în martie 2022 - un apropiat al fostului prim-ministru Moraviecki. Noul ministru al justiției poate destitui procurorul național, dar - potrivit unei legi de anul trecut - numai cu acordul președintelui țării. Și iar cineva trebuie să urce treptele palatului prezidențial fără a avea certitudinea că va rezolva ceva. Totuși, noul ministru al justiției, Adam Bodnar s-a arătat încrezător cu privire la inițiativa guvernului de separare a celor două instituții arătând că ,,întreaga comunitate juridică națională dorește acest lucru’’. Numai că această comunitate nu are putere decizională și nici nu se bucură de o mare simpatie în rândul polonezilor.

Pe drumul spre Bruxelles

În cadrul întâlnirii cu Ursula von der Leyen din 14 decembrie, Donald Tusk a obținut 5 miliarde de euro, un gen de prefinanțare din cele 60 de miliarde pe care Polonia trebuie să le primească din partea Uniunii, inclusiv prin PNRR. Sumele sunt blocate din cauza ,,ingineriilor Kaczinski’’ despre care am amintit anterior. Fostul președinte al Consiliului UE a fost crezut pe cuvânt în legătură cu ,,garanțiile’’ sale privind revenirea Poloniei la statul de drept, însă din tabloul de mai sus - incomplet, desigur - rezultă că până acolo calea este lungă și anevoioasă. Umbra lui Kaczinski pare să acopere ,,viitorul luminos’’ al Poloniei care se întrevedea după alegerile din 15 octombrie.

Polonezii de rând sunt însă de partea guvernului. Nu chiar toți. Un sondaj realizat la sfârșitul lunii noiembrie arată că 42% dintre ei cred că noul guvern va fi superior celui condus de Morawiecki. 25% sunt de partea vechiului executiv, iar 20% apreciază că nu vor fi diferențe între cele două guverne. 13% nu au încă o părere.

De la Tusk la profețiile lui Lech Kaczinski

Revenirea la putere a lui Donald Tusk ar putea fi un element de contrast în fața ,,oboselii’’ europenilor în contextul războiului din Ucraina. A spus-o chiar el în discursul pronunțat în Sejm. În mod aluziv, în cadrul discursului, premierul s-a referit la cei doi lideri europeni  - Robert Fico (Slovacia) și Viktor Orban (Ungaria) - care  ,,ar trebui convinși să acționeze în favoarea libertății și apărării Ucrainei în fața agresiunii Moscovei’’.

Ar fi vorba de o revenire la nivelul de susținere a țării vecine promovată de guvernul Morawiecki în primul an de război, până la problemele privind grâul ucrainean și blocarea punctelor de frontieră? Cu siguranță.  Dar la fel de sigur este faptul că poziția vechiului executiv nu era dictată de considerente de politică externă ci avea o importantă componentă electorală.  Cred că s-ar fi revenit la vechea atitudine pro-Ucraina dacă ar fi câștigat alegerile.

Nu trebuie uitată vehemența cu care Lech Kaczinski, fratele lui Jaroslaw - fost lider PIS și președinte al Poloniei până la ,,incidentul’’ aviatic din 2010 - a condamnat agresiunea Rusiei asupra Georgiei, în 2008. Într-un discurs ținut la Tbilisi în acel an preciza profetic: ,,azi este Georgia, mâine Ucraina, poimâne statele baltice și apoi țara mea, Polonia’’. Cine avea urechi trebuia să audă. Atunci când o profeție se adeverește, sigur nu este ultima…

Washingtonul rămâne mai la urmă?

Ceea ce pare a fi o schimbare de optică în politica externă a Poloniei este trecerea de la un registru cu o anumită încărcătură emoțională la unul axat pe realitatea geopolitică a zilelor noastre.  Nu cred că Tusk se va referi cu seriozitate politică la ,,despăgubirile de război’’ datorate de Germania Poloniei -1300 miliarde euro - pentru pierderile suferite în timpul ocupației naziste (1939-1945). De fapt, modul lipsit de îndrăzneală în care Tusk a trecut peste această chestiune în campania electorală l-a determinat pe J. Kaczinski să-l numească ,,agent german’’.

Și totuși, Tusk a câștigat alegerile și pare că se va angaja în consolidarea forței politice a Poloniei în context european după perioada de marginalizare când, alături de Ungaria, devenise o sursă de probleme pentru Uniune. Oare de ce a început prin a-i schimba din funcție pe șefii structurilor de informații și securitate?

În deceniul trecut, Varșovia, cu Tusk prim-ministru și Bronislaw Komorowski președinte, s-a concentrat pe problematica europeană mai mult decât pe relația transatlantică. Cu Rusia, până în 2014, relația a avut la bază un gen de pragmatism calculat, fără angajamente. Ministrul de externe, de atunci și de acum - Radoslaw Sikorski - avea o presă ,,neutră’’ la Washington, ca să folosesc un eufemism - întrucât acorda mai multă atenție raporturilor cu Berlinul și Bruxelles-ul. Acum este război și Washingtonul contează mai mult decât cele două capitale la un loc. Kaczinski înțelesese. Tusk  și Sikorski trebuie să înțeleagă. Să fie aici răspunsul la întrebarea de mai sus?