Controverse penale în USR. Două figuri emblematice au devenit „penale”, a treia a scăpat

Controverse penale în USR. Două figuri emblematice au devenit „penale”, a treia a scăpat USR: Sursa foto: arhiva EVZ

Încurcate sunt căile Domnului, dar ale politicii și mai și. Iar când vine vorba de USR, deja lucrurile se complică. Mai ales că ultima luna a adus schimbări majore în acest partid.

USR s-a tot clătinat în ultima lună de la diferite scandaluri. Însă cel mai pregnant a fost cel în care Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă au devenit ”penali”. Mai exact cei doi sunt urmăriți penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu privire la dosarul vaccinurilor. Vorbim despre zecile de milioane de doze de vaccinuri cumpărate în perioada pandemiei, în valoare de 1 miliard de euro.

Drept urmare imaculatul Vlad Voiculescu care era și cap de afiș la europarlamentare a devenit urmărit penal. Nici Ioana Mihăilă nu s-a lăsat mai prejos, fiind acum în aceeași situație. Coincidență sau nu, printre cei, din același partid, asupra cărora plana o oarecare suspiciune penală, Dan Barna a scăpat de dosarul penal.

Foto: Razvan Valcaneantu

Mai exact procurorii DNA au clasat cauza în care era vizat acesta. Este vorba despre două dosare în care s-a anchetat fraudarea de fonduri europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Barna- USR, mai curat ca lacrima

Totul a început în mai 2021 când Departamentul de Luptă Antifraudă a sesizat Guvernul cu privire la proiectul cu fonduri europene ”SES-am Deschide-te”. Atunci cei de la DLAF au precizat că au trimis toată documentația către DNA. Iar în septembrie 2021, DLAF a revenit și a precizat că au sesizat din nou DNA.

De această dată este vorba despre proiectul cu fonduri europene ”Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”. Grupul de consultanță care a făcut parte din proiect avea legături cu Dan Barna. Cert este că toate aceste dosare au fost clasate de DNA spre sfârșitul lunii noiembrie.

Așa se face că în acest moment, având în vedere renumele curat de care se bucură, Dan Barna a devenit locul 1 pe lista USR la europarlamentare. Asta în contextul în care fostul loc 1, Vlad Voiculescu este în acest moment cercetat de DNA și nu se știe exact dacă va mai fi păstrat pe lista de la europarlamentare.