Un model de pe Instagram face 10.000 de euro lunar, fără să existe în realitate

Un model de pe Instagram face 10.000 de euro lunar, fără să existe în realitate Model inteligență artificială. Sursa foto: Intagram/ Aitana Lopez

Aitana Lopez are 25 de ani și apare pe Instagram în diverse ipostaze, cele mai multe dintre ele provocatoare. Cei peste 200.000 de urmăritori îi admiră fiecare fotografie în parte, chiar dacă nu este reală.

Aitana este, în realitate, un model generat de inteligența artificială. Ruben Cruz, creatorul său, afirmă că a fost obosit să colaboreze cu influenceri „orgolioși”, motiv pentru care a dezvoltat propriul său model AI.

Un model de pe Instagram, câștigă bani chiar dacă nu există

Informațiile despre acest model adorat de mii de oameni sunt accesibile pe platformele sociale, unde sunt vizibile interesele ei, vârsta și compania care a generat-o, The Clueless.

Conform profilului de Instagram, Aitana declară că locuiește în Barcelona, îi plac jocurile și este pasionată de fitness.

Ne puteți urmări și pe Google News

În online, Aitana e „fotografiată” în diverse peisaje, cum ar fi aeroporturi, plaje, acasă sau în sala de fitness.

Aparent, creează impresia că este o persoană reală, care călătorește în întreaga lume, la fel cum fac ceilalți influenceri.

Influencerii din viața reală, plini de orgolii

Conform creatorului său, acest model a fost dezvoltat pentru a permite companiei să ducă o viață mai plăcută și să nu depindă de alți influenceri cu orgolii, manii sau dorința de a obține bani rapid prin poze.

„Am început să analizăm modul în care lucram și ne-am dat seama că multe proiecte erau puse în așteptare sau anulate din cauza unor probleme independente de voința noastră.

De multe ori era vina influencerului sau a modelului și nu din cauza unor probleme de design”, a declarat Cruz.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Aitana Lopez (@fit_aitana)

Modelul a început să câștige din ce în ce mai mulți bani

Acest model creat de inteligența artificială primește puțin peste 1.000 de euro pentru fiecare campanie publicitară. Mai mult, în prezent reprezintă imaginea Big, o companie de suplimente sportive.

Ca și cum aceasta nu ar fi suficient, postează imagini in lenjerie pe Fanvue, o platforma asemănătoare cu OnlyFans, de unde face, de asemenea, o sumă frumoasă de bani.

În doar câteva luni, ea a reușit să obțină mai mult de 121.000 de urmăritori pe Instagram. Astfel că, fotografiile ei primesc mii de vizualizări și reacții. Primește chiar mesaje private de la celebrități care nu au conștientizat că nu este o persoană reală.

„Într-o zi, un actor cunoscut din America Latină a trimis un mesaj pentru a o invita în oraș. Acest actor are aproximativ 5 milioane de urmăritori și unii dintre colegii noștri au urmărit serialele sale când erau copii” a spus Cruz, potrivit euronews.ro.