Un autobuz plin cu călători s-a răsturnat și cel puțin o persoană a murit
- Antonia Hendrik
- 7 decembrie 2023, 07:23
Un autobuz de transport călători s-a răsturnat pe DN25 în județul Galați. O pasageră a murit, iar alte patru persoane sunt rănite, a anunțat IPJ Galați.
Un autobuz de transport călători s-a răsturnat pe DN25. ISU Galați a fost solicitat miercuri, 6 decembrie 2023, în jurul orei 17.00, prin 112, să se deplaseze la un accident rutier în localitatea Tudor Vladimirescu, județul Galați.
Autobuz plin cu călători s-a răsturnat
Potrivit Poliției Galați, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Ivești, în timp ce conducea un autobuz care efectuează curse regulate Galați –Tecuci, pe DN 25, având direcția de deplasare către Tecuci, la ieșire din comuna Tudor Vladimirescu a pierdut controlul direcției de deplasare, iar autovehiculul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.
„A decedat o femeie, cu vârsta de 48 de ani, din comuna Tudor Vladimirescu și au fost rănite patru persoane de sex masculin, printre aceștia aflându-se și conducătorul auto. În autobuz se aflau în acel moment aproximativ 10 persoane”, a anunțat IPJ Galați.
Autobuz plin cu călători s-a răsturnat. Sursa foto: IPJ Galați
Victimele au fost transportate la spital
La fața locului au intervenit și echipaje de pompieri de la descarcerare din cadrul I.S.U. Galați și echipaje medicale din cadrul S.M.U.R.D. Galați, care au acordat primul ajutor victimelor, urmând a fi transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
La testarea alcoolscop a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ. Traficul rutier este blocat în totalitate în acest moment în vederea acordării de îngrijiri medicale persoanelor rănite, precum și a efectuării cercetării la fața locului, urmând ca în scurt timp să fie reluat.
Dosar penal în cazul accidentului cu un autobuz plin cu oameni
Poliţia a mai anunţat că va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
„În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier”, a transmis Poliția Galați.