Facturile la energie pentru luna noiembrie, emise fără compensații, vor fi recalculate

Facturile la energie pentru luna noiembrie, emise fără compensații,  vor fi recalculateFactura la gaze. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova a a anunțat că facturile pentru luna noiembrie, eliberate fără compensații, vor fi recalculate. Când vor primi solicitanții ajutorul.

Facturile la energie emise fără compensații. Primele compensații la energie vor fi reflectate în facturile pentru luna noiembrie. Pentru cei ale căror facturi au fost deja emise, ajutorul va fi recalculat și inclus în factura lunii următoare.

Compensațiile destinate consumatorilor casnici, eligibili pentru ajutor, vor fi achitate de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), pe contul bancar al beneficiarului dacă CNAS deține datele lor bancare. Totodată, acest ajutor va putea fi ridicat și la orice oficiu poștal din țară, pe baza actului de identitate.

Persoanele care nu vor fi de acord cu gradul de vulnerabilitate vor putea depune o contestație.

„Dacă solicitantul nu este de acord cu categoria, poate scrie o cerere la Ministerul Muncii și noi vom analiza aceste cazuri. Vom vedea ce s-a întâmplat, caz după caz, și dacă sunt necesare intervenții din partea noastră”, a declarat, la TV8.md, secretarul de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder.

Persoanele care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md își pot deja afla categoria de vulnerabilitate energetică, accesând site-ul și verificându-și contul personal. Dacă cererea de compensații a fost acceptată, cei înscriși pot observa în dreapta o flacără de o anumită culoare și cu o literă, care indică gradul de vulnerabilitate. Această informaţie va fi comunicată tuturor solicitanților şi prin SMS, pe parcursul următoarelor zile.

Două tipuri de compensații la energie

În iarna 2023-2024, Guvernul acordă două tipuri de compensații la energie, în funcție sursa de principală de energie utilizată pentru încălzire și gradul de vulnerabilitate energetică a gospodăriei casnice: compensație în factură la gaze naturale, energie termică și electrică și compensație sub formă de plată monetară lunară în valoare de 800 de lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu combustibili solizi. potrivit criteriilor de eligibilitate în vigoare stabilite de către Guvern.

energie, facturi la energie

Sursa foto: Dreamstime.com

Unele gospodării se vor califica pentru ambele tipuri de compensații, dacă se încadrează în categoria de vulnerabilitate energetică ridicată, foarte ridicată și extremă și au beneficiat în sezonul rece precedent de ajutorul pentru perioada rece a anului.

Volumul maxim compensat de energie va depinde de faptul dacă gospodăriile au stabilit dreptul la compensație sub formă de plată monetară lunară sau primesc un singur tip de compensaţie şi anume compensația pentru achitarea facturilor la energie.

Volumele maxim compensate pentru beneficiarii care vor primi și compensația sub formă de plată monetară sunt: 90 de metri cubi/lună pentru gaze naturale; 0,9 gigacalorii/lună pentru energie termică și 750 kWh/lună pentru energie electrică.

Pentru consumatorii casnici, care vor beneficia doar de compensații în factură, statul va compensa un volum maxim de 180 de metri cubi/lună pentru gazele naturale, iar prețurile finale, achitate de consumatori în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică, vor varia între 12 și 17 lei.

Facturile la energie termică

Energia termică va fi compensată pentru un volum maxim de 1,3 gigacalorii/lună, prețul compensat variind între 1450 și 2900 de lei/gigacalorie.

Compensația pentru energia electrică va fi acordă pentru un volum maxim consumat de 1 500 kWh pe lună, iar prețurile finale vor fi cuprinse între 1,54 și 2,54 lei/kWh.

Gospodăriile se pot înregistra în continuare pe compensatii.gov.md, pentru a beneficia de compensaţii la energie în perioada rece a anului (noiembrie 2023 - martie 2024). Astfel, pentru cererile depuse după data de 25 noiembrie 2023, compensaţiile vor fi acordate începând cu luna decembrie a anului curent.

Pentru informațiii suplimentare, cetățenii pot apela la Linia verde 0 8000 5000, de luni până vineri, între orele 10:00-20:00 și sâmbătă, între orele 10:00-16:00, sau se pot adresa la adresa de e-mail suport@compensatii.gov.md.