Renault revoluționează piața autoturismelor electrice. Lansează modelul care ”vinde” electricitate

Renault revoluționează piața autoturismelor electrice. Lansează modelul care ”vinde” electricitatesursă foto: Renault Group

Modelul Renault 5 E-Tech va fi primul autoturism care are la bază platforma Ampr Small. Compania franceză a anunțat că modelul este disponibil în două variante. O versiune echipată cu o baterie de 52 kWh și una de 40 kWh.

Constructorul auto Renault a dezvăluit specificațiile tehnice ale viitorului model Renault 5 echipat cu un propulsor electric. Lansarea a fost programată anul viitor, iar prețul versiunii de bază pornește de la 25.000 de euro.

Renault 5, revoluționează piața mașinilor electrice

Compania franceză a anunțat că modelul Renault 5 este disponibil în două variante. O versiune echipată cu o baterie de 52 kWh și una de 40 kWh. Lungimea autoturismului este mai mică de 4 metri. Cu o autonomie de până la 400 de km, Renault 5 E-Tech este ideal pentru drumurile în oraș.

„Lung de doar 3,92 m, Renault 5 E-Tech electric este, cu fiecare centimetru, o mașină de oraș. Ideal pentru conducerea urbană, acest model complet electric se simte confortabil și în afara orașului, cu bateria sa de 52 kWh, care îi oferă o autonomie de până la 400 km WLTP. Această baterie va fi prima disponibilă la deschiderea comenzilor. O a doua baterie, de 40 kWh, va deveni disponibilă la o dată ulterioară”, a transmis compania franceză pe Facebook.

Modelul 5 E-Tech va fi primul autoturism care are la bază platforma Ampr Small. Suspensia spate tip multi-link, disponibilă de regulă pentru mașinile premium va contribui la stabilitatea vehiculului.

Prețul de bază pornește de la 25.000 de euro

Propulsorul este alimentat de un încărcător bidirecțional, totodată Reno 5 E-Tech bifează și la capitolul premieră. Este primul vehicul de serie care dispune de tehnologia V2G. Tehnologia V2G permite vehiculului să furnizeze energie rețelei.

Practic este o funcție care va permite posesorilor să-și reducă semnificativ facturile la curent, vânzând electricitatea înapoi în rețea. La capitolul siguranță Renault 5 se remarcă prin forma farurilor care nu doar vor lumina corespunzător drumul, dar sunt construite în așa fel încât partea frontală să fie recunoscută instantaneu.

relansare renault

sursă foto: Arhiva EvZ

Renault 5 E-Tech va fi lansat la Salonul Auto de la Geneva

În partea din față, designerii francezi au eliminat tradiționala priză de aer, pe care au înlocuit-o cu un indicator de încărcare în forma cifrei 5. Stopurile verticale încorporează o funcție de lumină care se prelinge pe partea laterală a caroseriei.

Este o caracteristică care îmbunătățește performanța aerodinamică. Prețul de bază pentru noua variantă a modelului Renault 5 pornește de la 25.000 de euro. Model va fi prezentat oficial pe 26 februarie la Salonul Auto Internațional de la Geneva.