Delia, noi declarații controversate, despre copii. De ce nu va deveni mamă

Delia, noi declarații controversate, despre copii. De ce nu va deveni mamăDelia. Sursa foto: Facebook

Delia a făcut noi declarații cu privire la copii. Vedeta a explicat fără rețineri motivul pentru care nu își dorește să devină mamă.

Delia a făcut noi mărturisiri despre motivele sale de a nu face copii. Este alegerea ei şi nimeni nu are dreptul să o judece. Delia este de departe una dintre cele mai talentate cântărețe. Este frumoasă, are o căsnicie solidă, călătorește mult cu soţul ei, aşa că nu-i lipsește nimic.

Cu toate acestea, toată lumea se întrebă de ce nu vrea să facă un copil. Sunt voci care îşi permit s-o critice ca şi cum ar avea acest drept.  Sinceră, aşa cum a fost mereu, a spus de ce nu-şi doreşte să devină mamă.

Delia a explicat de ce nu vrea să devină mamă

Delia a fost mereu discretă în ceea ce privește viața ei personală. Dar nici de viața altcuiva nu s-a interesat. Totuși, sătulă de criticile legate de faptul că nu are copii, artista le-a răspuns pentru a-i liniști. Mai mult, a dezvăluit și părerea mamei sale, Gina Matache, despre această decizie.

„Mama s-a obișnuit cu ideea, știe. Și chiar mi-a zis recent: Foarte bine, ai avut dreptate, mai bine așa, stai fără stres, ești foarte bine așa. Eu cred că nu aș putea să stau real toată viața cu o grijă mare pe umeri, enormă. E o chestie care te schimbă foarte mult. O să ai un stres toată viața, îl cari toată viața după tine. Nu scapi de el niciodată, doar atunci când mori. Mă panichează chestia asta”. Este declaraţia pe care a făcut-o Delia la podcastului Ac de siguranță cu Răzvan Exarhu.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi păr blond

Delia. Sursa foto: Facebook

Artista: Oamenii îmi spun că greșesc

Delia iubește libertatea și călătoriile, pleacă foarte des în vacanțe, alături de soțul ei, Răzvan Munteanu. În cadrul aceluiași interviu, Delia a vorbit și despre momentul în care a făcut o serie de declarații controversate despsre copii.

„Eu nu am spus atunci că nu vreau să am copii. Eram într-un live pe TikTok, în camera de hotel din Timișoara. Și am primit multe întrebări despre copil. Oamenii întrebau și eu răspundeam, nu am făcut eu o declarație oficială. A fost o chestie interactivă, vorbeam cu oamenii. Dar în continuare cred că nu vreau să am copii. Oamenii îmi spun că greșesc pentru că sunt un model pentru tineri. Şi nu o să mai facă oamenii copii.”, a spus Delia.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi text

Sursa foto: Facebook

Delia are o carieră impresionantă și, bineînțeles, nu duce lipsă nici de bani. Câștigă mii de euro doar pentru o singură oră de concert. Vedeta a avut noroc și în dragoste, fiind căsătorită cu omul de afaceri Răzvan Munteanu din anul 2012.