Hackerilor li se taie finanțarea. Ce se va întâmpla cu informațiile de la infractorii cibernetici
- Antonia Hendrik
- 2 noiembrie 2023, 10:19
Alianța împotriva hackerilor a fost creată cu scopul de a semna un angajament de a nu plăti niciodată răscumpărare infractorilor cibernetici. 40 de state au semnat acest acord.
Alianța împotriva hackerilor este formată din 40 de țări şi este condusă de SUA. Aceștia vor semna un angajament pentru a nu plăti niciodată răscumpărări infractorilor cibernetici. De asemenea, se are în vederea eliminării mecanismul de finanțare a hackerilor. Este anunțul făcut de un oficial de rang înalt de la Casa Albă.
Informațiile hackerilor nu vor mai fi răscumpărate
Inițiativa internațională împotriva hackerilor vine în contextul în care numărul atacurilor de tip ransomware este în creștere la nivel mondial. SUA sunt de departe cele mai afectate. Cu 46% din astfel de atacuri, a declarat Anne Neuberger, consilier adjunct pe probleme de securitate națională al SUA.
Atât timp cât vor curge bani către infractorii ransomware, aceasta este o problemă care va continua să crească, a mai spus Neuberger.
Alianța împotriva hackerilor. Sursa foto: Pixabay
În atacurile ransomware, hackerii criptează sistemele unei organizații și cer plata unei răscumpărări în schimbul deblocării acestora. Adesea, aceștia fură date sensibile și le folosesc pentru a șantaja victimele plățile.
În timp ce sute de companii cad victime în fiecare an, atacuri de profil înalt în SUA au avut loc în ultimele două luni la operatorul de cazinouri MGM Resorts International şi la producătorul de produse de curăţare Clorox. Ambele companii nu şi-au revenit încă pe deplin în urma perturbărilor.
Țările partenere vor avea o „listă neagră” cu infractorii cibernetici
Noile inițiative ale alianței au ca scop eliminarea finanțării infractorilor. Printr-un mai bun schimb de informații despre conturile de plată a răscumpărărilor, a declarat Neuberger.
Vor fi create două platforme de schimb de informații, una de către Lituania și alta în comun de către Israel și Emiratele Arabe Unite.
Sursa foto. Pixabay
Țările partenere vor avea o „listă neagră” prin intermediul Departamentului de Trezorerie al SUA, care va include informații despre portofelele digitale folosite pentru a transfera plățile de răscumpărare, a precizat Neuberger.
Ea a adăugat că se va folosi inteligența artificială pentru a analiza blockchain-ul în vederea identificării fondurilor ilicite.
Volumul de plăţi cripto pentru atacatorii de ransomware este pe cale să atingă al doilea cel mai mare total anual înregistrat vreodată, a afirmat compania de analiză blockchain Chainalysis în iulie.