Un baraj nu este ceva unic în România. Avem zeci astfel de construcții însă unele sunt de-a dreptul uimitoare. Un baraj din Retezat, care a fost construit în 11 ani, reușește să impresioneze prin frumusețea sa, dar și prin povestea din spatele lui. Dacă nu l-ai vizitat până acum, trebuie să îl treci pe lista destinațiilor din această toamnă.

Un baraj din Retezat impresionează prin frumusețea și dimensiunea sa. Acesta a fost construit în 11 ani și a rămas una dintre marile amenajări hidrotehnice din România. Barajul Gura Apelor se află la aproximativ 40 de kilometri de Hațeg, în Parcul Național Retezat.

Acest baraj, care impresionează prin frumusețea și dimensiunea sa, a fost construit în perioada 1975 - 1986. A fost ridicat din bolovani, pietriș, grohotiș, argilă, granit și roci stâncoase. În anii '80 era considerat cel mai mare din Europa, având o înălțime de 168 de metri și o lățime totală de 574 de metri.

Lacul Gura Apelor din Retezat, pe care este situat barajul, are o întindere de aproximativ 420 de hectare. Lacul are o adâncime de peste 160 de metri și un volum de 160 de metri și un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă.

Lucru mai puțin cunoscute despre acest baraj, construit pe lacul Gura Apelor

Barajul Gura Apelor din Retezat și lacul său de acumulare au fost amenajate într-unul dintre cele mai sălbatice locuri din Carpați. Ele fac parte din Parcul Național Retezat, primul teritoriu din România declarat rezervație științifică încă din 1935.

Înainte de începerea lucrărilor pentru amenajarea hidroenergetică, locul din Retezat era scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi. Râul Lăuşnic este o rămășiță a celui mai puternic fluviu de gheață din Carpați. În această zonă se uneau două trasee turistice. Unul cobora dinspre lacul Bucura din Retezat pe spinarea Slăveiului. Altul însoţeşte cursul Lăpuşnicului, coborând dinspre gura Bucurei spre Lunca Berhină.

„Locul este important de reţinut pentru turismul de munte, deoarece aici, în marea pustietate a masivilor dimprejur, se află cabana Gura Apei. În punctul Gura Apei (945 m) se adună, ca într-un bogat mănunchi, râurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sunt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Râului Şes, Corciovei şi Murariului”, scria publicistul Ion Ionescu Dunăreanu, în „Ghid în Munţii Retezatului” (1957).

Povestea din spatele barajul Gura Apelor

La impresionantul baraj din Retezat au lucrat peste 5.000 de muncitori. Mulți dintre ei au locuit în coloniile înființate la Brădățel, Brazi, Baraj și Râușor. Construcția a durat mai bine de un deceniu, perioadă în care pe șantier au avut lor numeroase accidente. Condițiile grele de muncă, lucrul sub presiunea timpului și alte riscuri au dus la incidente soldate cu aproximativ 50 de victime.

Ioan Radu spune în volumul „Hidroconstrucția – Sucursala Râul Mare Retezat” (2013) că multe dintre aceste accidente au fost provocate de lipsa de experiență. Printre cauze s-a numărat și neștiința sau nesupravegherea corespunzătoare. Au fost și accidente în care fatalitatea a fost o cauză de netăgăduit, scrie acesta.

Lucrările la barajul Gura Apelor au durat 11 ani. Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au întârziat lucrările. Au fost probleme și cu forța de muncă, fiind vorba despre unul dintre cele mai industrializate județe din România. Pentru a avea cât mai mulți muncitori, la baraj au lucrat, în vacanța de vară, sute de elevi din Hunedoara.

De ce au ales să îl construiască din bolovani și argilă

Costurile pentru construirea barajului Gura Apelor au fost estimate, în anii '70, la peste 250 de milioane de dolari. Pentru a reduce din costuri dar și pentru impactul asupra mediului, proiectanții au ales piatră și argilă.

„De ce s-a adoptat această soluţie? Merită relevat un fapt interesant, pe care-l deţinem de la şeful de proiect, inginerul Nicolae Florescu, de la Institutul de studii şi proiectări hidrotehnice. În alegerea variantei optime de baraj s-a luat în considerare și calculul energetic, mai precis, consumul de combustibili primari — motorina, benzina etc — precum şi de energie electrică, încorporat în materialele de construcție, în transportul şi punerea lor în operă, cum spun tehnicienii. Tocmai acest calcul a pledat cu putere pentru varianta aleasă în final, fără a mai vorbi de faptul că ea duce la o considerabilă economie de ciment”, informa Lionel Nițescu, în revista Flacăra (1973).

Pentru fundația acestui baraj au fost excavate aproape două milioane de metri cubi de rocă și pământ. S-a săpat până când constructorii au ajuns la un strat de fundare extrem de dur. La ridicarea barajului Gura Apelor au fost folosiți peste nouă milioane de metri cubi de rocă scoasă din munte. Pentru etanșare s-a folosit argilă și bolovani de râu. Toate aceste materiale au fost alese pentru a înlocui betonul.

„Nu trebuie să fii specialist pentru a-ţi da seama cât ciment ar înghiţi un baraj de beton de dimensiunile celui care urmează să zăgăzuiască apele Râului Mare, în inima Retezatului,. Amatorilor de cifre le putem însă preciza că acest ciment ar fi trebuit transportat în 49.000 vagoane, deci în circa 700 trenuri. Dacă s-ar forma o singură garnitură uriaşă, s-ar întinde de la Bucureşti la Timişoara”, se mai arată în Revista Flacăra.

Viitura atenuată de baraj, în vara anului 1999

Amenajarea hidroenergetică și-a demonstrat funcționalitatea în vara anului 1999. Atunci a avut loc una dintre cele mai puternice viituri din istoria României. În urma viiturii, 14 persoane au murit. Acestea locuiau în în colonia muncitorească de la poalele barajului.

În perioada 12 - 14 iulie 1999, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu, care înconjoară lacul de acumulare, au avut loc ploi intense. Acestea au provocat viituri cu un debit de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă.

„Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii unor barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica, citat de adevarul.ro.

Inginerul scrie în articolul său că, în lipsa barajului Gura Apelor, viitura ar fi avut un debit de 1.345 metri pe secundă, provocând inundații catastrofale. Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia de pe lunca Râului Mare. Ar fi fost afectate și obiectivele sociale și economia. Din fericire, barajul din Retezat a atenuat această viitură și a redus pagubele.