Ciolacu ar putea renunța la una dintre taxele noi. O cere PNL

Ciolacu ar putea renunța la una dintre taxele noi. O cere PNL Marcel Ciolacu. Sursa foto: EVZ

Pachetul de măsuri fiscale al Guvernului Marcel Ciolacu va suferi alte noi modificări, potrivit unor surse oficiale. Legea a trecut miercuri de controlul de constituționalitate și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohanis Potrivit acelorași surse, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire tehnică la Ministerului Finanțelor pentru ca modificări vizate să fie dezbătute. Cele mai urgente sunt cele referitoare la la interpretarea creșterilor de taxe și impozite.

Una dintre propunerile modificărilor propuse de guvernul Marcel Ciolacu va viza eliminarea impozitului de 1% pe cifra de afaceri la companiile mari, cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro, dacă cel pe profit - de 16% - este mai mic.

Motivul amendamentului învârtește în jurul constatării că măsura ar afecta nu doar sectorul privat, ci și companii de stat. Propunerea ar fi ca această măsură să fie înlocuită, la inițiativa a cinci parlamentari PNL. Unul dintre inițiatori este fostul ministru al Finanțelor, senatorul Alexandru Nazare.

Ce i se cere lui Ciolacu

„Nevoia de venituri suplimentare la buget este incontestabilă, dar cu toate acestea având în vedere observațiile primite de Guvern în scurta perioadă de consultări în privința pachetului fiscal, este rezonabil să ne așteptăm, în perioada următoare la măsuri care să clarifice anumite măsuri, sintagme sau precizări pentru a le putea face aplicabile”, a afirmat fostul ministru.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Alexandru Nazare a, în perioada următoare  se va putea vedea impactul real în raport cu cel estimat în pachet, ceea ce ar putea da naștere unor măsuri de corectare.

„E foarte posibil ca din prima zi de intrare în vigoare a pachetului fiscal Ciolacu 1 să fie nevoie de măsuri corective, dar și măsuri suplimentare”, a spus parlamentarul PNL. Inițiativa legislativă propune introducerea unei nedeductibilități a tuturor cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță prestate de către persoanele afiliate.

Taxarea multinaționalelor, în ultima variantă

În ultima formă a proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare propus de Coaliția de guvernare, companiile mari - cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro - vor plăti un impozit de 1% pe cifra de afaceri dacă cel pe profit - de 16% - este mai mic.

De fapt, se introduce o formulă de calcul din care se scad diverse elemente de capital, cum ar fi investițiile sau accizele.

De la aplicarea acestei formule sunt exceptate companiile care desfășoară exclusiv activități de distribuție, furnizare și transport de energie electrică și gaze naturale, care sunt reglementați și licențiați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRDE).

Opoziția a reclamat probleme de constituționalitate la proiectul lui Ciolacu

Reamintim faptul că la sfârșitul lunii septembrie USR și Forța Dreptei au depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la pachetul de legi pentru care Guvernul Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament. Precizăm că această sesizare a fost semnată și de doi parlamentari ai PNL.

Precizăm faptul că miercuri, 18 octombrie, președintele Curții, Marian Enache, a anunțat că CCR a respins sesizarea USR pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul Marcel Ciolacu şi-a angajat răspunderea în Parlament