Codul Rutier 2023. Schimbări majore. O obligație fără rost dispare

Codul Rutier 2023. Schimbări majore. O obligație fără rost dispareSursa foto: Arhiva EVZ

Codul Rutier a fost modificat! Șoferii care conduc mopede, scutere și motociclete nu mai sunt obligați de lege să dețină trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și extinctor.

Proiectul de lege adoptat de senatori a eliminat o obligație foarte greu de pus în practică. Cetățenii care conduc vehicule pe două roți precum mopede, scutere și motociclete nu mai sunt nevoiți să dețină asupra sa în timpul condusului trusă de prim ajutor, cele două triunghiuri reflectorizante sau stingător de incendiu.

Deținerea acestor lucruri a rămas totuși obligatorie pentru șoferii care conduc autovehicule pe patru roți. În proiectul de lege se menționează că strict vehiculele care se încadrează în categoriile AM, A1, A2 dar și A sunt vizate de această lege.

Motocicliștii evită amenzile

Prin intermediul acestui proiect legislativ, conducătorii vehiculelor pe două roți vor evita riscul de a fi amendați în cazul în care nu dețin aceste obiecte. Potrivit Codului Rutier în vigoare înainte de aceste modificări, șoferii care nu dețin trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător de incendii, pot primii amenzi cuprinse între 580 și 725 de lei.

Potrivit Codului Rutier, autoturismele care scapă de această obligație sunt cele din categoriile AM, A1, A2 și A. Vehiculele din categoria AM sunt catalogate ca mopede care pot avea o viteză maximă de minim 25 și maxim 45 km/h.

Vehiculele din categoria A1 sunt motociclete cu capacitate cilindrică de maximum 125 cmc, care pot avea o putere maximă de 11 kW. Iar vehiculele din categoria A2 sunt motocicletele cu puterea maximă de 35 kW.

Cum arăta până acum Codul Rutier

Până la acest moment, în ceea ce ține deținerea de obiecte medicale, Codul Rutier nu făcea distincție între vehiculele rutiere. Astfel, toți conducătorii de autovehicule erau obligați să dețină aceste obiecte specifice.

„Pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate”, se menționa până acum în Codul rutier.

Această propunere a fost motivată de senatori prin faptul că spațiul de depozitare în aceste categorii de vehicule este extrem de mic și nu poate fi posibilă stocarea trusei medicale, a triunghiurilor dar și a extinctorului.

Șoferii de vehicule din categoria B ar urma totuși să fie amendați în cazul în care nu dețin aceste obiecte esențiale. De asemenea, amenda contravențională de acordă și în cazul în care aceste obiecte nu sunt conforme. Depinzând de gravitatea faptei, sancțiunea este cuprinsă între 580 și 725 de lei, potrivit avocat.net.

Ne puteți urmări și pe Google News