Deputata PSD Laura Vicol, Maybach de 200.000 de euro de la Nordis

Deputata PSD Laura Vicol, Maybach de 200.000 de euro de la NordisLaura Vicol. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

În februarie 2023, Deputata Laura Vicol, care ocupă și funcția de președinte al Comisiei Juridice, a primit un permis de liberă trecere pentru un autoturism Mercedes Maybach GLS 600 de către Camera Deputaților.

Mașina condusă de Laura Vicol are un preț de listă estimat la aproximativ 200.000 de euro. Bolidul de lux a fost achiziționat în anul precedent de către societatea Nordis Management SRL. Soțul deputatei este asociat în firmă.

Laura Vicol, ironie pe Facebook despre banii publici

În cursul săptămânii trecute, după ce a fost informată prin intermediul unei scurgeri de informații de la Camera Deputaților că G4Media.ro a depus o solicitare referitoare la permisul său, Laura Vicol a recunoscut pe pagina sa de Facebook că „folosește și mașina soțului său”. Într-un ton ironic, și-a cerut scuze pentru faptul că nu recurge la resursele oferite de Parlament.

Înțeleg că interesul superficial al unor publicații care fac rating folosindu-mi numele este canalizat și către familia mea. Pentru cine întreabă: da, utilizez și mașina soțului meu. Mă iertați că sunt măritată și nu vreau să mă folosesc de resursele Parlamentului, doar pentru că aș putea. Sănătate!”, a scris deputata pe Facebook.

Nordis Management SRL este o companie dezvoltatoare imobiliară implicată în construirea mai multor complexuri de apartamente-hotel la malul mării. Societatea a fost și este în prezent implicată în numeroase procese judiciare legate de datorii, și a fost supusă unor cereri de intrare în insolvență.

Deputata a refuzat să ofere presei vreo informație referitoarea la acest subiect.

Conform unui comunicat oficial primit vineri trecut de la Biroul de Presă al Camerei Deputaților, pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare B 06 NRD, instituția a eliberat un permis de liberă trecere la data de 21 februarie 2023.

Acest document permite accesul autovehiculului în incinta Palatului Parlamentului. Cu toate acestea, invocând diverse prevederi legale, Biroul de Presă a refuzat să dezvăluie numele parlamentarului care a solicitat acest permis.

Deputata PSD Laura Vicol, la volanul unei mașini de peste 200.000 de euro

Mercedes Maybach GLS 600. Sursa: Autovit

Trei cereri de insolvență au fost depuse pentru compania soțului deputatei

În anul 2022, societatea deținută de Răzvan Vladimir Ciorbă, soțul deputatei, a primit trei cereri de intrare în insolvență. Însă, acestea au fost închise după ce debitorul și-a achitat datoriile. În prezent, pe rolul Tribunalului București se află o a patra cerere de insolvență, cu primul termen de judecată stabilit pentru luna octombrie 2023.

Grupul Nordis se confruntă cu multiple acțiuni în instanță, inițiate atât de persoane fizice cât și juridice.

Aceste acțiuni au fost declanșate ca urmare a nemulțumirilor legate de neîndeplinirea termenelor de predare a cheilor pentru apartamentele achiziționate. Iar, în unele cazuri, au ajuns chiar în faza de executare silită împotriva debitorului, mai scris G4Media.

Ne puteți urmări și pe Google News