Ce pretenții au angajații de la ANRE. Vor cadouri de Ziua Bărbatului
- Mihai Soica
- 12 august 2023, 07:00
În plină criză, angajații de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) și-au prezentat pretențiile salariale, la o discuție oficială între sindicat și președintele acestei instituții.
La discuțiile dintre sindicat și patronat, salariații de la ANRE și-au prezentat doleanțele lor, pentru a nu declanșa conflictul de muncă, adică greva generală.
Astfel salariații vor o creștere cu 15% a salariilor, primă pentru angajații care au certificat de acces la informații clasificate (ORNISS) și o primă pentru bărbați de 300 de lei, de Ziua Bărbatului.
Pe surse, jurnaliștii au aflat că marea majoritate a cererilor au fost respinse de președintele ANRE, George Niculescu, susținut de Partidul Național Liberal.
În prezent, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie are 360 de angajați, și a întreprins demersurile necesare pentru angajarea altor 180 de persoane, potrivit G4Media.
Premierul Ciolacu vrea reforma Statului
Premierul Marcel Ciolacu, care este și președintele PSD, vrea să facă o reformă a instituțiilor de stat.
În acest sens, în cadrul Guvernului a fost elaborat un proiect de ordonanță de urgență care se afla în faza discuțiilor publice.
Ordonanța prevede eliminarea a 20% din numărul funcțiilor de secretari/subsecretari de stat și vicepreședinți până cel târziu la 1 ianuarie 2024. Conform actului normativ, numărul posturilor de consilieri din cabinetele președinților/vicepreședinților din cadrul autorităților de reglementare/agențiilor/instituțiilor publice de la nivel central, președinților de consilii județene/vicepreședinților, primarilor/viceprimarilor, prefecților/subprefecților, precum și a numărului de consilieri din cabinetele conducerii autorităților/instituțiilor publice de interes local se va reduce cu 50% până cel târziu la data de 1 octombrie 2023.
Totodată, angajații de la stat care realizează venituri brute lunare din salariu de până la 10.000 lei inclusiv vor primi vouchere de vacanță de 1.450 lei per persoană în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026.
Ciolacu nu va ceda la presiuni
Premierul Marcel Ciolacu a mai declarat că nu va ține cont de presiunile făcute de angajații din sistemul bugetar.
„Indiferent de orice presiune, eu nu voi ceda, a spus prim-ministrul. Îl rog pe domnul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, să finalizăm rapid ordonanța de urgență de reducere a cheltuielilor bugetare. Avem nevoie de un proiect echilibrat și clar prin care să demarăm prima reformă profundă a administrației de stat”.