Cunoaștem cu toții păpușile rusești de tip matrioșka. Sunt acele păpuși cu figuri materne în pântecele cărora sunt alte păpuși mai mici. Lui Stalin i se atribuie expresia: „Nu există om nevinovat, există om de care nu ne-am ocupat suficient”.

Practic, Stalin a decis să folosească tiparul simbolic al matrioșkăi atât pentru a-și anihila opozanții cât și pentru a crea confuzie și conflict în rândul republicilor unionale ale URSS, estimând posibila prăbușire a URSS. Ca fost elev de seminar teologic, știa că „vine Lumea de Apoi”, chiar și pe pământ, nu doar în plan simbolic.

Holodomorul și epurarea

Stalin a declanşat teroarea alimentară, o naţionalizare a producţiei. La capătul războiului civil, în 1922, URSS era cea mai săracă ţară europeană, cu o agricultură înapoiată şi o industrie limitată la cea militară, transporturi și extractivă.

Stalin, prin propaganda oficială, a impus organizaţiile de tineret, gen Komsomol, a folosit munca deportaţilor din lagăre şi a prizonierilor, astfel că în primul deceniu de la moartea lui Lenin, URSS s-a industrializat într-un ritm uriaş, traversând criza mondială din 1929-1933, prin spolierea kulacilor, ţăranii înstăriţi, şi a potentaţilor financiar şi funciar.

Stalin a luptat hotărât contra analfabetismului, subvenţionând învăţământul în toate formele lui, femeile putând fi şi mame şi mincitoare salariate. Stalin, ca şef al Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, şi-a consolidat puterea absolută în deceniul al patrulea prin intermediul epurării anunţate de cel de-al XVII-lea Congres al Partidului din ianuarie 1934.

Au urmat Procesele de la Moscova: procesul celor şaisprezece (august 1936); procesul celor şaptesprezece (ianuarie 1937); procesul generalilor Armatei Roşii (incluzându-l pe mareşalul Tuhacevski - iunie 1937); şi, în final, procesul celor douăzeci şi unu (incluzându-l pe Buharin) - în martie 1938.

Asasinarea lui Troțki și schisma din Biserica Ortodoxă Rusă

După asasinarea lui Troţki, în august 1940, în Mexic, unde se exilase din 1936, a eliminat ultimul oponent al lui Stalin dintre foştii conducători ai partidului, astfel că Stalin, Mihail Kalinin, şi Viaceslav Molotov, poreclit „fund de piatră”, datorită mediocrităţii sale, rămăseseră ultimii înalţi reprezentanţi ai partidului din vremea lui Lenin.

La final, şeful NKDV-ului, Nicolai Ejov, a sfârşit destituit pentru abuzuri şi executat. În deceniul 1930-1940, Biserica Ortodoxă Rusă a fost crunt persecutată. Astfel, în 1939, erau câteva sute de parohii care funcţionau, faţă de 57.000 în 1917. Preoţii, călugării, călugăriţele şi ierarhii au fost deportaţi în lagăre. Abia în război, atunci când se căuta identificarea la maximum a destinului individual cu cel al statului, ştiut fiind rolul educativ al Bisericii pentru ţăranii ruşi, mulţi analfabeţi, acesteia i s-a permis o revigorare parţială, ca o organizaţie patriotică.

Recunoaşterea de către Sinodul Bisericii Ruse a guvernului sovietic şi a lui Stalin personal au condus la o schismă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din diasporă, până la reconcilierea din 2007.

Korenizația, asimilarea populații lor autohtone

Stalin, ca fost Comisar pentru naţionalităţi, a iniţiat politica numită korenizaţia tradusă prin expresia culturi naţionale prin formă, dar socialiste în esenţă.

Deşi, iniţial aceste măsuri au fost benefice pentru populaţiile autohtone, permiţându-le să se integreze mai uşor în societatea rusă, când dictatorul sovietic a acaparat toate pârghiile puterii, s-a produs reversul. Dispărând puţinii intelectuali din rândurile micilor popoare din Siberia, Asia Centrală şi Caucaz, a dispărut şi modul lor tradiţional de viaţă, deoarece, din ordinul „părintelui popoarelor”, ele au fost dislocate şi împrăştiate în întreaga ţară pentru a preveni revoltele naţionaliste. Totodată, au fost presecutate şi cultele religioase ale numeroaselor etnii (catolică, ebraică, şamanică, islamică).

Totuşi, Stalin a mai creat ceva: enclavizarea. Atunci când a trasat limitele republicilor unionale, a lăsat enclave etnice, care în cazul în care majoritarii doreau să se emancipeze sau să schimbe orientarea, aceste enclave să explodeze.

Aceasta se vede şi azi, după două decenii de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. State ca Georgia, Armenia sau Republica Moldova au grave probleme atunci când vor să se orienteze spre Uniunea Europeană, stabilă politic, din cauza enclavelor şi republicilor secesioniste, considerate un focar de război şi instabilitate.

Următoarele grupuri etnice au fost total sau parţial deportate: polonezii, coreenii, germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, calmîcii, cecenii, inguşii, balkarii, karaciaii, turcii meskhetiani, bulgarii, grecii, armenii, lituanienii, letonii, estonii.

Un mare număr de culaci (chiaburi) fără deosebire de naţionalitate au fost deportaţi în Siberia sau în Asia Centrală. De asemenea, românii din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost deportaţi cu miile in lagărele din Siberia.