Menținerea unității NATO e cu adevărat crucială”, spune Joe Biden. Însă unitatea celor 31 de membri NATO va fi supusă celui mai important test de la începutul războiului din Ucraina la reuniunea la nivel înalt a alianței care are loc săptămâna aceasta în Lituania.

Problema care amenință să dezbine alianța e ambiția Ucrainei de a adera la ea. O tabăra care include Polonia, țările baltice și Ucraina însăși vrea ca țara să fie plasată pe o traiectorie accelerată de aderare. O alta, condusă de SUA cu sprijinul Germaniei, vrea să încetinească procedura și să promoveze în schimb alte forme de garanții de securitate pentru Ucraina.

Diplomați abili vor găsi probabil un limbaj care să acopere aceste clivaje. Comunicatul final al NATO va afirma probabil că Ucraina va adera cândva la alianță, dar va evita să promită orice fel de procedură accelerată.

Însă acela nu va fi și sfârșitul problemei. În spatele acestei dispute se află divergențe fundamentale cu privire la modul în care ar trebui să se pună capăt războiului și la cel în care ar trebui să fie garantată pacea odată ce acesta se va fi încheiat.

Tabăra adeptă a liniei dure crede că obiectivul ar trebui să fie victoria deplină a Ucrainei și o înfrângere umilitoare a Rusiei. Ea crede că unicul mod de a garanta pacea este distrugerea puterii ruse și ulterior primirea Ucrainei în NATO. Ea consideră că Kievul a plătit deja un preț piperat pentru prudența excesivă a Americii și Germaniei în privința livrării de armament - și că americanii repetă acum aceeași greșeală tergiversând viitoarea aderare a Ucrainei la NATO.

NATO și SUA trebuie să evolueze în același timp

America și Germania sunt mai prudente atât în privința obiectivelor războiului cât și a modului de obținere a păcii. Un înalt diplomat german crede că Polonia vorbește despre înfrângerea totală a lui Vladimir Putin fiindcă speră că acest lucru va duce la destrămarea Federației Ruse. Însă aceasta, afirmă el, e o idee cu privire la care Berlinul nu are nici un fel de interes.

Americanii nu spun că Ucraina nu va putea adera niciodată la NATO. Însă ei frânează delicat insistând că mai întâi trebuie să fie îndeplinite absolut toate criteriile tehnice. Iar atunci când adepții liniei dure invocă indignați exemplul aderării accelerate a Finlandei, SUA le răspunde că Finlanda, în calitate de membru UE, îndeplinea deja toate criteriile necesare legate de anticorupție, guvernare democratică și altele asemenea.

În spatele obiecțiilor americane formale se află teama că orice angajament privind o aderare accelerată a Ucrainei la NATO ar putea prelungi războiul și ar putea genera complicații periculoase legate de viitorul proces de pace. De exemplu: ar fi și Crimeea acoperită de o viitoare garanție de securitate a NATO pentru Ucraina? Unii demnitari americani sunt chiar îngrijorați că unii aliați efectiv își doresc ca NATO să fie atrasă într-un război direct cu Rusia. „Dacă ei vor acest lucru, ar trebui s-o spună fățiș, fiindcă aceasta nu e politica noastră”, a declarat un înalt responsabil de la Washington.

În loc să grăbească aderarea la NATO, SUA pun accent pe forme alternative de garantare a securității. Ideea ar fi să se înființeze un parteneriat militar unic cu Ucraina care să presupună transferul de armament de înaltă tehnologie către ea și cooperarea intensă între armate. Un responsabil american a afirmat că planul e să se creeze „o forță orientată spre apărare care să reprezinte o țintă mult prea dificilă pentru orice agresiune rusă ulterioară”. Biden și alții au făcut o analogie cu relația dintre SUA și Israel. La fel ca Israelul, Ucraina ar deveni un aliat apropiat al Americii, înzestrat cu cel mai avansat armament posibil - inclusiv controversata muniție cu fragmentare. Dar aspectul crucial, ca și în cazul Israelului, e că Ucraina nu ar fi acoperită într-o primă fază de garanția de securitate a Articolului 5 al NATO.

Americanii acoperă mare parte din cheltuieli

Toate aceste discuții despre forme alternative de garantare a securității îi îngrijorează pe unii dintre cei mai îndârjiți susținători ai Ucrainei din NATO. Premierul eston Kaja Kallas și-a exprimat public frustrarea săptămâna trecută, când a declarat pentru acest ziar: „Avem nevoie de pași practici, concreți, pe calea către apartenența la NATO. Am senzația că discuțiile despre garanții de securitate încețoșează de fapt tabloul [...] unica garanție de securitate care funcționează cu adevărat [...] e apartenența la NATO”.

E ușor să simpatizezi cu viziunea lui Kallas cum că ambiguitatea e periculoasă și că „zonele gri constituie surse de conflict și război”. Ucraina ar fi cu certitudine mai în siguranță în interiorul NATO și experiența indică faptul că e improbabil ca Rusia să atace o țară aflată sub protecția Articolului 5.

Dar realitatea e aceea că viziunea americană e cea care va prevala negreșit. SUA acoperă cam 70% din totalul cheltuielilor militare ale tuturor țărilor NATO. Prin urmare, politica NATO se va decide în cele din urmă la Washington, nu la Bruxelles ori Vilnius.

Există de asemenea motive politice și financiare întemeiate pentru ca NATO să fie ghidată de prudența relativă a Americii. E probabil ca administrația Biden să fie cea mai favorabilă Ucrainei și NATO pe care o poate produce în prezent sistemul politic american. Republicanii sunt acum partidul lui Donald Trump, iar nu al regretatului John McCain. Orice manevră menită a primi Ucraina accelerat în NATO poate deveni cu ușurință temă de dezbatere la alegerile prezidențiale din SUA. Iar ratificarea aderării Ucrainei la NATO de către Senatul american nu ar fi atunci garantată.

În spatele acestor circumstanțe politice se află o realitate istorică mai amplă. NATO a luat ființă în 1949, în contextul de după cel de al doilea război mondial și pe fondul începerii războiului rece. Oamenii de stat americani care au înființat această alianță aveau un atașament intelectual și emoțional față de apărarea Europei - care acum nu mai poate fi luat ca dat la Washington. În ciuda tuturor frustrărilor pe care li le provoacă administrația Biden, europenii belicoși ar trebui să-și amintească acest lucru.

traducere RADOR / ft.com