În prima zi a mandatului Spaniei la președinția Uniunii Europene, prim-ministrul Pedro Sánchez a făcut o vizită la Kiev. În conferința de presă, alături de oaspete, președintele Zelenskiy a evocat „amenințarea serioasă a Rusiei, care este tehnic pregătită să provoace o explozie la Uzina nuclearo-electrică Zaporojijia”. A doua zi, The Times a publicat un editorial pe această temă, iar Rusia a răspuns distribuind în Consiliul de Securitate al ONU o scrisoare în care afirmă că nu intenționează să arunce în aer reactoarele de la Zaporojijie. Ce se întâmplă însă de fapt?

”Pericolul” european. Asigurările Rusiei, cum că nu are de gând să detoneze centrala nuclearo-electrică, nu sunt credibile: după 500 de zile de război a devenit evident că Armata rusă distruge pas cu pas infrastructura vitală a Ucrainei. De ce o face?

În 2003, Uniunea Europeană a anunțat că România va adera începând cu 1 ianuarie 2007. Având în vedere evoluția economică rapidă, ascendentă a Statelor care au aderat la UE în anii 1990, și pe fondul promisiunilor făcute la Summitul UE – Balcanii de Vest (Salonic, 21.06.2003), investitorii chiar au crezut, într-o primă etapă, într-un viitor luminos pentru România. Și astfel, în primii 5 ani după anunțul de aderare la UE, PIB per capita a crescut în România de 4 ori (de la 2.700$ la 10.500$). A urmat criza subprimes, din care Uniunea Europeană a ieșit schimbată la față: românii și bulgarii au fost lăsați de căruță, azi alții au întâietate. În întreaga regiune, PIB a scăzut ca urmare a crizei, dar după 2011 s-a redresat. În România însă, a fost nevoie de 9 ani pentru a reajunge la nivelul din 2008. Dar aceasta e altă poveste; deocamdată să privim numai fața sclipitoare a monedei.

În 2021, PIB-ul pe cap de locuitor era în Rusia de 12.200$, iar în Ucraina, de numai 4.800$: un raport de 1:2,5 Dacă luăm ca referință evoluția României în preajma aderării la UE, asocierea Ucrainei cu perspective de aderare la UE ar duce în 3 ani la egalarea, de către Ucraina, a PIB-ului Rusiei. Și asta ar fi deosebit de grav pentru interesele Kremlinului.

Într-adevăr, ca și alte elite cu trecut imperialist, elitele ruse nutresc o atitudine de superioritate disprețuitoare față de popoarele care au fost sub jugul lor. Noi românii credem că disprețul plin de ură afișat episodic de elitele ruse față de noi derivă din faptul că suntem popor romanic, iar nu slav. Dar în realitate, elitele șovin-imperialiste ruse au aceeași atitudine de sfidare, dispreț chiar și față de popoarele slave care au fost odinioară sub stăpânirea Imperiului. Astfel, ucrainenii sunt considerați a fi ”țărani” și ”inculți”, într-un cuvânt ”hoholi”: „nici măcar nu sunt un popor, aceea nici nu este o țară!”

Asemenea puncte de vedere, promovate agresiv de propaganda Kremlinului, au credibilitate pentru ruși, deși practic toate rachetele intercontinentale sovietice erau făcute în Ucraina, iar motoarele acestora erau proiectate de ucraineanul Valentin Glușko, deși realizatorul primului satelit artificial, cel care a trimis primul om pe orbită e ucraineanul Serghei Korolev,  iar aviația rusă e dotată cu avioane construite de ucraineanul Oleg Antonov, propulsate de turboreactoarele concepute de ucraineanul Arhip Lyulka.

Și care ar fi impactul, asupra opiniei publice din Rusia, dacă acești ”țărani” ar depăși, în doi-trei ani, nivelul de viață al rușilor? Ați ghicit... Tocmai de aceea, atunci când în 2014 revolta poporului ucrainean a reorientat țara spre Uniunea Europeană, domnul Putin și-a trimis ”omuleții verzi” să ocupe Crimeea, apoi și-a trimis tancurile în Doneț și Luhansk.

Pământ pustiit. O tradiție seculară a Armatei ruse este ca, atunci când se retrage, să lase în urmă numai pământ pustiit. În octombrie 1812, când Napoleon a ocupat Moscova, Țarul a ordonat incendierea orașului. În 1920 – 1922, când țăranii din Tambov s-au răsculat, tovarășul Lenin a poruncit ca satele lor să fie pustiite folosind gaze de luptă. În 1932 – 1933, când Kremlinul a dus un război de exterminare prin foame împotriva ucrainenilor și kazahilor, tovarășul Stalin a ordonat ca satele din Ucraina și Kazahstan să fie incendiate. Când Armata sovietică a părăsit Germania reunificată, în 1989 – 1992, tovarășul Gorbaciov le-a interzis rușilor să incendieze cazărmile abandonate, dar toate instalațiile nedemontabile au fost distruse cu explozibili. Au luat cu ei până și giurgiuvelele ferestrelor, astfel ca nimeni să nu poată folosi vreodată clădirile. Iar în 2023, când Kremlinul a pierdut speranța că va mai reuși vreodată să cucerească Hersonul, președintele Putin a ordonat detonarea barajului Kakhovka, pentru ca nimeni, niciodată să nu-l mai poată folosi.

Există o logică a acestor distrugeri: să întârziem pe cât posibil reconstrucția zonei cedate Europei, pentru ca peste trei – patru ani rușii să nu fie ispitiți să privească peste graniță cu invidie și să ne tragă pe noi, conducătorii, la răspundere pentru înapoierea Rusiei...

Zidul imposibil. În cazul Ucrainei, aplicarea acestei logici distructive este stringent necesară pentru Kremlin: ar fi azi cu neputință ca Rusia să construiască un nou ”Zid al Berlinului” de-a lungul celor 2.300 km cât are granița Rusiei cu Ucraina. Dacă Ucraina reușește să depășească greutățile reconstrucției și, integrată în UE, înregistrează un curs economic și social ascendent, apare riscul ca rușii ”să voteze cu picioarele”: o migrație masivă, pe care nici măcar grănicerii KGB/FSB nu o vor putea opri.

Iar Ucraina a și început să pregătească reconstrucția. Recent a avut loc, la Londra, o primă Conferință internațională pentru reconstrucția Ucrainei. Cu acest prilej, Kievul a reușit să colecteze un prim sprijin financiar, de 60 de miliarde de euro, pentru reconstrucția economiei. Mulțumind participanților, premierul ucrainean Denis Şmîgal a declarat: „Începem să reconstruim Ucraina în acest an, nu așteptăm sfârșitul războiului”.

De fapt, acest ”sprijin financiar” este construit pe principiul Planului Marshall:  un sistem de garanții pentru investitorii privați. Această conferință are deci scopul de a mobiliza fondurile necesare prin invitarea sectorul privat să contribuie, instituind mecanisme care să garanteze investițiile în Ucraina. Aproape 500 de întreprinderi din 42 de țări s-au înscris deja în acest mecanism, a declarat ministrul britanic de Externe, James Cleverly.

Și e clar că Ucraina nu are forța de muncă pentru a susține această reconstrucție. Noi nu ne disprețuim vecinii și nu ne-am supăra dacă și companiile românești de construcții ar participa la reconstrucție. Dar cum ar reacționa Kremlinul, dacă sute de mii de ruși ar pleca în această țară ”care nu există”, pentru a lucra pe șantierele ”hoholilor”?

Semănat cu sare. După trei războaie care au durat mai bine de 100 de ani, Roma a reușit să învingă marea sa rivală, Cartagina. Orașul cucerit a fost prădat, devastat, apoi demolat sistematic, iar terenul astfel eliberat a fost semănat cu sare, ca nimic să nu crească.

Elitele imperiale ruse, care se consideră moștenitoare ale Imperiului Roman (mitul Imperiului Rus ca ”a treia Romă”), au aceeași viziune: după ce au detonat barajul de pe Nipru, provocând o catastrofă ecologică, acum au adus camioane cu explozibil la cele șase centrale atomoelectrice de la Zaporojijie. La Televiziunea de stat rusă, subiectul detonării reactoarelor nucleare este dezbătut deschis, la ore de maximă audiență, în emisiunile propagandistului Andrei Norkin ( https://www.youtube.com/watch?v=BCx_s_5MbGA ). Se pregătește Kremlinul să provoace un nou Cernobîl?

Cele două fațete ale problemei. O centrală atomoelectrică VVER-1000 generația 3, cum sunt cele de la Zaporojijie, are două puncte sensibile: reactorul nuclear și bazinul de stocare a elementelor de combustibil epuizate. Ambele sunt plasate într-o clădire proiectată să reziste la căderea unui avion de 20 tone pe acoperiș, dar ambele au nevoie de răcire permanentă. Ceea ce implică apă de răcire și curent electric.

În 2018, autoritatea nucleară rusă, Rosatom, a alcătuit un studiu: ce s-ar întâmpla cu reactorul dacă o centrală VVER-1000 ar rămâne fără apă de răcire sau curent electric pentru pompe? Concluzia e simplă: după 2 ore 40 minute miezul reactorului începe să se topească, după 5 ore 30 minute lava radioactivă străpunge cuva de oțel și începe să coboare în pământ. Studiul Rosatom ("Предварительные материалы оценки воздействия на окружающую среду эксплуатации энергоблока №1 Ростовской АЕС...) se referă la o centrală nucleară în funcțiune; cele 6 centrale de la Zaporojijie sunt însă oprite. Asta nu înseamnă că s-ar putea lipsi de răcire, ci doar că evoluția catastrofală ar fi mai lentă, întinsă pe mai multe zile, iar nu pe câteva ore.

În ce privește bazinul de stocare, în 2012 autoritatea nucleară a Ucrainei, Energoatom, a publicat un studiu ("Аналіз важкої аварії в басейні витримки відпрацьованого палива для енергоблока ВВЕР-1000 за допомогою розрахункового коду MELCOR 1.8.5") care arată că, fără răcire, după 11 ore și 30 minute apa din bazin se va fi evaporat complet, iar după 21 de ore podeaua de beton a bazinului ar fi străpunsă de masa de combustibil incandescent, indiferent dacă reactorul e pornit sau oprit. Iar cum reactorul nuclear e chiar alături de bazinul de stocare, catastrofa va fi amplificată.

Concluzia: deși reactoarele sunt oprite, aruncarea în aer a iazului de răcire sau distrugerea liniilor electrice care alimentează pompele ar provoca, în mai puțin de o zi, un nor de contaminare radioactivă de mari proporții. Iar după aceea, încotro o ia norul?

Să aruncăm o privire asupra situației de la Zaporojie. La înălțimea de 5.500m, în acest moment vântul bate spre Est, cu 28 – 30 kmh. Și tot așa va bătea și în zilele următoare: pe direcția Volgograd – Astrahan – Marea Caspică. Adică exact zona în care Rusia realizează 40% din producția sa de grâu! Fiindcă vântul dominant este determinat de rotația Pământului, deci bate de la Vest spre Est, iar nici măcar dl. Putin nu poate schimba asta. Detonarea reactoarelor nucleare de la Zaporojie prezintă deci ”avantajul” că în marile orașe din sudul Rusiei nu ar mai fi nevoie de iluminat: străzile și casele ar fi fosforescente. În plus, zeci de milioane de ruși ar rămâne fără pâinea cea de toate zilele.

Avertismentul. Mai deunăzi, Bogdan Bezpalko, de la Consiliul de Stat pentru Relații Interetnice, declara chiar la Televiziunea de Stat Rusă că Moscova a fost deja avertizată: un eventual act de terorism nuclear ar declanșa intervenția în Ucraina a statelor NATO limitrofe, afectate de scurgerile radioactive (Polonia, Statele Baltice). Iar Armata SUA a trimis deja în Europa o aeronava specială, WC-135R Constant Phoenix, cu scopul de a colecta probe din atmosferă pentru a detecta contaminarea radioactivă. Putem fi siguri că, în Asia Centrală, Beijingul a procedat identic: atunci când, trecând de Caspică, poluarea radioactivă ar ajunge în vestul Chinei, evenimentele ar căpăta o turnură gravă.

Și atunci, cum se împacă tradiția rusă de a lăsa în urmă numai pământ pârjolit, cu reținerile pe care ar trebui să le provoace urmările catastrofale ale unui act de terorism nuclear?

În momentul de față, cele șase reactoare sunt în situație stabilă, oprite, răcirea fiind asigurată de rețeaua electrică, în rezervă fiind generatoarele Diesel. Centrala poate funcționa astfel un timp nedefinit, fără a fi nevoie de repornirea vreunui reactor, cu turbogeneratorul electric aferent. Este de presupus, deci, că planurile ruse de distrugere vor viza partea clasică a celor 6 reactoare: turbogeneratoarele electrice și instalațiile lor de transformare și distribuție. Astfel, vreme de mulți ani, centrala nuclearo-electrică ar fi pusă în imposibilitatea de a produce energie pentru economia Ucrainei, fără să se provoace un accident nuclear, cu riposta internațională aferentă. Iar cum planurile investiționale ale celor 500 de întreprinderi din 42 de țări care au aderat la proiectul de reconstrucție a Ucrainei sunt condiționate de accesul la energie, întreg procesul de refacere post-conflict lansat la Conferința de la Londra ar fi serios afectat.

Pentru mine, este o certitudine că Rusia va încerca distrugerea Centralei Zaporojijie. Este însă numai ”de presupus” că asta nu va provoca un accident nuclear – fiindcă niciodată până acum nu s-a încercat detonarea parțială a unei centrale atomo-electrice. Iar în ce privește riposta internațională, oricum se va produce și va fi amplă. Deja Regimul Putin este în criză acută de credibilitate externă; cine oare va mai discuta cu actualul președinte rus, dacă scrisoarea sa adresată Consiliului de Securitate ONU se va dovedi o nouă minciună? Nici măcar China, fiindcă și întreprinderile chineze s-au înscris în proiectul de reconstrucție lansat la Conferința de la Londra... De câștigat, vor avea de câștigat americanii, în special NuScale, producătorul Reactoarelor Nucleare Modulare (SMR).

Pentru poporul rus, noua aventură nucleară a Regimului Putin va avea aceeași relevanță ca și săpunul pentru funia de cânepă corespunzător înnodată. Dar ce-i pasă Kremlinului?

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.