România în topul țărilor europene cu cele mai mari scăderi ale consumului ilicit de țigări
- David Marinescu
- 28 iunie 2023, 13:08
Philip Morris International (PMI) avertizează cu privire la creșterea consumului ilicit de țigări în Uniunea Europeană (UE), care privează guvernele de venituri la bugetul de stat de miliarde de dolari și erodează politicile de control al tutunului.
- Piața ilegală de țigări din Uniunea Europeană este estimată la 8,2%, după ce a înregistrat în 2022 o creștere de 0,7% față de anul anterior
- Franța rămâne cea mai mare piață pentru țigările ilicite din UE și reprezintă 47% din consumul total din regiune
- România a atins un minim istoric în privința consumului ilicit de țigări, în 2022, cu o medie anuală de 6,4%
Philip Morris International (PMI) avertizează cu privire la creșterea consumului ilicit de țigări în Uniunea Europeană (UE), care privează guvernele de venituri la bugetul de stat de miliarde de dolari și erodează politicile de control al tutunului. PMI solicită reevaluarea politicilor care au dus la creșterea pieței ilegale din UE și cere să fie luate în considerare abordări moderne care pot ajuta milioane de oameni să renunțe la continuarea fumatului.
Studiul anual KPMG pentru 2022 cu privire la consumul ilicit de țigări în UE, Marea Britanie, Norvegia, Elveția, Moldova și Ucraina, realizat la cererea Philip Morris International, relevă faptul că doar în Uniunea Europeană au fost consumate 35,8 miliarde de țigări ilicite, ceea ce a făcut ca guvernele să piardă venituri estimate de 11,3 miliarde de euro, cu 8,5% mai mult decât în 2021.
În ciuda creșterii totale a consumului ilicit, studiul KPMG notează că majoritatea țărilor membre UE – 21 din 27 de țări – au înregistrat o cotă stabilă sau în scădere a consumului de țigări ilicite în 2022. Cu excepția Franței, consumul ilicit total în restul piețelor care au făcut obiectul studiului s-a diminuat cu 7,5%, în mare parte datorită scăderilor din Grecia, Olanda, Portugalia și România.
În Polonia și România, conform datelor publicate în studiul KPMG, consumul ilicit de țigări a atins un nivel minim istoric. Astfel, în România, consumul ilicit de țigări a scăzut în 2022 și a atins o medie anuală de 6,4%.
„Ne bucurăm că suntem un exemplu pozitiv la nivel european în ceea ce privește scăderea comerțului ilicit de țigări. România este între primele patru țări cu cele mai mari scăderi ale nivelului de consum ilicit din UE, cu o medie anuală de 6,4% în 2022. Suntem prezenți în România de 30 de ani, iar în cele trei decenii de când Philip Morris International se află pe piaţa locală au fost investiți aici peste 1 miliard de dolari. Intenţia noastră este să continuăm să investim și să ne desfășurăm activitatea în mod responsabil și sustenabil, iar combaterea traficului ilicit de țigări este o problemă care ne preocupă în mod constant. Philip Morris România va continua să susțină autoritățile statului în combaterea comerțului ilicit cu țigări și alte produse din tutun.”– Mircea Scăunașu, Director General, Philip Morris România.
În ciuda scăderii istorice a consumului ilicit de țigări, în 2022, statul român a pierdut 259 milioane de euro la bugetul de stat din cauza țigărilor ilicite (1,8 miliarde de țigări ilicite consumate).
„Nivelul minim istoric al pieței negre de țigarete pe care România l-a înregistrat anul trecut se datorează efortului susținut al autorităților de control și unei politici publice fiscale predictibile, de creștere moderată a accizelor. Să nu uităm că România este statul european cu cele mai scumpe țigări, raportat la puterea de cumpărare. În aceste condiții, nivelul minim istoric al pieței negre arată și o foarte bună securizare a frontierelor, un pas esențial în aderarea României la Schengen. La ce poate duce o politică de creștere agresivă a accizelor putem vedea în cazul Franței, care, deși este un stat semnatar al Acordului Schengen, s-a confruntat anul trecut cu un nivel-record al traficului ilicit de țigarete, care a ajuns la 39%. Autoritățile de la București ar putea să le dea lecții celor de la Paris în această privință.” – Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
Creșterea pieței ilegale din UE a fost determinată parțial de creșterea consumului de țigări contrafăcute, care a atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. Cea mai mare parte a țigărilor contrafăcute (61,5%) au fost consumate în Franța.
„Unele țări nu sunt dispuse să adopte inovația și să pună la dispoziția fumătorilor adulți, care altfel ar continua să fumeze, alternative mai bune și continuă să se bazeze pe politici care au contribuit la starea actuală a comerțului ilicit. Costul ignorării impactului negativ pe care îl are consumul de țigări ilicite asupra fumătorilor adulți, precum și asupra sănătății publice, este prea mare pentru a fi ignorat", a declarat Gregoire Verdeaux, Senior Vice President External Affairs, Philip Morris International. „A devenit cu adevărat o problemă „made in the EU”, deoarece țigările contrafăcute sunt fabricate, distribuite, vândute și consumate în țările din UE, iar în acest fel sunt subminate eforturile de reducere și eliminare a fumatului și obiectivele de sănătate publică în ansamblu.”
Potrivit interviurilor cu autoritățile de aplicare a legii incluse în raportul KPMG, producția și distribuția de țigări contrafăcute în interiorul granițelor UE este în creștere. Organizațiile infracționale își concentrează activitățile și vizează statele membre ale UE cu cele mai mari taxe și prețuri, ceea ce duce la profituri mai mari.
„Raportul KPMG arată în mod clar cum creșterea pieței ilegale de țigări reprezintă o amenințare existențială la adresa sustenabilității și transformării industriei în Europa. Se observă că problema țigărilor ilicite în UE este concentrată în câteva țări, în care guvernele nu au adoptat politici inovatoare pentru a descuraja în mod eficient milioane de persoane să continue să fumeze”, a adăugat Verdeaux. „Politicile tradiționale de control al tutunului sunt pur și simplu insuficiente. Politicile fiscale agresive, abordările prohibiționiste și lipsa de descurajare în țări precum Franța și Belgia nu fac decât să aducă beneficii infractorilor și să-i împingă pe fumătorii adulți spre piața neagră.”
Țări precum Belgia, Danemarca, Franța și Germania înregistrează o creștere a capturilor de țigări și a raidurilor asupra operațiunilor de producție clandestină.
„Elaborarea eficientă a politicilor, calendarele fiscale, sancțiunile descurajatoare și aplicarea eficientă a legii permit mai multor state membre ale UE să înregistreze o scădere a consumului de țigări ilicite”, a declarat Massimo Andolina, President Europe Region, Philip Morris International. „În alte țări este regretabil că asistăm la trecerea pieței legale către una condusă de rețele infracționale, care atestă eșecul unor creșteri disproporționate de taxe în cadrul unor politici care nu au în vedere principiul diferențierii riscurilor. Raportul KPMG ar trebui să servească drept semnal de alarmă pentru autoritățile de reglementare și factorii de decizie politică din UE pentru a lua în considerare faptul că milioane de consumatori se bazează pe piața neagră pentru a continua să fumeze.”
Moldova și Ucraina au fost incluse pentru prima dată în raportul KPMG. Concluziile raportului din 2022 au plasat Ucraina pe locul al doilea în Europa în ceea ce privește consumul ilicit de țigări, cu 7,4 miliarde de țigări ilicite. Ucraina se plasează astfel după Franța, cu 16,9 miliarde de țigări ilicite. Din 2018, ponderea țigărilor ilicite în Ucraina a avut o tendință crescătoare, astfel, în 2022, una din cinci țigări consumate provine de pe piața ilegală. A treia cea mai mare piaţă pentru ţigările ilicite din Europa este Marea Britanie, în creștere cu 5,9 miliarde din 2020.
„În aceste vremuri dificile din punct de vedere economic, în care inflația pune o presiune suplimentară asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, avem nevoie de o aplicare robustă a legii, de abordări complexe de reglementare și de politici de perspectivă care pot contribui la îmbunătățirea vieții a milioane de adulți care continuă să fumeze”, a remarcat Verdeaux. „Aceasta include și adoptarea unor politici diferențiate privind alternativele la țigări, inclusiv accesul la informații despre alternative mai bune și produse fără fum care să fie disponibile și accesibile tuturor. Nimeni nu ar trebui să fie lăsat în urmă.”
O prezentare detaliată a rezultatelor și a metodologiei din raportul KPMG este disponibilă aici.
Pentru mai multe informații despre eforturile PMI de prevenire a comerțului ilicit, vizitați PMI.com.
Pentru PMI, eliminarea comerțului ilicit cu tutun a fost o prioritate de lungă durată. Ne bazăm pe cele mai noi tehnologii pentru a ne securiza lanțul de aprovizionare și pentru a ne proteja produsele, implementăm în același timp măsuri de prevenire și protecție pentru a combate comerțul ilicit și colaborăm cu sectoarele public și privat pentru a susține eforturile împotriva acestei probleme globale. PMI continuă să susțină reglementările relevante, cum ar fi Protocolul FCTC pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun și dispozițiile directivelor UE privind produsele din tutun referitoare la urmărirea și localizarea produselor din tutun.
Raportul KPMG estimează dimensiunea și amploarea consumului ilicit de țigări, cunoscut sub numele de contrafacere și contrabandă (C&C), care include țigările ilicite „albe”. Studiul anual le definește pe acestea în glosarul său după cum urmează:
- Contrabandă: „Produse autentice care au fost cumpărate într-o țară cu taxe mai mici și care depășesc limitele legale la frontieră sau care au fost achiziționate fără taxe în scopul exportului, pentru a fi revândute ilegal (pentru profit financiar) pe o piață cu prețuri mai mari.”
- Contrafăcut: „Țigări care sunt fabricate și vândute în mod ilegal de altcineva, nu de către proprietarul mărcii originale.”
- Țigări albe ilicite: „Țigări care sunt, de obicei, fabricate în mod legal într-o țară/pe o piață, dar despre care există indicii că au fost trecute ilegal peste granițe în timpul tranzitului către piața de destinație examinată, unde au o distribuție legală limitată sau inexistentă și sunt vândute fără plata taxelor.”
Mai multe informații despre ponderea fiecărei categorii ilicite din România sunt disponibile la pagina 147 din raportul KPMG.
Declarații anticipative și de precauție
Acest comunicat de presă conține declarații anticipative, inclusiv declarații referitoare la așteptările privind reglementările, piața și industria, precum și la obiectivele și strategiile de afaceri. Realizarea rezultatelor viitoare este supusă unor riscuri, incertitudini și ipoteze inexacte. În cazul în care riscurile sau incertitudinile se materializează sau ipotezele care stau la baza acestora se dovedesc a fi inexacte, rezultatele reale ar putea varia semnificativ față de cele conținute în astfel de declarații anticipative. În conformitate cu prevederile „safe harbor” ale Private Securities Litigation Reform Act din 1995, PMI identifică factorii importanți care, individual sau în ansamblu, ar putea face ca rezultatele și efectele reale să difere semnificativ de cele conținute în orice declarații anticipative făcute de PMI.
Riscurile comerciale ale PMI includ: creșterile accizelor și structurile fiscale discriminatorii; creșterea restricțiilor de marketing și de reglementare care ar putea reduce competitivitatea noastră, ar putea elimina capacitatea noastră de a comunica cu consumatorii adulți sau ar putea interzice anumite produse ale noastre pe anumite piețe sau în anumite țări; probleme de sănătate legate de utilizarea tutunului și a altor produse care conțin nicotină și de expunerea la fumul de tutun din mediul înconjurător; litigii legate de consumul de tutun și de proprietatea intelectuală; concurența intensă; efectele evoluțiilor economice, de reglementare și politice la nivel mondial și la nivelul fiecărei țări, dezastrele naturale și conflictele; impactul și consecințele invaziei Rusiei în Ucraina; schimbările în comportamentul fumătorilor adulți; impactul COVID-19 asupra activității PMI; pierderea de venituri ca urmare a contrafacerii, contrabandei și a achizițiilor transfrontaliere; investigațiile guvernamentale; cursurile de schimb valutar nefavorabile și devalorizările valutare și limitările privind capacitatea de repatriere a fondurilor; modificările nefavorabile ale legislației aplicabile în materie de impozit pe profit; modificările nefavorabile ale costului, disponibilității și calității tutunului și a altor produse agricole și materii prime, precum și a componentelor și materialelor pentru dispozitivele noastre electronice; și integritatea sistemelor sale informatice și eficacitatea politicilor sale de confidențialitate a datelor.
Profitabilitatea viitoare a PMI poate fi, de asemenea, afectată în mod negativ în cazul în care nu reușește să producă și să comercializeze produse cu risc redus sau dacă reglementările sau impozitarea nu fac diferența între astfel de produse și țigări; dacă nu reușește să introducă cu succes noi produse, să promoveze capitalul de marcă, să pătrundă pe noi piețe sau să își îmbunătățească marjele prin creșterea prețurilor și a productivității; dacă nu reușește să își extindă portofoliul de mărci pe plan intern sau prin achiziții și prin dezvoltarea de relații de afaceri strategice; dacă nu reușește să atragă și să păstreze cei mai buni profesioniști la nivel global, inclusiv femei sau candidați diverși; sau dacă nu reușește să integreze cu succes și să realizeze beneficiile preconizate în urma tranzacțiilor și achizițiilor recente.
Rezultatele viitoare sunt, de asemenea, supuse unei predictibilități mai scăzute în ceea ce privește performanța categoriei noastre de produse cu risc redus.
PMI se supune, de asemenea, altor riscuri detaliate din când în când în documentele sale depuse public, inclusiv în Raportul anual al PMI pe Formularul 10-K pentru anul încheiat la 31 decembrie 2022 și în Formularul 10-Q pentru primul trimestru încheiat la 31 martie 2023.
PMI avertizează că lista de mai sus a factorilor importanți nu reprezintă o discuție completă a tuturor riscurilor și incertitudinilor potențiale. PMI nu se angajează să actualizeze nicio declarație anticipativă pe care o poate face din când în când, cu excepția cazului în care se află în cursul normal al obligațiilor sale de informare publică.
Philip Morris International: Pentru un viitor fără fum
Philip Morris International (PMI) este o companie internațională de top din industria tutunului care și-a propus să construiască un viitor fără fum și să își extindă, pe termen lung, portofoliul cu produse din afara sectorului de produse care conțin tutun sau nicotină. Portofoliul actual de produse al companiei constă, în principal, în țigări și produse fără fum.
Din 2008, PMI a investit peste 10.5 miliarde USD pentru a dezvolta, fundamenta științific și comercializa produse inovatoare fără fum pentru adulții care altfel ar continua să fumeze, cu scopul de a opri complet vânzarea țigărilor. Pentru aceasta au fost construite capacități de evaluare științifică de nivel mondial, în special în domeniile toxicologiei sistemelor preclinice, cercetării clinice și comportamentale, cât și studii ulterioare introducerii pe piață.
În noiembrie 2022, PMI a achiziționat Swedish Match – lider în comercializarea produselor cu nicotină pentru uz oral – și se află astfel în fruntea companiilor care luptă pentru un viitor fără fum prin mărcile sale IQOS și ZYN. Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea unei versiuni a dispozitivului IQOS dezvoltat de PMI, Platforma 1, și a consumabilelor aferente, precum și produsului de tip snus al companiei Swedish Match, ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP).
În 31 martie 2023, produsele fără fum dezvoltate de PMI erau disponibile pentru vânzare în 78 de piețe iar PMI estimează că aproximativ 18,5 milioane de adulți din întreaga lume, au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat. Produsele fără fum au reprezentat aproximativ 35% din veniturile nete totale ale PMI pentru primul trimestru din 2023.
Cu o bază solidă și o expertiză semnificativă în științele vieții, în februarie 2021, PMI și-a anunțat în februarie 2021 ambiția de a se extinde în domeniile wellness și de îngrijire a sănătății și, prin filiala sa Vectura Fertin Pharma, își propune să îmbunătățească calitatea vieții prin furnizarea de experiențe de sănătate integrate.
Pentru mai multe informații puteți vizita www.pmi.com și www.pmiscience.com