Secretarul de stat Anthony Blinken, ținut în așteptare de liderul comunist al Chinei, Xi Jinping. Surpriză totală la Beijing

Secretarul de stat Anthony Blinken, ținut în așteptare de liderul comunist al Chinei, Xi Jinping. Surpriză totală la BeijingSursa: Arhiva EVZ

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns la Beijing, unde a avut o primă întâlnire cu ministrul chinez de Externe, Qin Gang. Blinken se va afla în China timp de două zile, având programate o serie de întâlniri cu oficiali chinezi, informează BBC. Este prima vizită efectuată de un diplomat american în China în ultimii aproape 5 ani.

Update: Deși s-a estimat până în ultima clipă că Secretarul de stat Anthony Blinken nu va reuși să aibă o întrevedere cu liderul chinez, Xi Jinping l-a primit de demnitarul american. Întâlnirea, care a început la ora locală 16:30 (ora 11:30 în România), a fost confirmată oficial cu puțin timp înainte de a avea loc în mod efectiv, relatează Antena 3. Presa internațională remarcă faptul că, în general, președinții chinezi i-au primit pe secretarii de stat ai SUA când aceștia au vizitat China, fără ca asta să constituie o regulă absolută.

Principalul obiectiv al discuțiilor, potrivit oficialilor americani, este stabilizarea unei relații SUA-China, care a devenit una volatilă și extrem de tensionată în ultimii ani, potrivit BBC.

Sursa: Dreamstime.com

Prezența lui Anthony Blinken în China survine la aproape 5 luni distanță de la amânarea unei alte vizite oficiale, în urma scandalului declanșat de balonul chinezesc suspectat de spionaj în spațiul aerian american. Totuși, Antony Blinken are o agendă generoasă pe parcursul acestei vizite, inclusiv întâlniri cu Qin Gang și cu înaltul oficial chinez de politică externă Wang Yi. Războiul din Ucraina, dezacordurile comerciale legate de tehnologiile informatice avansate, epidemia de droguri fentanyl din SUA și abordarea chinezească în domeniul drepturilor omului sunt subiecte pe care americanii se așteaptă să fie discutate.

Așteptări moderate în relațiile bilaterale

Ministrul chinez Qin l-a întâmpinat pe Blinken duminică la Casa de oaspeți de stat Diaoyutai, o proprietate somptuoasă care găzduiește demnitarii în străini.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Demnitarii și-au strâns mâinile în fața steagurilor lor, apoi s-au așezat alături de delegații pentru a demara discuțiile potrivit agendei oficiale. Ambele părți au recunoscut că nu vizează un progres major în privința relațiilor bilaterale.

Scopul vizitei, precizează SUA, este redeschiderea liniilor de comunicare la nivel înalt și stabilizarea relațiilor care au atins un punct delicat de tensiune de la incidentul cu balonul din luna februarie. China a organizat exerciții militare în apropierea Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră parte integrantă a Chinei. SUA mențin legături strânse cu guvernul ales democratic al Taiwanului.

Xi Jinping îl ține în suspans pe Blinken

Potrivit presei britanice, oficialii chinezi au reacționat cu răceală la vizita Secretarului de stat american, chestionând dacă SUA sunt sincere în eforturile lor de a reface relațiile defectuoase din ultima. Nu este clar în acest moment dacă Blinken se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping, transmite BBC.

Nici Al Jazeera nu estimează un progres important al relației glaciale dintre SUA și China.

Pe de altă parte, anunță SUA, Blinken l-a invitat pe Qin într-o vizită la Washington „pentru a continua discuţiile şi că au convenit să programeze o vizită reciprocă într-un moment convenabil ambelor părţi”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News