Oficialii de la Casa Albă, alarmați de manevrele agresive pe care le execută China
- Nicolae Comănescu
- 6 iunie 2023, 07:52
Manevrele militare ale Chinei, considerate drept "agresive" de Washington, s-ar putea solda în cele din urmă cu răniţi, a avertizat luni Casa Albă, după un incident maritim în weekend.
Marina americană a acuzat sâmbătă o navă chineză de a se fi deplasat în zigzag într-un mod "periculos" în jurul unuia dintre distrugătoarele sale care naviga în strâmtoarea Taiwan împreună cu o navă canadiană, la mai puţin de 10 zile după un incident aerian între cele două ţări în regiune.
"Este doar o chestiune de timp până când cineva va fi rănit", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, John Kirby, într-o conferinţă de presă.
Mesaj transmis de Casal Albă, după mișcările Chinei
El a denunţat o serie de manevre atât "periculoase", cât şi "neprofesionale", în opinia sa. Pentagonul a criticat duminică acţiunile "din ce în ce mai riscante" ale armatei chineze în Asia.
Pe 26 mai, pilotul unui avion de vânătoare chinez a efectuat o "manevră agresivă nejustificată" în apropierea unui avion de recunoaştere american care survola Marea Chinei de Sud, potrivit militarilor americani.
Altfel, luni, în SUA, două avioane de luptă au primit aprobarea de a intra în zbor la viteza sunetului, fapt ce a generat un bang sonic, care i-a speriat pe locuitorii capitalei americane. Mii de oameni au sunat la numărul de urgență 911 pentru a cere asistență și pentru vedea ce anume s-a întâmplat.
Pilotul avionului era inconștient și nu a mai putut controla direcția de zbor. În cele din urmă, aeronava s-a prăbușit în munții din Virginia. Niciun supraviețuitor nu a fost găsit la locul prăbușirii, a declarat poliția statului Virginia.
Avioanele de vânătoare au produs celebrul ”bang sonic”, care se produce atunci când viteza de deplasare depășește viteza sunetului, la o altitudine relativ mică, de sub 2.000 de metri.
Președintele SUA, Joe Biden, nu se afla la Casa Albă, în momentul producerii incidentului, ci pe un teren de golf din apropierea capitalei americane.
Patru persoane au murit
Autoritățile americane au anunțat că cele patru persoane care se aflau la bordul avionului Cessna Citation, au decedat în urma impactului cu solul.
Avionul Cessna era înregistrat pe numele Encore Motors din Melbourne, Florida, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor Flight Aware.