Profesorii nu sunt de acord cu majorările de salarii oferite de Guvern. Sindicate: Legea pumnului în gură a trecut de mult
- Mihai Soica
- 2 iunie 2023, 21:34
Guvernul României a adoptat în regim de urgență o ordonanță de guvern prin care salariile profesorilor și a personalului nedidactic din învățământ sunt majorate. Suma oferită i-a nemulțumit complet pe greviști, care transmis guvernanților: că legea pumnului în gură a trecut demult.
Prin noua ordonanță de guvern, profesorii au primit o creștere netă a salariului de 585 de lei, cu care nu pot fi de acord deoarece suma constituie o jignire la adresa lor.
În cursul zilei de azi, ministrul Educației, Ligia Deca le-a cerut profesorilor să se întoarcă la școală și să pună punct grevei, deoarece pretențiilor lor au fost deja satisfăcute.
”Toate salariile din sistemul de învățământ cresc, niciun salariu nu scade! Am subliniat astăzi, ..., că toate salariile de bază vor fi majorate, ceea ce se va resimți în venitul net al întregului personal din învățământ. Rugăm cadrele didactice să revină la școală, astfel încât elevii să își poată da examenele. Cu toții ne dorim să putem finaliza acest an școlar în bune condiții!”, a scris Deca.
Care este oferta Guvernului
Ministrul Educației a mai explicat că prin ordonanța de guvern, profesorii debutanți vor primi cea mai mare creștere de salarii, care este de aproape 25 la sută.
Concret, Deca a mai spus că salariu brut al unui profesor debutant se va majora până la 5.098 de lei. Asta înseamnă, că acesta va primi la final de lună suma de 3.000 de lei, la care se adaugă cei 585 de lei. Cu tot cu sporuri, un profesor aflat la începutul carierei va câştiga 3.430 de lei.
Profesorii cu o vechime de 15-20 de ani de experiență vor câștiga aproape 6.200 de lei, iar dascălii cu o vechime în muncă de peste 25 de ani, peste 7.500 de lei. Educatorii şi învăţătorii vor avea lefuri de 5.242 de lei.
Sindicatele sunt nemulțumite
După adoptarea ordonanței, sindicatele au transmis că vor continua greva deoarece principiile clare, solicitate, nu au fost prevăzute în documentul adoptat de Guvernul României.
”Nu a fost prins în ordonanță principiul conform căruia cadrul didactic debutant va avea un salariu egal cu salariul mediu brut pe economie. Nu înțeleg de ce a fost inclus doar în nota de fundamentare care nu reprezintă o bază legală și o obligație în respectarea acestei prevederi. De aceea, considerăm că Guvernul vrea doar sa ne păcălească”, a declarat Cornelia Stavri, secretar general, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.