O serie de cetățeni au bătut lumea la cap cu ideea de a muta Sărbătoarea Paștilor. Nu, nu vă speriați, nu o să încep a vă băga în scheme astronomice și nici în interminabilele istorii ale fracturilor care au făcut ca de-a lungul istoriei să apară mai multe soiuri de creștini. Să fie sănătoși cu toții! Capul acestei serii de cetățeni, proastă alegere avea să se dovedească, adică cel care a ieșit primul cu tema pe piața, a fost și este, că o ține într-una, Adrian Papahagi, mai rămas în memoria publicului ca politician fumegos, decât ca filolog și eseist, din păcate pentru domnia sa, om cu carte aflându-se.

„După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian”, a anunțat Adrian Papahagi pe Facebook în Săptămâna Mare. Foarte bine, mi-am zis, inițiază, gândindu-mă că Sfântul Sinod va ști mai bine decât oricine ce are de făcut.

L-a secondat imediat Teodor Baconschi, un alt personaj și el mai cunoscut publicului din peripețiile sale politice, decât  din cele culturale, cu toate că și domnia sa și-a tocit coatele pe băncile unor școli de prestigiu. Am trecut cu vederea faptul că se adunaseră deja doi băsiști notorii. Pe de o parte, pentru că toți avem dreptul la naivități și prosteli păguboase, în urma cărora să ne luăm fel de fel de țepe, de la fel de fel de escroci, pe de alta, am o grămadă de amici care își dau palme, pentru că au stat la o distanță mai mică de un kilometru de fostul președinte al țării.

Nu a întârziat să apară nici Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, un personaj care atunci când spune ceva, bine este să ciulești urechile, pentru că poți afla chestii gândite și foarte interesante. Este drept, în toată povestea asta s-a ținut mult mai aseptic decât primii doi. Îl bănuiesc chiar de montarea unei capcane, dar asta este o altă discuție. Recunosc, mai mult sper decât cred să fie așa, pentru că sunt cam subiectiv, îmi place personajul.

Până aici, nimic ciudat, au lansat oamenii public o temă, anunță elegant ce au de gând, sunt astfel chemați alături cei care sunt de acord. Ei bine, aia este, că în mai puțin de o zi, nu a mai fost nimic elegant. Unii, cum este și firesc, nu au fost de acord cu ideea și au exprimat asta, care cum au putut. S-a prăvălit cerul, mai ales pe Adrian Papahagi, el a cedat nervos primul, și imediat a răsturnat tineta. Toți, de la fașă până la barbă albă, de la opincă până la vlădică, au fost acuzați, în diferite forme, de prostie, și într-o singură formă, de putinism. Adică, toți cei care nu erau de acord cu ideea sa, se găseau în automat acord cu Vladimir Putin.

Imediat, lui Adrian Papahagi i-a ținut tira și Teodor Baconschi, ajutat și de o vechime respectabilă în ideea că toți cei care au alte păreri, se trag din „mahalaua ineptă”, formulă folosită în batjocura celor care găseau că Traian Băsescu, sau Elena Udrea, sau Monica Macovei, sau Laura Coduța Kovesi, chiar nu mai știu, nu au miros tocmai de roze, ba chiar dimpotrivă.

Nici asta nu ar fi nimic, mi-am spus, cei doi țin la tăvăleală, le place scandalul, politicieni cu școala lui Băsescu urmată la zi, ce mai. Ceea ce m-a șocat a fost altceva. Insistența celor doi pe ideea că toți ar trebui să tacă, pentru că ei sunt foarte culți și foarte deștepți. Chestie pe care au tot repetat-o, până la ridicatul din sprâncene specific medicilor, atunci când își aruncă ochii pe un set de analize și constată că pacientul nu stă bine deloc. Dar deloc-deloc!

Un singur exemplu, din zeci. Unei doamne care l-a cam luat peste picior, Adrian Papahagi i-a răspuns așa: „Pentru informarea ta, muiere rea și proastă, nu există om mai curat ca mine. Iar erudiția și cultura mea, la care nu vei putea ajunge niciodată, sunt suficient de relevante ca să ajungă chiar și la nulități ca tine.” Repet, doar un exemplu din nenumărate. Dar, vorba medicilor imagiști, de cele mai multe ori, un singur RMN este suficient.

De aici încolo, povestea a devenit chiar distractivă, s-a prăbușit în cel mai comic ridicol cu putință. Au intrat în luptă greii, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleșu, ba chiar și Grigore Cartianu a sărit de sub dușul oprit. Să mă ierte ceilalți erudiți și savanți, că nu-i menționez, dar m-am oprit doar la corifei.

Nu ai cum să nu te întrebi: ce o fi cu oamenii ăștia? Eu cred că ei sunt chiar sinceri, sunt convinși că bine-merită, dar lumea este și rea, și proastă. Ce nu știu ei, este că omul deștept nu spune niciodată că este deștept și nici măcar nu o gândește tainic, pentru că nu are nevoie de așa ceva, ba chiar se ia peste picior, conștient fiind de tragi-comedia materiei, alteori este îndoit de ceea ce altora le pare adevăr.

Intelectualul de soi are îndoieli, cade pe gânduri, tresare înfiorat de neliniști și este întristat de limite. Nu-l consolează decât gândul că poate cel mult intui absolutul, dar nici de asta nu este sigur. Eu îi văd a fi de fapt doar niște pisălogi complexați și ridicoli, care bârâie lumea: „Băi, băi, băi, tu nu mă vezi cât de deștept sunt, chiar nu vezi asta? Aaa, vezi, dar mă invidiezi, iar dacă nu vezi, nu spui și nu faci cum zic eu, înseamnă că ești prost! Putinistule!”

Pentru mine, deștept este ăla care îmi spune sau scrie într-o carte ceva ce mută o piesuliță în mine, ceva ce nu pot uita lesne, ceva ce se așterne în mine după uitare. Nicidecum, nu pot fi cei care ambalează fel de fel de banalități și de truisme în foi smulse din dicționarele de neologisme și de termeni filosofici, nici maeștrii rezumatelor întocmite silitor după operele marilor gânditori. Cu atât mai puțin, cei care mi se bagă în ochi, care mi se așază între geam și perdea și mă bâzâie de acolo cum că ei sunt deștepți și eu prost, cu gândul de a trece de perdea, ca să sugă din paharul în care mai am o brumă de must.

Cum au reușit oamenii aceștia să transforme o temă serioasă, una care ține de esența Ortodoxiei, într-un fel de banc cu Bulă? Simplu și eficient, au acționat savant, ca erudiții deștepți.

Editorialul poate fi văzut în format video AICI