Dezvăluiri din culisele Survivor România. Concurenții au parte de mese copioase și sunt tratați regește
- Ramona Rotaru
- 28 aprilie 2023, 21:58
Survivor România este o competiție extrem de dură, unde concurenții se confruntă cu foamea și condiții precare de trai. Cel puțin asta se vede pe micul ecran, în fiecare ediție a emisiunii. Spre dezamăgirea fanilor, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora concurenții au parte, în spatele camerelor, de un altfel de tratament.
S-a aflat secretul concurenților de la Survivor România. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, viața în jungla Dominicană nu ar fi atât de grea cum se vede la televizor. Viperele Vesele susțin că vedetele din emisiune se bucură de mese copioase și au parte și de produse de îngrijire personală.
Viperele Vesele susțin că Faimoșii de la Survivor România nu duc un trai atât de greu. Aceștia ar avea acces la mâncare. cumpărată cu banii pe care i-au ascuns pe insulă. Mai mult decât atât, se pare că unele vedete au reușit să aducă în bagaj și produse de îngrijire personală, cu ajutorul unor rețete false.
„În cazul în care vă întrebați cum anumiți concurenți se „împlinesc” la Survivor, cum ajung după 2 luni de competiție rotunjiți, vă oferim răspunsul: mesele multe și dese din fake camp (locul unde se doarme după consilii, dacă se depășește ora 17:00) și nu doar din fake camp, ci și cumpărate de paznicii și medicii dominicani. Cumpărate, fiindcă unii concurenți au și au avut bani la ei, bani îngropați/ascunși în diferite locuri de pe insulă, din care își plătesc aceste mese ZILNICE.
Carmen, Ștefania, Remus, Bianca și Ada sunt cele mai bune exemple de concurenți care se răsfățau/răsfață, zilnic, cu fast-food, de regulă KFC și băuturi energizante”, se arată pe pagina de Instagram Viperele Vesele.
Adevăratul motivul pentru care Ada a fost eliminată de la Survivor România
Pe contul de Instagram se spune că eliminarea Adei nu a fost din cauza problemelor medicale, ci pentru a stopa acest fenomen. Ar fi a treia oară când vedeta a fost prinsă cu mese extra, pe lângă ceea ce se oferă în cadrul emisiunii.
„Motivul pentru care Ada a fost eliminată de la Survivor nu a fost unul de natură medicală, așa cum a prezentat publicului, ci a fost o încercare a lui Guney, producător Acun Medya, de a stopa acest fenomen, după ce a fost a treia oară prinsă mâncând bine la Survivor.
De asemenea, față de ceea ce vi se prezintă la televizor, toți concurenții primesc zilnic câte o banană și o felie de ananas, dar acestea, în mod evident, pălesc în fața meselor îmbelșugate cumpărate.
De menționat că în excursia din Santo Domingo, concurenții Remus, Ada, Bianca și Carmen au fost pozați de către un angajat al unui local mâncând pe ascuns, în toaletă, poză care a ajuns la Ebru, translator Acun Medya, care ulterior i-a transmis-o lui Guney. Acum poate înțelegeți și de ce Ada s-a întors de la Survivor cu 7 kilograme în plus”, se mai arată pe contul celor de la Viperele Vesele.
Cartofi prăjiți și hamburgeri, recompense pentru concurenții care se ceartă la Survivor România
Scandalurile în Republica Dominicană sunt multe și telespectatorii pun reacțiile concurenților pe seama lipsei mâncării și a condițiilor precare în care locuiesc pe insulă. Se pare că la mijloc este vorba și despre recompense gastronomice, pe care producătorii le oferă Faimoșilor și unor Războinici. Nu toți concurenții au parte de astfel de tratamente preferențiale.
„Recompensele pentru fiecare ceartă sunt unele generoase la Survivor, din punct de vedere gastronomic. Unii concurenți, de regulă Faimoși, însă nu doar ei, ci și câțiva Războinici, cei preferați de către producători, cum ar fi Alexandra Ciomag și Alexandra Pokolab, sunt recompensați pentru certuri cu cartofi prăjiți și hamburgeri, dar și o gustărică dulce, cum ar fi ciocolată.
Nu vă faceți griji! Igiena concurenților nu suferă la Survivor, fiindcă unii dintre ei sunt învățați de către echipa Pro TV înainte de a face deplasarea în Dominicană să-și procure rețete medicale, pe baza unor diagnostice care mai de care mai închipuite. Spre exemplu, afecțiuni ale scalpului, ale pielii, astfel încât să beneficieze de șampon, creme, vitamine etc.
Remus, Vica, Ada, Carmen sunt doar câțiva dintre concurenții care s-au înhămat la aventura Survivor cu rețeta la purtător”, au scris Viperele Vesele, pe pagina lor de Instagram.