Mii de joburi în acest domeniu. Salarii lunare de până la 1.500 de euro
- Ramona Rotaru
- 25 aprilie 2023, 19:58
Angajatorii din sectoarele de activitate specifică verii caută personal. Numărul de oferte a crescut cu 25% comparativ cu luna ianuarie. Au fost scoase la concurs zeci de mii de posturi, iar salariile oscilează între 500 și 1.500 de euro pe lună, în funcție de domeniul de activitate și funcția ocupată.
Numărul ofertelor pentru locuri de muncă a crescut considerabil în industriile HoReCa și turism. În luna aprilie, numărul posturilor scoase la concurs în aceste domenii cu activitate specifice verii a crescut cu 25% comparativ cu începutul anului.
O creștere cu 15% comparativ cu primele luni din acest an fost înregistrată și în domeniul vânzărilor. Ofertele de locuri de muncă au crescut și în domeniul construcțiilor, fiind scoase la concurs cu 17% mai multe locuri de muncă comparativ cu ianuarie 2023.
„HoReCa şi turismul sunt încă în proces de redresare după efectele crizei sanitare, care au accentuat deficitul de personal şi au creat o problemă constantă pentru antreprenorii din aceste domenii. Tocmai de aceea, căutările pentru lucrători sezonieri care să poată gestiona activitatea specifică verii au început deja.
În ciuda unei creşteri considerabile a locurilor de muncă disponibile pe BestJobs, aplicările au crescut doar cu 10%, ceea ce anunţă o întârziere în găsirea de personal suficient. Cu toate acestea, putem anticipa că aplicările se vor intensifica odată cu începerea vacanţei de vară, întrucât o parte semnificativă a personalului sezonier din HoReCa şi turism vine, de regulă, din rândul studenţilor şi al liceenilor”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs, potrivit Agerpres.
Care sunt cele mai căutate locuri de muncă pe perioada verii și ce salarii oferă angajatorii
În industria HoReCa, cele mai căutate locuri de muncă pe perioada verii sunt cele de barista și ospătari. Multe dintre ofertele postate pe site-uri de specialitate în această perioadă sunt sezoniere, ocupate de tineri pe perioada vacanței. Salariul pentru un astfel de job este cuprins între 500 și 800 de euro/lună, în funcție de orele lucrate sau alte aspecte.
Sezonul estival se deschide începând cu 1 mai, iar în județul Constanța, pe lângă ospătari și barista, se caută și bucătari. Salariu oscilează între 1.000 și 1.500 de euro pe lună.
În sectorul turism, locurile de muncă sunt variate. Se caută ghid turistic sau asistent de recepție, joburi cu salarii cuprinse între 500 și 900 de euro pe lună. Un manager de restaurant câștigă pe lună între 900 și 1.200 de euro, iar un coordonator evenimente are un salariu cuprins între 800 și 1.400 de euro. Managerul de hotel este plătit lunar cu o sumă cuprinsă între 1.000 și 1.500 de euro.
Cele mai bune oferte de muncă sezonieră sunt disponibile pentru orașele turistice, cum ar fi București, Constanța, Brașov și Cluj-Napoca.
În vânzări, numărul de aplicări rămâne constant, însă ofertele au crescut în această perioadă. Angajatorii cu activitate sezonieră caută agent vânzări în județul Constanța, cu salarii între 600 și 800 euro lunar. Potrivit informațiilor furnizate de BestJobs, în această perioadă se caută și agent call-center part-time sau sezonier, cu un salariu lunar net de 500-750 euro.
Un număr de forță de muncă este căutată în sectorul construcțiilor. Ofertele sunt pentru muncitori calificați, ingineri și arhitecți. În acest domeniu, aplicările au crescut cu 25% comparativ cu luna ianuarie. Candidații pentru un post de instalator aer condiționat pot câștiga între 700 - 1.000 de euro lunar, iar cei pentru lucrător întreținere clădiri 500 - 700 euro net lunar.