Biden consideră Brazilia o prioritate în domeniul mediului

Biden consideră Brazilia o prioritate în domeniul mediuluiJoe Biden. Sursa foto: EPA/JIM LO SCALZO

Guvernul Lula a obţinut o victorie uriașă prin anunțul făcut de Joe Biden potrivit căruia administraţia sa intenționează să contribuie cu 500 de milioane de dolari la Fondul Amazonia.

Cifra este de zece ori mai mare decât s-a speculat anterior, deși nu a fost niciodată confirmată oficial. Mai este nevoie de aprobare din partea Congresului american, dar consilierul special pentru climă al SUA, John Kerry, a declarat într-un interviu pentru Globonews că există optimism privind aprobarea.

Momentul anunțului a atras atenția pentru că s-a produs într-o săptămână în care Casa Albă s-a arătat nemulțumită față de Brazilia ca urmare a declarațiilor lui Lula despre războiul din Ucraina. A existat temerea legată de deteriorare a relațiilor dintre cele două țări. Acest lucru nu s-a întâmplat și guvernul brazilian, desigur, prezintă acest fapt drept o victorie diplomatică. Unii spun chiar că a fost strategia președintelui brazilian pentru a obține concesii americane.

Figura lui Lula este fundamentală pentru Casa Albă

De fapt, SUA își plasează relația cu guvernul Lula în diferite compartimente. Brazilia este prioritatea administrației Biden în domeniul mediului. Relațiile cu brazilienii tind să rămână bune în acest domeniu și ar trebui să fie coordonate de Kerry, cu ministrul mediului, Marina Silva, ca interlocutor. Aceasta este una dintre cele mai importante chestiuni pentru Casa Albă și, pe lângă faptul că este ceva de dimensiune globală, are și greutate internă.

În sfera democrației, figura lui Lula este fundamentală pentru Casa Albă prin prisma asemănărilor legate de evenimentele de după alegerile din fiecare dintre cele două țări, cu invaziile Capitoliului de către susținătorii lui Donald Trump și, doi ani mai târziu, de simpatizanţii lui Jair Bolsonaro asupra instituțiilor braziliene de la Brasilia. Există interes şi privind aprofundarea relațiilor comerciale, deşi SUA se tem cumva de apropiere între Brazilia și China, potrivit oglobo.globo.com

Problema în relațiile bilaterale constă în pozițiile distincte referitoare la Ucraina. Este o iritare atât pentru Washington, cât și pentru Brasilia, dar nu suficientă, cel puțin până în prezent, pentru a submina relația dintre cele două țări în celelalte domenii, în special în sfera mediului.

(Articol de Guga Chacra, editorialist, New York - Traducerea Rador)