Dans pe muzică indiană. Ambasadoarea României a făcut senzație și a electrizat atmosfera la un festival VIDEO

Dans pe muzică indiană. Ambasadoarea României a făcut senzație și a electrizat atmosfera la un festival VIDEOsursa foto: captura video

Un film care o surprinde pe ambasadoarea României, în India, în timp ce dansează pe muzică indiană a apărut pe rețelele de socializare. Diplomatul român a studiat limba hindi și a lucrat în Ministerul de Externe, doar pe problema ”India”.

Daniela Sezonov Ţane este ambasadorul României în India, fiind numită cu aprobarea președintelui României, Klaus Iohannis.

Excelența Sa a dansat pe muzică indiană, fiind îmbrăcată într-un port tradițional, cu ocazia unui festival popular la care au participat mai mulți ambasadori acreditați în India.

Ambasadoarea României în India a declarat că s-a îndrăgostit de această țară, după ce a citit opera lui Mihai Eminescu, legate de Upanișade. Acest cuvânt se traduce prin ”învățătură secretă”.

”M-am îndrăgostit de India după descoperirea Vedelor şi Upanişadelor, prin intermediul operei poetice a lui Mihai Eminescu şi am optat pentru studiul limbii hindi şi al literaturii şi filosofiei indiene la Universitatea Bucureşti, făcând parte din primul grup de studenţi cunoscători de hindi din România post-comunistă. În 1992 am primit o bursă a Guvernului Indian pentru aprofundarea studiului limbii hindi, la Kendriya Hindi Sansthan, din Agra, lucru care m-a făcut să descopăr India la vârsta de 22 de ani”, spune ambasadoarea, citată de Ministerul de Externe de la București.

A lucrat în diplomație doar pe problema ”India”

CV-ul Danielei Sezonov Țane arată că aceasta este o excelentă cunoascătoare a problemelor indiene.

De asemenea, a lucrat în Ministerul de Externe, la biroul care se ocupă de India.

Între 2000-2004 a lucrat la Ambasada României din New Delhi, cu gradul diplomatic de secretar III, apoi de secretar II, ocupându-se de domeniile culturii, educaţiei şi politic.

”Pe durata misiunii mele în India, am descoperit frumuseţea şi dificultatea muncii în domeniul umanitar şi m-am hotărât să fac ”seva” (voluntariat, în pură tradiţie indiană) în folosul semenilor mei aflaţi în durere şi nevoi. Astfel, din 2005 până în 2011 şi apoi între 2014-2015, am părăsit confortabila viaţă de diplomat în favoarea muncii de teren în misiunile Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR). Acum cercul s-a închis şi, după 17 ani de peregrinări şi lecţii de viaţă, m-am întors la India-Mamă”, a mai declarat Daniela Sezonov Ţane, la numirea în calitate de ambasador al României, în India, potrivit Știripesurse.