Prognoza meteo, 1 aprilie. Cerul va fi noros, iar ploile sunt așteptate în toate regiunile țării
- Iulia Moraru
- 1 aprilie 2023, 06:34
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru sâmbătă, 1 aprilie. Vremea continuă să fie mohorâtă în cea mai mare parte a țării, fiind așteptate ploi.
Potrivit meteorologilor ANM, chiar dacă temperaturile vor mai crește puțin și se vor apropia astfel de mediile multianuale pentru această lună din an, soarele nu își va face simțită prezența prea mult. Cerul va fi mai mult noros, în special în centru, nord, vest și sud-vest, unde va ploua temporar.
În restul zonelor înnorările se vor accentua din a doua parte a zilei şi vor fi perioade cu averse, însoţite pe arii restrânse de descărcări electrice şi izolat posibil de grindină. La munte, la fel ca în zilele precedente vor fi precipitații mixte, iar cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, iar temporar şi în regiunile sudice.
Temperaturile maxime se vor situa între valorile 11 şi 19 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade. În special pe parcursul dimineții și al serii se va forma ceața, iar presiunea atmosferică va fi accentuată în cea de-a doua parte a zilei.
Cum va fi vremea în București
În Capitală vremea va fi predominant instabilă, iar începând cu a doua jumătate a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi posibil descărcări electrice, iar vântul va sufla în general moderat.
Temperatura maximă a zilei de sâmbătă va fi de 17 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 9 grade.
Cum va fi vremea în principalele orașe din țară
Iată cum va fi vremea sâmbătă, în principalele orașe din țară:
Timișoara: 13 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 85% Vânt: 13 km/h
Oradea: 14 grade Celsius, Precipitații: 70% Umiditate: 78% Vânt: 13 km/h
Baia Mare: 13 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 86% Vânt: 6 km/h
Cluj-Napoca: 12 grade Celsius, Precipitații: 100% Umiditate: 81% Vânt: 8 km/h
Sibiu: 13 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 71% Vânt: 13 km/h
Alba Iulia: 14 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 76% Vânt: 10 km/h
Craiova: 16 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 75% Vânt: 21 km/h
Târgu Jiu: 13 grade Celsius, Precipitații: 90% Umiditate: 81% Vânt: 6 km/h
Suceava: 15 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 75% Vânt: 14 km/h
Bacău: 15 grade Celsius, Precipitații: 70% Umiditate: 70% Vânt: 19 km/h
Botoșani: 16 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 69% Vânt: 13 km/h
Miercurea Ciuc: 11 grad Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 88% Vânt: 10 km/h
Brașov: 13 grade Celsius, Precipitații: 80% Umiditate: 81% Vânt: 5 km/h
Ploiești: 16 grade Celsius, Precipitații: 60% Umiditate: 75% Vânt: 11 km/h
Buzău: 15 grade Celsius, Precipitații: 60% Umiditate: 71% Vânt: 13 km/h
București: 17 grade Celsius, Precipitații: 50% Umiditate: 72% Vânt: 10 km/h
Iași: 17 grade Celsius, Precipitații: 60% Umiditate: 68% Vânt: 18 km/h
Galați: 16 grade Celsius, Precipitații: 70% Umiditate: 72% Vânt: 10 km/h
Brăila: 16 grade Celsius, Precipitații: 70% Umiditate: 72% Vânt: 11 km/h
Constanța: 14 grade Celsius, Precipitații: 50% Umiditate: 78% Vânt: 14 km/h
Tulcea: 15 grade Celsius, Precipitații: 70%nUmiditate: 77% Vânt: 18 km/h