Un Italian a pierdut 600.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum încearcă acum să își recupereze banii

Un Italian a pierdut 600.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum încearcă acum să își recupereze baniiSursa foto: arhiva EVZ

Un italian încearcă acum să își recupereze mai bine de jumătate de million de euro, bani pe care i-ar fi dat unei românce.

Femeia a fost dată în judecată, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-au ocupat de caz și l-au instrumentat. Bărbatul încearcă acum să își primească banii înapoi după ce, spune el, i-ar fi transferat suma de bani tinerei pentru a înființa, împreună cu ea, o firmă.

Potrivit bărbatului ar fi urmat ca în această firmă el să aibă 51% din acțiuni, iar ea 49%, și nu pentru a-i folosi în scopuri personale așa cum susține românca. Povestea celor doi a început în anul 2011, când cei doi s-ar fi cunoscut și italianul s-ar fi îndrăgostit de ea. La acel moment femeia lucra într-un club de striptease.

Eu am fost de mai multe ori clientul acesteia la privat, şi în acest context ne-am mângâiat şi sărutat, acestea fiind servicii prestate de dansatoare contra cost”, a explicat italianul autorităților române.  Escroaca a mai povestit și că, atunci când el a început să o ajute financiar, tânăra a decis să plece din clubul unde lucra. Apoi s-a întors în țară unde i-a spus bărbatului că va deschide un SPA, așa că are nevoie de bani pentru acest lucru, iar el va fi principalul acționar.

Cum a fost păcălit italianul

„Această propunere mi-a făcut-o încă din anul 2011, încă din luna august, când am fost împreună în concediu în Trentino”, a mai spus italianul.

În urma acestei înțelegeri, italianul i-a tranferat bani tinerei în contul din România. Doar că după cele două tranzacții femeia i-ar fi spus acestuia că „este necesară schimbarea unităţii bancare şi implicit a contului bancar, din considerente ce ţin de cursul valutar, respectiv pentru a obţine o convertire mai avantajoasă a sumelor în euro transferate de partea civilă, în moneda naţională”, și i-a transmis un alt cont.

De această dată era contul personal al femeii, acolo unde italianul a virat peste două milioane de lei, în euro. În timp ce italianul susține că a fost păcălit, românca spune că „nu a știut niciodată” că banii „ar fi avut alt scop decât cel al folosirii în interes personal sau că ar fi avut altă natură și destinație diferită de cea a sumelor de bani primite și anterior înființării societății de la acesta”. Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii din Gorj în acest caz.

 

Ne puteți urmări și pe Google News