Au trecut 46 de ani de la cutremurul devastator care a lovit România, pe 4 martie 1977. Un dezastru care a făcut numeroase victime și a creat mari pagube materiale. Și în prezent, seismologii și populația se raportează la acea tragedie fără precedent.

4 Martie 1977. O dată care a rămas în istoria neagră a României și care este sinonimă cu un cutremur care a zdruncinat serios o țară ce începuse să fie marcată serios de derapajele dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

La ora 21:22:22 a început o mișcare seismică de magnitudine 7,2 grade pe scara Richter, ce a durat 56 de secunde. O eternitate, așa cum povestesc toți cei care au trăit acel traumatizant eveniment. Au fost 1.570 de victime, din care 1.391 numai în Capitală. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat in București unde peste 33 de clădiri și blocuri mari s-au prăbușit.

Tragedia care a marcat România la 4 martie 1977: un cutremur devastator

Lumea s-a panicat și a ieșit în stradă și în timpul mișcării seismice, bineînțeles, și după ce cutremurul a încetat. Printre victime avea să se numere și unul dintre cei mai mari actori din istoria țării. Celebrul Toma Caragiu, care-l avea alături pe regizorul Alexandru Bocăneț, avea să ia o decizie ce avea să fie tragică. Ambii au fugit din casă, iar scările imobilului s-au prăbușit. Caragiu și Bocăneț au murit. S-a spus că, dacă ar fi rămas în casă, ar fi scăpat teferi. Au murit și ale personalități: Doina Badea, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafita, Tudor Dumitrescu.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 de kilometri. Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii. Cutremurul a afectat de asemenea și Bulgaria. În orașul Sviștov, trei blocuri de locuințe au fost distruse și peste 100 de oameni au murit. Cutremurul s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, iar în nord, s-a simțit până în Moscova și Sankt Petersburg. În nord-estul Munteniei, sudul Moldovei, cutremurul a produs efecte puternice asupra solului, incluzând crăpături și fenomene de lichefiere a solului. Pe Valea Prahovei, au avut loc alunecări de teren.

Amintirile scriitorului Aurel Baranga

Din fericire, România nu a mai fost marcată de un cutremur de asemenea magnitudine.

Iată ce povestea scriitorul Aurel Baranga (1913 - 1979) despre cutremurul devastator. „Cutremurul a avut loc la ora 21 şi 22 de minute. La orele 22 și un sfert mă aflam în curtea Spitalului “Caritas”. Mă gândeam ca, în limita puterilor mele şi pe baza unor vechi studii medicale, să mă fac folositor în universul de gemete care mă înconjura. Curtea spitalului, coridoarele, saloanele lui erau scufundate în cea mai neagră şi mai îngrozitoare beznă, o beznă mai rea şi mai îngrozitoare decât am trăit în timpul războiului, al bombardamentelor sau al cutremurului din noiembrie 1940. Doar din când în când zăream câte o umbră furişată şi auzeam vaietul unui om rănit.

Şi, deodată, curtea spitalului s-a populat de zeci de oameni în halate albe. Erau medicii spitalului, veniţi unii cu maşinile, care au avut maşini şi au reuşit să treacă de arterele barate, alţii pe jos, alergând. După câteva minute a apărut lumina câtorva lumânări şi a câtorva lămpi de gaz.

Cele trei săli de operaţie ale clinicii chirurgicale erau pline de moloz. Medicii, surorile, infirmierele, brancardierii au început să care molozul şi să facă loc în jurul meselor de operaţie. Totul în linişte, fără nici un cuvânt.

Câteva surori au început să flambeze instrumentele la flacăra unor spirtiere improvizate. Şi, după alte câteva minute, în aceeaşi linişte, întreruptă doar de geamătul răniţilor, medicii au început să panseze rănile, să imobilizeze fracturile, să oprească hemoragiile, într-o linişte minerală, fără ca vreunul singur dintre ei să se întrebe dacă zidurile nu se vor prăbuşi şi peste ei. Şi atunci, în noaptea aceea îngrozitoare, pe care n-o s-o uit până la moarte, în liniştea încordată şi tăcută a medicilor aplecaţi la lumina lămpilor de gaz peste oamenii în suferinţă, în acea tăcere minerală, netulburată de nici un cuvânt în afara gemetelor bolnavilor, am înţeles, până în măduva oaselor mele, cum a dăinuit acest popor, de atâtea ori lovit cu o furie oarbă şi bestială, cum a dăinuit peste milenii. Prin omenia lui adâncă şi tăcută”, spunea Aurel Baranga, conform dosaresecrete.ro.