Alertă în MAI. Un cadru militar DGPI a fost găsit mort, într-un autoturism. S-ar fi sinucis cu arma din dotare

Alertă în MAI. Un cadru militar DGPI a fost găsit mort, într-un autoturism. S-ar fi sinucis cu arma din dotare Un cetățean chinez a fost găsit de un trecător pe o stradă din Dobroești. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un cadru militar al Serviciul de Informații și Protecție Internă din MAI a fost găsit mort, într-un autoturism. Potrivit primelor informații, acesta s-ar fi sinucis cu arma din dotare.

Serviciul de Informații și Protecție Internă din MAI este în alertă. Un cadru militar al acestui serviciu a fost găsit fără suflate într-un autoturism, în Satul Mare. Potrivit surselor oficiale, acesta s-ar fi sinucis cu arma din dotare. La fața locului s-au deplasat multiple echipaje de poliție, SMURD și criminaliștii.

Reprezentanții instituției au precizat faptul că bărbatul nu aparține de IPJ Satu Mare.

„Persoana care s-a sinucis nu este ofițer, nu are calitatea de polițist. Este un cadru militar activ din MAI, dar nu aparținea de IPJ Satu Mare”, spune, pentru Mediafax, inspectorul de poliție Mihai Pașolea, din cadrul IPJ Satu Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit oficialilor, cadrul militar care s-a sinucis cu arma din dotare era angajat al Serviciului de Informații și Protecție Internă.

Autoturismul în care s-a sinucis bărbatul era parcat lângă o stație de autobuz, pe bulevardul Cloșca din Satu Mare. Înainte de a recurge la acest gest, cadrul militar și-a sunat soția. Victima are aproximativ 40 de ani. Totul s-ar fi întâmplat în jurul orei 1 dimineața, iar în jurul orei 8 dimineața a fost găsit de soție, potrivit PresaSM.

Mai multe echipaje de poliție, împreună cu criminaliști, dar și un echipaj SMURD se află la fața locului. Poliția a deschis o anchetă pentru a determina cu exactitate modul în care a survenit decesul. Bulevardul Cloşca, unde a avut loc sinuciderea, a fost închis circulației pe durata cercetărilor.

Mai multe cadre militare au decis să își ia viața cu arma din dotare

Un caz asemănător a avut loc în Buzău, la finalul anului trecut. O polițistă, în vârstă de 39 de ani, s-a sinucis cu arma din dotare. Femeia, care lucra în sistemul de Ordine Publică în mediul rural, a decis să își pună capăt zilelor în propria locuință.

Surse din anchetă au declarat în acel moment că polițista a făcut o postare pe rețelele de socializare cu o zi înainte de a-și pune capăt zilelor. Femeia a publicat o serie de fotografii de la o petreceri la care a participat alături de mai multe prieteni. A urmat o discuție în contradictoriu cu soțul, pe fondul geloziei.