În Ungaria vor fi construite fabrici de arme: „Pe lângă Polonia, Ungaria va deveni o superputere în regiune până în 2030”

În Ungaria vor fi construite fabrici de arme: „Pe lângă Polonia, Ungaria va deveni o superputere în regiune până în 2030” Ungaria / Sursa foto: Butenkow | Dreamstime.com

În opinia ministrului ungar al Construcţiilor şi Investiţiilor, Ungaria ar putea deveni, pe lângă Polonia, o superputere economică în această regiune, până în 2030.

În perioada 2023-2025 vor fi contruite mai puţine locuinţe, însă pe lângă dezvoltarea infrastructurii, Ungaria doreşte să se implice intens în producţia de arme, potrivit unui interviu acordat de ministrul ungar al Construcţiilor şi Investiţiilor, János Lázár, programului de podcast al Asociației Naționale a Antreprenorilor de Construcții (ÉVOSZ).

"Să vorbim clar, şi în Ungaria vor fi construite fabrici de arme.Va exista producție de arme, avioane și avioane de luptă. Polonezii cumpără arme cu sume uriaşe", a spus ministrul ungar, care a adăugat că Ungaria poate deveni, pe lângă Polonia, o superputere în regiune până în 2030. "Ungaria ocupă locul 45-50 din cele două sute de țări cele mai dezvoltate din lume. Întrebarea este dacă putem merge mai departe", a mai subliniat János Lázár, citat de nepszava.hu.

Ungaria se înarmează

Guvernul Orbán se pregătește într-adevăr pentru rolul unei puteri centrale în ceea ce priveşte producția de arme. În noiembrie 2019, Gáspár Maróth, în calitate de comisar guvernamental responsabil cu coordonarea modernizării forțelor armate, a anunțat că Guvernul Orbán a cumpărat Hirtenberger Defense Systems (HDS), o fabrică de arme austriacă, ce are un sediu şi în Marea Britanie - conform unor informaţii scurse, această achiziţie i-a costat pe contribuabilii ungari 13 miliarde de forinţi-, iar în septembrie 2021, la Ziua Internațională a Aviației de la Kecskemét, au fost deja prezentate șase prototipuri de arme de foc, dezvoltate în Ungaria.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, încă din 2019 s-a auzit că Ungaria a fost cel mai mare cumpărător de arme germane în prima jumătate a anului, cu 1,762 miliarde de euro. Atunci s-a luat decizia de a cumpăra 44 de tancuri grele Leopard 2A7+ și 24 de tunuri autopropulsate Panzerhaubitze 2000 (Pzh 2000).

János Lázár a mai declarat în cadrul podcastului că, în ceea ce privește dezvoltările, se așteaptă la mai puține fonduri UE și la o scădere a numărului de investiții, din toamna anului 2023 până în vara anului 2024 va fi o perioadă dificilă, iar dacă alți 50.000 de muncitori ungari din industria construcțiilor vor pleca în Austria, atunci în 2024-2025 nu vor mai fi specialişti care să lucreze. (Rador)